EDITORIAL, Voyeuristic vorbind

Manifest


Te-ai asezat vreodata in pat cu gandul sa te treziti alt om? Sa inchizi ochii tu si sa-i deschizi in pielea altcuiva? Eu imi doresc asta, in ciuda faptului ca nu mi-e rusine cu mine si nu privesc cu indoiala trecutul. Probabil ca m-am saturat sa fiu eu si sa ma lupt in fiecare zi cu mentalitati de cacat si cu oameni care nu ajung nici la la varful mormanului puturos mentionat anterior. Am nevoie de o gura de aer, de cateva zile departe de mine. Vreau sa vad cum traieste un om normal. M-am plictisit de mine si de ezitarile mele. Vreau sa trec la nivelul urmator pentru ca merit, pentru ca mi-o datorez mie, dar nu am putere si uneori simt ca sunt duplicitar, ca sa nu folosesc un alt cuvant ceva mai alarmant. Cateodata ma trezesc dorindu-mi mai mult si cateodata ma trezesc fara sa-mi doresc nimic – si pentru asta ma urasc.

Asadar, in noaptea asta vreau sa pun capul pe perna linistit si maine sa ma trezesc alt om. Sa ma trezesc mai puternic si mai increzator. Vreau sa ma trezesc in mijlocul unui plan, cu o idee coerenta, vreau sa ma trezesc mai credincios si mai bogdat sufleteste. Oare se poate sa te transformi peste noapte? Ma intreb daca voi putea sterge 23 de ani de concesii si in locul lor sa trasez, in doar cateva ore de somn, o atitudine noua, un om nou, fara a altera partile omului bun. Asta-mi aduce aminte de cineva tare drag mie – un om care mi-a intrat rapid sub piele si la gandul caruia ma trezesc mereu zambind. Mi-a spus intr-o zi ca sunt un om bun, spulberand toate celelalte cuvinte frumoase pe care altii ca el mi le-ar fi spus… Vreau sa-l iau pe omul asta bun de mana si sa-l duc altundeva. Sa-l aduc langa un om puternic si determinat si impreuna cu un altul, ceva mai indraznet sa formam o echipa, o noua echipa.

Poate ca unii dintre voi, cei care citesc postul asta si ma cunosc, sunt contrariati. Radu a fost mereu de gasca si a facut sa fie bine… nu? Pai tocmai asta e problema… M-am saturat sa semnez concesie dupa concesie… acum vreau sa-mi fie mie bine. Simt ca mi-am gasit omul puternic si el spune stop. Gata… Si o spune fara sa fii adormit… Probabil ca era aici, dar era pasiv, cumva observator distant ce avea sa bata in masa inainte ca ultima picatura sa faca paharul sa dea pe afara…

As vrea ca de maine dimineata sa invat sa spun NU si sa-mi cer drepturile fara murmur in voce. Mi-am cunoscut intotdeauna valoarea si am stiut cine sunt, ce pot sa fac si de ce depinde calitatea muncii mele, dar se intampla sa dau la o parte toate astea doar pentru a evita o disputa sau pentru a ajuta pe cineva, care astazi, ieri, saptamana trecuta, mi-a demonstrat ca alegerea mea a fost cea mai proasta. As vrea ca de maine sa ridic capul si mai sus… pentru ca pot si am de ce…

Gata, ma pun la somn… si sper ca maine dimineata sa ma trezesc in pielea altcuiva, dar la fel de aproape de voi…

 

Standard
In garaj

Chevrolet Cruze 2.0 SOHC 150 CP


Sunt sigur ca ati vazut reclamele si ati remarcat preturile senzationale… sunt sigur ca ati vazut sedan-ul coupe dynamic si pe strada si v-ati intrebat care e treaba cu el. Ei bine, marturisesc faptul ca si eu am facut parte dintre curiosi si, spre surprinderea mea, sunt si unul dintre acum credinciosii propovaduitori ai acestei masini. Doamnelor, domnilor, sa aveti in vedere ca Chevrolet nu mai e acelasi… pe bune…

M-am urcat in Cruze cu o usoara reticenta, pentru ca il aveam in minte pe batranul Lacetti dintr-un test realizat pentru AutoExpert acum ceva ani, sa tot fie trei… Lacetti era naspa si o spun fara reticente si menajamente. Materialele mi s-au parut mediocre, pozitia la volan incomoda si cutia de viteze foarte vaga… dar costa putin si asta atragea lumea. Asadar, m-am urcat in Cruze si-am fost tare uimit. Aduce mult a Opel, probabil si din cauza multor elemente impartite cu Astra. Bordul are cam aceeasi linie, iar schimbatorul de viteze, volanul sau baghetele pentru semnalizari si stergatoare sunt aceleasi. Scaunele sunt destul de comode, iar pozitia de condus aproape ca o copiaza pe cea a Astrei, este joasa, fix cum imi place. Reglajele se fac destul de usor. Cruze e genul ala de masina pentru care n-ai nevoie de cursuri speciale sau de o minte geniala… daca vreti, Cruze-ul este fostul Opel Astra. Putine butoane, mari si usor de folosit, un design usor de inteles…

Arata sensational, e foarte dinamica, dar serioasa in acelasi timp. Si se conduce la fel… Motorul de 150 CP nu este cel mai silentios, dar ii imprima masinii o dinamica de invidiat si un consum foarte bun. Pe 800 de kilometri, impartiti intre Bucuresti, Dealu Negru, Sibiu si DN1, consumul mediu s-a situat in jurul valorii de 6.5-7.5 litri – iar asta cu trei pasageri si bagaje la bord. La drum lung, scaunele te obosesc cel mai mult. Din pacate sunt destul de tari si ar mai avea nevoie de ceva suport lateral. In rest, masina inghite gropile destul de bine si peste denivelarile mici si medii treci aproape fara sa-ti dai seama. Schimbatorul de viteze este foarte prietenos ca si materialele din care este facut bordul… Ceasurile de bord iti vor parea spatane la inceput, dar sunt usor lizibile si asta conteaza cel mai mult. Nu? Magazia de CD-uri e o dotare pe care nu o asteptam de la Cruze, insa am descoperit ca exista si se utilizeaza destul de usor. Dupa cum am spus si la inceput, imi place designul simplu al interiorului, iar butoanele sunt mari. Plus ca sunt plasate intuitiv… si sunt si usor de folosit.

Asadar, de la necredincios am ajuns propovaduitor… Desi este o masina ieftina, Cruze chiar mi se pare o alternativa demna de luat in seama. Are 150 de cai, e facut din materiale ok, pe o platforma globala, ce satisface nevoile cientilor americani, dar si europeni. Are un portbagaj generos si un interior destul de spatios… Consumul e si el ok…

 

Standard
Niste povesti

Raze de soare


Desi in sala se afla numai oameni importanti, nu o scapa pe Ana din priviri. O soarbe si mintea ii zburda in parul ei, pe pieptul ei, pe picioarele ei. E indiferenta si asta il deranjeaza cel mai tare. Pare imuna la sarmul lui. Poate are pe cineva sau poate spune adevarul si nu e interesata nici macar de o noapte de amor. Doamne, dar ce noapte ar fi fost… sau poate ca si-l doreste si ea, dar nu vrea sa recunoasca. Dintr-o data o pierde si parca a scapat printre degete cea mai pretioasa piatra. Alearga dupa ea si o prinde in strada. O apuca de cot si o intoarce inspre el. „Plecai… Nu… Eu nu… Vreau sa te vad, vreau sa stiu daca dimineata stralucesti ca-n visele mele. De cand te-am vazut numai la tine ma gandesc…” … „Iart-ma, dar trebuie sa plec” … „Ia-ma cu tine… vin si eu…” Strage din buze si cauta ceva, cu privirea, in strada, ca si cand ar astepta pe cineva… „Ana?” … „Esti cu masina? Stiu un loc” Se scotoceste prin buzunar si gaseste cheia de la masina pe care chiar ea i-o da-se acum cateva zile. „Hai sa vedem cat de repede poate sa mearga.” Ana isi da sandalele jos si ia loc pe scaunul soferului. „Stiu un loc unde se serveste cea mai buna bere” spune ea … „In ce directie?” … „Vama Veche”…

E dimineata si soarele isi face loc printre valurile ce acum stralucesc cum doar in povesti ai mai citit. E al naibii de cald, dar perscarusii si apa compun cea mai frumoasa coloana sonora. El doarme acoperit cu un sacou, iar Ana, cu ochii inchisi si o tigare in coltul gurii, fredoneaza o melodie veche a lui Nat King Cole… Unforgettable. Deschide usor ochii si ceea ce vede i se pare cel mai frumos lucru, poate chiar mai frumos decat singura imagine frumoasa cu parintii lui… de la nunta lor, dansand… „Chiar stralucesti ca-n visele mele… chiar mai mult deca stau sa ma gandesc” isi spune in minte in timp ce soptind o acompaniaza. Ea deschide portiera si coboara desculta in nisip… Intinde bratele si-si lasa capul pe spate… Coboara si el, se incheie la pantaloni si vine timid in spatele ei punandu-si palmele intr-ale ei… O adulmeca si-si lipeste bazinul de al ei, miscandu-se usor pe ritmul muzicii… O cuprinde cu mainile si isi aseaza capul pe umarul ei drept… „Danseaza cu mine…” Ea intra in joc si pentru minute bune danseaza impreuna pe o piesa pe care doar ei o pot auzi…

Soarele a rasarit de ceva vreme si cu el forfota de pe faleza isi intra in drepturi… La restaurantul din sticla, situat in portul Tomis, lumea se mira de o priveliste neobisnuita. O domnisoara draguta desculta in rochia ei de seara insotita de un domn la fel de certat cu pantofii, care poarta in loc de camasa un sacou cu manecile suflecate. Stau si se uita unul la atul, fara sa-si spuna mare lucru. Zambesc din cand in cand si-si ating tandru palmele… „Nu esti cum ma asteptam… Ma asteptam la un crai, nu la un copil care sa-mi adoarma la patru dimineata in brate… Nu semeni deloc cu imaginea pe care oamenii o au despre tine” … „Iara asta e de bine, nu?” … „Sa zicem ca da… dar sa fii constient ca asta nu e o lauda, e o constatare” … „Am inteles. O sa te mai vad?” … rade usor si dandau-si parul peste cap ii spune „Ne asteapta un drum de 2 ore pana la Bucuresti, s-ar putea sa ma mai vezi… decat daca vrei sa iei autobuzul” … „Atat de mult? Azi noapte mi s-a parut ca am ajuns mai repede” … „Nu ti s-a parut. Daca iti spun cu cat am mers o sa-ti schimbi parerea despre mine… Nu sunt pe atat de papusa pe cat ma crezi” … „Vreau sa te cunosc, cum pot face asta?” Zambeste si sprijinindu-si capul in maini, asemenea unui copil, il priveste atent in incercarea de a-si da seama daca merita sau nu sa continue aceasta conversatie… Dintr-o data se ridica, ia cheile de la masina si se indreapta spre usa… El alearga dupa ea… Se mai opresc in masina… „De ce-ai fugit? Am spus ceva rau?” … „Poate ca da, poate ca nu… Sa mergem, n-avem timp de pierdut…” … „E sambata… In w-end timpul se pierde…” Porneste motorul si pleaca din parcare scartaind. Il atrage felul in care Ana arata, il atrage felul in care Ana se misca si il atrage misterul… Ana manuieste o masina cum alte femei n-au facut-o niciodata. E naturala… e frumoasa… e misterioasa… Pe autostrada masina atinge usor 200 de kilometri la ora si inghite soseaua ca un puscarias care n-a mai vazut de zeci de ani o pulpa de pui. Nu poate spune nimic… Sta doar si o urmareste… Din nu stie ce motiv nu se poate concentra la vorbe, ci doar la imaginea ei… Soarele se joaca in parul ei, pe pielea ei…

Se mai opresc in fata galeriei, locul de unde au plecat aseara. Ana coboara, dar nu inainte de a se incalta si a-si lua poseta. El se duce langa usa magazinului si se sprijina de grilaj… In urma lui se aud tocuri si imediat simte doua maini cum il cuprind pe la spate… „Iti multumesc pentru o seara minunata” insoti de un sarut prelungit in spate urechii stangi. Apoi pasii se aud indepartandu-se. Se intoarce si nu o mai vede… a disparut… Se urca inapoi in masina si inchide usa… parfumul ei e peste tot…pe volan, pe scaune, pe schimbatorul de viteze… Ajuns acasa este cuprins de o neliniste. „Doamne, o s-o mai revad… Ce-am facut? Ce i-am zis… vreau sa o vad acum…” Intra in hol si o groaza de mesaje il asteapta pe robotul telefonic. Evenimentul a fost un succes si peste jumatate din piesele expuse au fost vandute. Maine va fi ocupat…

Standard
EDITORIAL, Voyeuristic vorbind

Mister Bradshaw ?!?


It is time to face the music… si nu e deloc placut. Muzica pe care sunt nevoit sa o ascult nu Bach, nici pe aproape, ci e ceva chiar mai sinistru decat Rihanna cantand live… e o manea despre valoare si neveste care danseaza pe mese. Astazi cineva mi-a spus ca ma transform intr-o varianta masculina a minunatei Carrie Bradshaw. La inceput m-am simtit flatat, pana cand mi-am dat seama ca scumpa si cracanata jurnalista este unemployed. Dupa fix o luna de stat acasa m-am uitat in oglinda si mi-am acceptat problema. Sunt unul dintre miile de romani care au fost trimisi la relaxare fortata, chinuiti sa lucreze din „confortul” casutei lor.

Mai nou sunt freelancer si dupa primele incasari in noua formula mi-am dat seama ca freelancerul e de fapt un fel de somer definit mai pompos. Bani putini, munca la fel de multa, poate chiar ceva in plus, dar mult timp liber. Asta m-a pus pe ganduri… Da, am hainele, pantofii si gentile care sa dovedeasca aceasta asociere, am si povestile sexuale publicate pe blog si am si trei prietene care s-ar putea incadra in profil perfect, dar oare chiar asta este soarta mea?

Nu vreau sa fiu Mister Bradshaw. Vreau sa apreciez coaiele Mihaelei (Samantha mea) din postura mea, de Radu, vreau sa ma bucur de cumintenia si pragmatismul Ioanei (Charlotica mea) din aceeasi perspectiva, la fel de bine cum imi doresc ca Alexandra, o Miranda in atat de multe aspecte, sa fie fericita in viata noastra cu al ei. Mister Bradshaw vine si cu o Mrs. Big, iar asta inseamna complicatii. Inseamna doua casatorii inainte de mine si un mariaj ce penduleaza undeva intre wild sex and a baby…

Pe masura ce ma gandeam la asocierea asta neobisnuita din ce in ce mai multe argumente il sustineau pe cel ce mi-a bagat in cap grozavia si, pe langa ele alte intrebari existentiale. Carrie locuieste central, poarta Manolo Blahnik si Dior, dar nu-si permite sa plece cu Big in vacanta. Scrie un mic articol de mare impact, dar asteapta publicarea unei carti despre experientele ei de viata si isi petrece mare parte din timp windowshopping…

Sunt oare freelancerii sortiti unei vieti de glam inchipuit si somn pana la 11 dimineata? Cred ca da… In ochii mei, statul acasa reprezinta de acum un mare minus, insa in mintea unui mic corporatist viata mea este Nirvana: somn la orice ora, plimbari prin parc, leneveala… Statul acasa nu e sanatos, e chiar nociv. Mananci de plictiseala, bei porcarii din acelasi motiv si nu esti inspirat. E ca si cand ti-ai fi izbit teasta de asfalt si acum nu mai butezi. Toata infoarmatia din creieri ti-a fost compromisa si acum nu mai sti ce-ai de facut, nu mai ai scopuri si nici intentii; te tarasti metru cu metru inspre baie sau frigider, in timp ce viata frumoasa trece tumultos pe langa tine.

Acestea fiind spuse, va las… am niste lucruri de facut… mut biroul langa geam, imi fac suvite blonde si ma apuc de fumat…

Recitesc randurile de mai sus si-mi dau seama ca they`re a bit of a mess… but, guess what? So am I…

 

Standard