Articole, News

SAAB 9-3X la Geneva


 

006

Saab 9-3X este o masina universala robusta, proiectata pentru a-i duce pe individualistii activi la inceputul aventurii lor. Cu un aspect distinctiv, o caroserie versatila SportCombi, postura inaltata si tehnologie avansata de tractiune integrala, 9-3X ofera eficienta a consumului de combustibil si spatiu de depozitare functional fara a limita tipurile de drumuri circulabile. Este alternativa ideala la masinile crossover sau SUV, mari si grele.

Intotdeauna am vazut SAAB (alaturi de Lexus si de Volvo) ca pe o masina pentru cunoscatori. Nu-ti cumperi un SAAB doar asa, pentru ca are vecinul si e cea mai hip chestie de la big bang in coace. Iti cumperi SAAB pentru ca nimeni de pe strada ta nu are asa ceva si, desigur, pentru ca 9-3 Cabrio, de exemplu, este cel mai silentios convertible din clasa, iar sedan-ul din aceeasi gama este considerat cel mai sigur model vandut pe piata americana, la capitolul protectie oferita la impactul lateral. Pai si atunci de ce nu este SAAB la fel de popular ca BMW sau Mercedes, daca e atat de destept? Romanii se afla inca sub mirajul masinilor nemtesti si de aceea nu au cum sa observe masinile scandinave, putin mai destepte, ceva mai ieftine si mai impresionante din punct de vedere estetic, asta daca vorbim despre 9-5, 9-3 sau XC60.

SAAB 2000

SAAB 2000

SAAB ca motor al dezvoltarii si tehnologiei

SAAB are o istorie la fel de bogata ca si a concurentilor germani iar background-ul aeronautic vine ca o garantie a fiabilitatii si statorniciei. Primul autoturism SAAB, 92, a vazut lumina zilei in 1949 si a fost cel mai aerodinamic model al epocii sale, cu un coeficient de doar 0.30. In 1955, 92 a fost revizuit si s-a transformat in 93, primind un motor cu trei cilindri si un face lift.

SAAB 92

SAAB 92

De-a lungul istoriei automobilului modern, SAAB a jucat un rol important in domeniile tehnicii, sigurantei si design-ului. Iata doar cateva dintre inovatiile dezvoltate si impuse de scandinavi:

1958: GT 750 este prima masina echipata in standard cu tetiere

1969: introducerea contactului intre scaune (feature prezent si astazi pe modelele SAAB)

1970: masinile SAAB sunt primele echipate cu stergatoare si spalatoare de faruri

1971: SAAB prezinta bara de protectie ce absoarbe forta impactului si revine singura la forma initiala

1978: introducerea filtrului de polen

1991: SAAB este primul constructor din lume care a oferit sistemul de aer conditionat CFC

1997: 9-5 este echipat cu primul set de scaune ventilate

SAAB 9-3X

005

Dar sa revenim la subiectul zilei de astazi. SAAB lanseaza la Geneva noul 9-3X, principalul concurent al Audi-ului A4 Allroad, prezentat, coincidenta sau nu, la acelasi eveniment. Scandinavii definesc acest nou model ca pe o masina destinata oamenilor cu un stil de viata dinamic, care isi umplu timpul liber cu activitati outdoor, dar care nu-si doresc un SUV full size sau un crossover.

Un model obisnuit in extravaganta lui

9-3X nu este ceva ce sa nu fi vazut pana acum. Reteta este de fapt una clasica, cam de la C70 Cross Country sau A6 Allroad in coace. Se ia o caroserie break deja existenta, se ridica pentru un plus de garda (un plus de 35 mm in cazul de fata), se adapteaza pentru tehnologia 4×4 si se imbraca in bandouri de cauciuc menite sa o protejeze. Aceasta solutie cere minimum de investitie din partea constructorului si face trecerea de la break compact la SUV compact mult mai usoara. Astfel se obtine un automobil practic precum un combi si versatil ca un SUV, dar la un pret mai mic. 9-3X este un SAAB tipic, cu botul inclinat ca al unui concorde si cu pleoapele LED-ate care dau tot farmecul masinii. In spate, stopurile albe in forma de boomerang sunt marca inregistrata a acestei masini si o fac recogniscibila oriunde. Combinatia de crom, bandou cauciucat si tabla nu este foarte deranjanta ci se inscrie in standardele clasei. Daca ne uitam atent, toate modelele din segment apeleaza la aceste artificii pentru a delimita mai bine masina de break-ul obisnuit, dar nici SUV-ul imediat urmator ca pret si dimensiuni. In cazul SAAB-ului, noile bare de protectie fata si spate au un invelis gri inchis granulat, aplicat si pe praguri si pe arcul aripilor pentru protectia acestora in timpul deplasarii pe teren afanat sau noroios. Acest tratament este completat de panouri de protectie cu finisaj din aluminiu mat, in spate curbat in sus spre deschiderea haionului, iar in fata, in forma de aripa sub bara de protectie fata. Acestea sunt in armonie cu dungile decorative de pe partea inferioara a usilor, de culoarea aluminiului mat. Sinele de acoperis negre sunt echipament standard, optional sunt disponibile in varianta cromata. Tevile de esapament duble rotunde, vizibile sunt echipament standard pentru toate optiunile de motorizare. Proiectoarele de ceata inconjurate de un inel cromat confera inca un accent de robustete.

011

La interior, schimbarile sunt la fel de subtile. S-a luat varful de gama si s-a decorat cu noi elemente metalice inchise culoare pe usi, torpedou si schimbatorul de viteze.

Portbagaj de combi

Bagajele si obiectele grele pot fi incarcate cu mare usurinta. Suspensia compacta si podeaua joasa, traseaza un spatiu de incarcare adanc, de forma unei cutii, perfect plane, cu un volum util intre 477 si 1331 litri (VDA). Toata suprafata este complet tapisata si iluminata cu doua surse interioare inglobate in stalpii D ai caroseriei. Portbagajul poate fi portionat gratie optiunii TwinFloor. Sectiunea mediana a podelei se deschide in sus in linie transversala daca se trage de maner, in asa fel incat muchia din fata se poate ancora in cele doua fante de fixare. Bancheta spate poate fi divizata in raport 60/40, contine o trapa pentru schiuri si poate fi pliata fara a fi necesara miscarea partii de jos a scaunului. Cu spatarul banchetei pliat, suprafata de incarcare capata o lungime de 2.5 metri. In zona principala de incarcare exista si o priza de 12 volti si cate un compartiment separat pe cele doua laturi ale podelei, unul prevazut cu un suport petru sticle mari.

010

Tractiune de SUV

Principalul atu al noului model este desigur sistemul de tractiune integrala XWD. Acesta este un sistem activ inteligent care distribuie in permanenta cuplul intre cele doua punti fata in functie de natura suprafetei de rulare, pentru a asigura stabilitate si aderenta optime in orice conditii. Echipamentul include un modul de transfer al cuplului motor (Torque Transfer Device – TTD) comandat electronic, care variaza distributia fortei intre axe. O valva creste sau reduce presiunea hidraulica pe placile de ambreiaj umed in TTD pentru a cupla sau decupla in mod progresiv axa spate. Gradul de alunecare determina cata forta este transmisa rotilor spate. Un diferential spate cu alunecare limitata (eLSD) functioneaza pe baza aceluiasi principiu, distribuind cuplul motor pe axa din spate catre roata cu aderenta mai buna.

 

Motorizari de sportive

9-3X este primul model echipat cu motor BioPower turbo de 2,0 litri (210 CP/ 155 kW/ 300 Nm) si tractiune integrala XWD. Cutia de viteze manuala cu sase trepte completeaza stilul sportiv. Ca parte a strategiei de dimensionare optima a producatorului suedez, masina este disponibila si cu un motor turbo de 2,0 litri pe benzina, cu performanta similara. Motorul pe benzina este prevazut cu transmisie manuala sau automata cu sase trepte. Varianta pe motorina, un motor turbo in doua trepte 1.9 TTiD (180 CP/ 132 kW/400 Nm) cu tractiune fata, emite mai putin de 145 grame de CO2 pe kilometru. Si acest motor va fi disponibil cu transmisie manuala sau automata. Spre deosebire de alte modele, aceasta varianta 9-3X are sasiul inaltat cu 20 mm mai sus decat variantele 9-3 obisnuite cu tractiune fata, mentinand acelasi stil robust.

 

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s