Poveste(a scurta) de Craciun

Buna, numele meu este Radu si sunt dependent de povesti… Povestile sunt gura de aer proaspat de care toti avem nevoie atunci cand simtim ca nu mai putem respira, sunt pila din tortul facut de bunica ce ne va ajuta sa rupem gratiile plictiselii sau ale rutinei… Povestile sunt magice. Prin cateva cuvinte ele te scot din context si parca iti dau puteri magice sa lupti cu Capitanul Barba Rosie sau sa-l ajuti pe Harap-Alb sa devina barbat… Iar asta nu e partea cea mai frumoasa, pentru ca fiecare dintre noi avem povestea noastra, ai carei autor suntem… chiar si fara talent scriitoricesc.

Mi se intampla destul de des, sa am impresia ca traiesc o poveste (si nu neaparat una frumoasa) si realizez ca marele avantaj al ei este adevarul… Sunt povesti adevarate, din care poti invata lucruri utile, sunt povesti adevarate unde Zmeul cel Rau pe care il iubesti e frumos ca Printul, iar Ileana Cosanzeana e atat de tare incat se salveaza singura, dar stie sa-si rasplateasca wanna-be-ul salvator.

Din pacate, anul asta, Povestea de Craciun e cam seaca. Din pricina crizei economice, actorii au fost disponibilizati, iar desfasurarea actiunii si punctul culminant au fost scoase din scenariu alaturi de intriga si introducere. Adica, dupa cum ati dedus deja, totul se rezuma la concluzie… Craciunul din acest an si-a pierdut stralucirea si a trecut pe langa mine pe nesimtite – doar masa luata in familie mai aducea aminte de vremurile trecute. Dar, chiar si asa, povestea asta a scos inca o data in evidenta importanta familiei in vietile noastre. Daca avem aproape persoanele iubite restul nu conteaza, chiar nu conteaza. Cum nu conteaza nici cine citeste povestea, ci cine o traieste cu adevarat…