Voyeuristic vorbind

Schimbare…


…sau ceea ce nu-mi place

Urasc schimbarea…si totusi toate schimbarile din viata mea sunt drastice, parca mai mult decat 360 de grade. Anul trecut m-am mutat in decurs de sase luni de trei ori. Din Vitan si Primaverii, din Primaverii la periferia Rahovei si din periferia Rahovei in gatul ei. Si aici am ramas pana azi, pentru ca m-am obisnuit si, normal, urasc schimbarea. De fiecare data alt pat, alti vecini, alte strazi, alte masini, alte autobuze. Dar parca toate faceau acelasi lucru. Toate autobuzele ma duceau la Unirii si toti oamenii se uitau ciudat la mine, de parca asta era prima data cand vedeau un copil din provincie aterizat ca prin minune in Bucuresti. Poate ca si asta ma face sa urasc schimbarea: oemenii noi cu care trebuie sa interactionez! Cred ca anul trecut am spus “Sunt Radu Borcea, de la Fagaras, 60 de km distanta de Brasov” de miliarde de ori. Si oamenii ma priveau mereu la fel si spuneau indubitabil acelasi lucru: “Ce frumos, vi de la munte! Pe la voi oamenii duc oile si vacile la pascut, asa-i?!” Departe de a fi amuzat de ignoranta lor, ma intrebam de fiecare data, “de ce nu am ramas eu dincolo?!Acolo unde oamenii deja ma cunosteau si se obisnuisera cu mine, marele elefant roz…”

Pana vara trecuta nu as fi conceput sa ma tund scurt, cu masina, mi se parea ca toata lumea o sa ma priveasca ciudat, ca o sa fiu un fel de elefant mare cat Casa Poporului si roz precum o camera de travestit. Dar am facut-o! Stiti de ce?! De dragul schimbarii! Cuidat, vroiam sa fac ceva memorabil care sa sperie frica de schimbare si sa ma faca ceva mai receptiv. Bine, poate si “incurajarile” colegilor mei de pe atunci (“Rica, vorbesti prostii! Nu o s-o faci niciodata! N-ai tupeu”) au avut un rol. Si peste noapte, la Fagaras, unde OAMENII NORMALI NU IES CU OILE SI VACILE LA PASCUT, ci exista personae calificate pentru asta, numiti ciurdari, care se gasesc numai si numai la tara, sat, m-am transformat dintr-un baietel cu fruntea acoperita de un breton indreptat inspre dreapta, intr-un baietel cu par scurt si fruntea inalta. Doua ore am stat in fata oglinzii si mi-am spus ca am facut cea mai mare greseala, pentru ca uras schimbarea…Insa am prins curaj cand am vazut ca din ce in ce mai multi oameni apreciaza noul look. In plus, am vazut si evidentele ratiuni practice, parul se usca mult mai usor, si putea fi aranjat in mai multe feluri…

Trecerea de la Cola la Fresh sau apa plata, de la tricou la camasa, de la McDonalds la cantina, de la TT la Pajero…toate au fost schimbari majore pe care le-am imbratisat cu greu. Ma trezeam in a doua, gandindu-ma la prima, ca si cand as fi avut o sotie frumoasa care imi facea toate poftele si pe care o inselam constient cu o femeie mult mai urata, mai grasa, fara dinti care duhnea a branza de burduf…doar pentru ca avea ceva in plus, ceva mic si nevinovat in plus…in cazurile de fata, un strop de sanatate, stil sau dimensiune. Cu greu am imbratisat “stilul alternativ” de viata, in care nu mai mergeam de trei ori pe zi la Mc si in care la cafenea ceream apa plata cu lamaie in loc de cola cu gheata si lamaie. Insa toate aceste chitibusuri palesc in fata schimbarii majore pe care anul acesta o voi face. Nimic nu mi-a fost mai greu. Mi-au trebuit doua luni de gandire si negocieri si nopti nedormite in cautarea raspunsului. Cu riscul de a pica in neseriozitate, am amanat cat am putut momentul pentru ca eram (si inca sunt, dar nu mai spuneti la nimeni) terorizat de schimbare. Am petrecut aproape doi ani la acelasi loc de munca si perspectiva unuia nou, intr-o cladire mai frumoasa, intr-o companie mult mai mare, la prima vedere m-a incantat. Culmea, la un moment dat venisera trei oferte in acelasi timp si intr-o saptamana ma intalnisem cu toti cei trei potentiali angajatori. Jocul mi-a placut, m-a facut sa ma simt dorit si apreciat. Asta pana in momentul in care fiecare dintre ei au pus punctul pe “i” si mi-au prezentat ofertele lor. Chiar daca unul a fost omis a doua zi, au ramas doi, cu oferte bune, frumoase, lucioase, care ar fi transformat elefantul mare si roz din Dumbo in…in ce!?…intr-un elefantel care si-ar fi purtat urechile gigantice in spatele unor ochelari Police, la volanul unei decapotabile rosii. Bineinteles ca aceasta comparatie este supraevaluata, insa pentru un om caruia nu ii plac schimbarile, scara de valori se ridica mult mai sus decat atat.

Dupa ce doua luni am cautat raspunsul, am impresia ca l-am gasit, cu toate ca dubii exista si inca nu stiu daca am facut alegerea corecta. Dar, in fond, cine stie sa ia decizia corecta?! Daca am trai mereu cu teama zilei de maine ne-am plafona si am trai intr-o lume lipsita de individualitate, in care toti am merge pe strada de parca am studia la Colegiul National Radu Negru, din Fagaras…imbracati la camasa alba cu cravata, pantaloni de stofa si pantofi negri, peste care trantim sacoul rosu. Nu ne-am mai simti atat de bine ca-n Stanca (Colegiul National Doamna Stanca), unde fetele fumeaza cot la cot cu baietii in fata scolii, unde fiecare ne imbracam cum doream si faceam ce ne doream…culmea, notele noastre erau aceleasi pentru ca in ambele licee profesorii erau respectati si elevii invatau. Asadar, o mica doza de inconstienta si o picatura de adrenalina te fac sa te arunci in necunoscut cu schimbarea pe post de companion.

The bottom line is ca m-am aruncat in gol, cu inconstienta pe post de parasuta si schimbarea companion si am decis sa fac parte dintr-un alt proiect, dintr-o alta echipa, dintr-un alt gen de presa auto. Cred ca am ajuns la acea maturitate care imi permite sa iau si altfel de decizii si sa experimentez cate putin din fiecare gen de scriitura, pentru ca asa ajungi sa-ti dai seama ce vrei cu adevarat, experimentand. Aici ajung insa la un alt aspect al schimbarii pe care nu il agreez…eu ma simt bine cu decizia mea, sunt linistiti si entuziasmat, abia astept sa incep noul proiect! Problema adevarata a schimbarii sunt oamenii, nevestele pe care le schimbi de aceasta data pentru amante bogate, frumoase si suficient de indecente in decenta lor cat se te lase sa le descoperi treptat. Niciodata nu am putut intelege de ce oamenii nu se pot bucura de evolutiile semenilor lor si tin sa umbreasca aceste momente cu propozitii si cuvinte mari si grele precum turnurile gemene ale New York-ului. Cuvinte care in caderea lor zdrobesc de ambele parti orice urma de umanitate si bun simt. Sincer, saptamana care tocmai a trecut pentru mine a insemnat dezamagire, adevar si descoperire. Schimbarile dure, din pripa, care te iau prin surprindere, care iti zdruncina planurile cincinale realizate pe spatele angajatilor, colegilor, lasa se se intrevada adevarul, acea fata care pana atunci o tineai ascunsa de semenii tai. O fata tucioasa, de mucava care prin fiecare cuvant spus improsca cu venin in stanga si in dreapta. Nu am inteles niciodata de ce ne legam de cea mai mica dintre cele doua probleme de pe masa, de ce o legam de gaturile noastre ca pe o piatra de mormant si batem apa in piua in jurul ei cand de fapt ea e o margea mica si putin stralucitoare comparata cu lesul puturos al unui elefant gigantic care se descompune la doi metri mai incolo. De ce, in loc sa cauti solutii la problema mare si urat mirositoare, te chinui sa despici in patru cu bisturiul o margea frumoasa si rotunda pe care chiar tu ai ajutat sa o creezi in urma cu doar un an si jumatate.

Aceasta situatie mi-a adus inca o data minte de ce urasc schimbarea. Pripita, aceasta poate zdruncina planurile pe termen lung ale colegilor, ale tale, ale familiei, si poate lasa descoperita o intreaga industrie din spatele tau, care nu va mai functiona la fel de bine in lipsa ta. Daca vreti, sa luam exemplul masinii care nu functioneaza corect fara o bujie sau al unei familii care functioneaza deficitar fara un tata care sa tina baietii rebeli in frau.
Urasc schimbarea, insa, de dragul meu, o fac…cu capul sus, intotdeauna, ma arunc in gol, cu inconstienta pe post de parasuta si schimbarea companion…

Numele meu este Radu Borcea, am 21 de ani si sunt de la Fagaras, unde oamenii normali nu ies cu oile si vacile la pascut…si, da, urasc schimbarea…

Deftones-Change

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Schimbare…

  1. Buna. Numele meu e Alexandra. Si… urasc schimbarea!
    😉 misto final. Oricum, toate lucrurile astea, numite schimbari, nu trebuie sa te sperie. Noi oricum am mai vb cate ceva despre ele. Vine o vreme in viata oricarui baiat/ barbat, cand trebuie sa… faca o schimbare. Gandeste-te ce ar fi viata ta fara provocarile astea, care dau sarea si piperul profesiei tale/ noastre. Si sunt convinsa ca esti si vei fi in continuare pregatit sa-ti asumi responsabilitatea unei schimbari; in orice domeniu s-ar produce ea. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s