Ileana Cosanzeana

Consanzeana e imaginea perfecta… Are un par lung, usor ondulat si negru, impletit intr-o coada pe care-o poarta mereu pe umarul stang – straluceste ca cerul in bataia lunii pline… are buzele rosii, subtiri si cand zambeste lumea se opreste in loc… te pierzi in ochii ei negri si la vederea lor uiti de tot ce te-nconjoara…

Alearga printr-un camp de maci si nu o prinzi niciodata, desi poarta o rochie lunga, alba, din voal, care-i pica uneori elegant de pe umeri. Alearga si zambeste si-ti intinde mana invintandu-te sa te bucuri de viata alaturi de ea, dar tu nu o prinzi niciodata… niciodata… te gandesti la ea si speri ca-ti va da mai multa atentie decat zambetul gingas si-o mana intinsa in directia ta. Sper ca ea se va opri din alergat si-ti va iesi in intimpinare, in mijlocul campului de maci. Are degetele subtiri si pielea precum catifeaua… miroase a primavara si fiecare dimineata alaturi de ea este de zece ori mai frumoasa decat dimineata zilei de Craciun…

Cosanzeano, opreste-te, te rog! Ia-ma de mana si nu-mi da drumul…