Niste povesti

1 ianuarie


Sa-ti petreci Anul Nou singur nu e pierdere totala si nici o rusine fara margini pentru ca aceste cateva ore sunt putinul timp pe care ti-l poti petrece chiar cu tine insuti… Si-a petrecut ultimii 26 de ani in acelasi loc, iar anul asta a intervenit schimbarea. De mult simtea nevoia regasirii, iar asta era prilejul ideal. In masarda inghesuita s-a lasat de mult linistea, desi in spatele geamurilor aburite nimeni nu dormea, intr-o sfidare a dorintelor sale. Inca o data navigheaza impotriva fluxului, e departe de agitatie si face ce vrea. Anul asta a uitat si de superstitii si de conventii. A renuntat la lenjeria rosie pentru un cearceaf neglijent infasurat in jurul taliei, iar portofelul e intr-o haine, pe hol… nici el nu mai stie in care… Sta in pat si se uita pierdut in ecranul laptopului alb, iar lumina marului de pe capac e singura care tradeaza prezenta umana din camera. Si-a petrecut toata ziua facand curat si a aruncat mult mai multe decat se astepta. E ceva cu sfarsitul de an ce atrage excesele… si nu si-a dat seama decat acum… cand e prea tarziu…Biblioteca neagra, care miroase a ieftin, odata cocosata de carti, reviste si o colectie de jucarii, e acum goala. Au ramas „sculptate” in praf doar siluetele intelepte sau languroase ale foilor, plasticului si foitelor de tabla pentru care a fost de mult ani casa. P`aici, p`acolo se vad si urme de degete… Au ramas doar cateva jucarii trantite langa pat… o masina de la tata, primul ursulet de plus si niste soldati de Lego ce au luptat in toate razboaiele imaginare ale copilariei. Restul lucrurilor sunt impachetate frumos, cu resentiment, in sacii de gunoi pe care acum cateva ore i-a aruncat la ghena. Pana si singurul scaun din camera se vede acum de sub muntii de haine, care acum si-au gasit locul in dulap. Se pare ca se pregateste sa-si faca ordine in viata…

Se uita gales in monitor si incepe se scrie cand telefonul incepe sa sune, dar nu schiteaza niciun gest. Pentru prima data in ultimele doua saptamani simte ca are despre ce sa scrie. Iar povestea asta nu va fi una oarecare ci una despre libertate, dragoste si sinceritate…

Un om normal, ca parintii lui, de exemplu, ar spune ca pana acum a comis multe greseli. Dintotdeauna a fost boem, astfel ca dragostea si arta au facut mereu parte din viata lui. Obisnuia sa chiuleasca de la orele de mate si dadea fuga la Clubul Elevilor din oras pentru a trage cu ochiul la orele de canto si actorie ale altora. Mai apoi, prin clasa a zecea, a descoperit pictura, iar in a unspea`, arhitectura… Asta se vede in fiecare colt al casei, dar si al vietii lui. Nu a muncit niciodata la program si isi castiga existenta din imaginatie  – aranjeaza interioare, concepe vitrine de magazin sau picteaza. Iar cand nu face asta, apeleaza la prietenele lui instarite. Doamne care i-ar putea fi mame, dar aleg sa petreaca impreuna clipe de placere rezervate pana nu demult doar sotilor lor. De dragoste nu poate fi vorba acum… Insa acum zece ani povestea era alta, zambetele erai altele, iar gemetele starneau o cu totul alta pasiune. A cunoscut dragostea de doua ori pana acum si s-a prapadit odata ce-a lasat-o sa plece… Se intampla acum patru ani pe strazile superbului St. Petersburg. Iubirea era atat de mare incat, impotriva tuturor conventiilor si constrangerilor, a plecat dupa ea tocmai in Rusia. Ea eleva silitoare, el pusti rebel care-a incalcat regulile si-a parasit facultatea pentru a-si urma inima. Nebunia a durat sase luni si s-a declansat imediat ce s-au vazut pe strada. Era vara, ea purta o rochita verde, vaporoasa, scurta, si o palarie cu boruri mari. Se plimba pe Victoriei vorbind la telefon cand el a vazut-o din vitrina unui magazin… Timpul parca s-a oprit si totul i-a cazut din maini. Fuge dupa ea si de sub palarie rasar cei mai frumosi ochi negri pe care i-a vazut – o invita la o cafea, ea accepta si seara se termina la ea acasa… Dimineata incepe frumos… primele raze de zoare patrund prin jaluzele de aluminiu ale apartamentului vechi de pe Brezoianu. Nu-si poate dezlipii ochii de geamul imens ce se intinde pe ambele nivele ale apartamentului. Se simte foarte bine… il mangaie pe spate si ii intinde o cana de ciocolata calda… De atunci nu a mai plecat acasa… a ramas acolo, langa ea… langa patul imens de fier forjat si terasa de pe care seara priveau apusul in spatele Casei Poporului. Treptat locul asta a devenit casa… casa pe care o cauta de mult, cam de cand a plecat din orasul lui de provincie in cautarea fericirii. In sfarsit avea un motiv pentru care sa munceasca mai cu spor, un motiv pentru care sa vina acasa, cineva caruia sa-i poarte de grija… Dupa ani de resentimente si fuga de responsabilitate, acum isi doreste sa intemeieze casa pe care a pierdut-o cu ani in urma. Totul pana cand, din senin, ii propune o excursie in Rusia, la St. Petrersburg.

Era un 1 ianuarie friguros, dar insorit si imprejurimile Vladimirsky Passage-ului abia ca se dezmorteau. Lemnele pocnesc in focul galben si cald din semineu, iar el o soarbe din priviri, ca si cand acum ar descoperi-o pentru prima data. Ii mangaie parul negru, apoi bratul stang si se intinde inspre geanta aflata doi metri mai incolo. Scoate un Leica vechi si ii face cateva poze pe masura ce ea se trezeste. In ochii ei sticleste fericirea… Ii intinde mana si intr-un act de dragoste ii saruta pieptul si barbia, mai apoi il imbratiseaza si adorm impreuna… Peste cateva ore se trezeste si gaseste langa aparat un biletel: „Locul nostru, 13:00”.

Tasetele se opresc … si in camera nu se aude decat ropotul inimii lui ca un val de aplauze la prezentarea unui Oscar…  Cu un sunet fad, marul alb se topeste si camera se cufunda in liniste deplina si intuneric. El e aici, ea… si totul de 1 ianuarie…

Anunțuri
Standard

14 gânduri despre „1 ianuarie

  1. Uau…imi place mult ce citesc. Cum poti sa scrii cu aceeasi naturalete si despre masini si despre…fantezie(?)? Complex, foarte complex, si tu si ce scrii.Pupa Ale.

  2. Jmeker, fratica! Da’ nu am inteles bine, sau in final, el era singur, cu gandul la EA si la acel 1 ianuarie? Sau era el, de 1 ianuarie singur, isi amintea de ea…? 😀

  3. deci… in ordinea numerelor de pe tricou… merci alexandra… nu stiu… imi vine pur si simplu… si de obicei nu revin peste ce scriu, deci textele sunt brute rau… e vorba de dorintele mele si de poate ce as fi vrut sa traiesc… plus e multa imaginatie… e un mix intre toate astea…

    fratica, merci si tie… pai el e singur de un intai ianuarie si isi aduce aminte de acel intai ianuarie… e de fapt singur in noaptea dintre ani si-si aduce aminte de acea noapte dintre ani….

  4. de exemplu, apartamentul de pe Brezoianu chiar exista:P e o locuinta superba pe doua nivele si are un geam imens prin care se vede casa poporului… acolo ar fi trebuit sa locuiesc cu Ina… my good old and fabulous friend… ca un amanunt picant, cica a fost casa amantei lui gheorghe gheorghiu dej…

  5. Georgi zice:

    ceva imi spune ca nu este doar imaginetia ta, mai este si putin adevar, lucruri traite… oricum ar fi, ai talent – vb o nestiutoare intr-ale scrisului :p, dar care citeste destul de mult :D…si totusi, ceva in stilul cum ai scris imi aduce aminte de un alt scriitor/scriitoare ale carui/carei nume imi scapa acum….. promit, cand imi aduc aminte, sa las un mesaj:p… una peste alta, felicitari! 😉

  6. :)) unele detalii sunt imaginatie pura… iar altele sunt intr-adevar locuri in care am fost sau pe care mi le-am imaginat de atatea ori incat au prins viata sau dau impresia ca am fost in ele… dupa cum ziceam, in povestea asta apartamentul de pe Brezoianu exista, la fel si niste poze pe o Leica…:P cat despre ochii frumosi de sub palarie, au existat si ei in alta casa altundeva, dar acum sunt undeva departe, peste niste mari si tari… friguroase:P

    iti multumesc oricum foarte mult si astept numele scriitorului/scriitoarei, ma mai pun si eu pe citit…

    stay tuned pentru partea a treia… revenim dupa publicitate:))

  7. Georgi zice:

    gata, mi-am amintit :p….ai avut ocazia sa citesti ceva scris de Marc Levy? Scriitor francez, arhitect si IT-ist, fondator al Logitec France 🙂 una dintre cartile sale a si fost ecranizata – Si daca e adevarat… Am cumparat si citit aproape toate cartile sale – unele cu accente dramatice, dar scrise cu un umor extraordinar – radeam de ma prapadeam la unele repici :p
    iti recomand „Prietenii mei, iubirile mele” scrisa de autorul mentionat mai sus 😉

  8. aquil zice:

    Foarte frumos! Am asteptat o continuare si iata ca a venit, poate ca o sa le aduni intr-un volum. Ce scri tu imi aduce aminte de opera lui Eliade. Frumos…

  9. Multumesc frumos… mi-a mai zis astazi cineva de volum… om vedea… sa vedem daca va mai exista inspiratie si pentru partea a treia si a patra… Multam de comparatie:D Promit sa nu dezamagesc

  10. Loredana zice:

    io am lipsit mult de pe blogul tau…. nu prind partile astea 1, 2, 3…. 4? Io am luat ce am citit ca atare ! Aduce ceva cu Eliade….. recunosc si eu stilul tau „bahaos”…. am mai vb noi de texte nerecitite/nerevazute…. oricum GENIAL ! mi-a placut mult ! Puteam sa pun pariu ca Brezoianu e apartamentul ala 😛 am scris si eu demul ceva in genul…. sa fie vreo 7-8 ani…. un mix asa de sentimente compilate cu imaginatie multa ! BAFTA in continuare !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s