EDITORIAL

Bau Bau si reorientarea profesionala


Stabilitatea e ca un drog, cel mai puternic drog din lume. E fascinant sa stai seara pe o terasa si sa-i privesti pe cei din jur: iti dai aproape imediat seama cine are un serviciu bun sau cui ii merge perfect in dragoste. Te uiti la fetele lor, la oamenii de langa ei, la gesturile lor… Eu vad asta ca pe o terapie, pe principiul iata cum nu as vrea sa ajung sau iata cine mi-as dori sa fiu. Poate ca „cine mi-as dori sa fiu” e o afirmatie deplasata, dar trebuie sa recunoastem ca uneori putem fi destul de invidiosi la vederea unei domnisoare frumoase la bratul unui domn nu la fel de sau la vederea masinii noastre preferate in mainile unuia/uneia care n-are nicio notiune legata de bijuteria pe patru roti pe care o conduce.

In marea asta de oameni si detalii ne hranim cu stabilitate. Cand avem un serviciu bun si bine platit, parca si sexul e mai pervers si parca si mancarea are alt gust, spre deosebire de mersul silit la munca, sexul in eterna pozitie a misionarului si pateul si ceapa. Mie imi place pateul cu ceapa si e chiar una dintre mesele care ma relaxeaza cel mai tare, dar nu asta e faza… Faza e ca stabilitatea vine din rutina la care ne inhamam zilnic. Stabilitatea vine din jobul pe care il iubim, din femeia pe care o adoram sau din masina pe care ne-am cumparat-o dupa ani de pus ban pe ban. Dar ce se intampla atunci cand acest cerc vicios se rupe, cand vine criza cea rea sau seful cel (etern) nemultumit si-ti taie craca de sub picioare? Eu unul m-am gasit singur intre patru pereti si, sincer, n-a fost una dintre cele mai glorioase perioade ale vietii mele. Am continuat sa scriu si sa conduc din placere, dar parca nici sexul n-a mai fost ala de demult si nici pateul nu mai avea acelasi gust.

Si vine vremea in care CV-ul este trimis ca porumbelul lui Moise, in zare, sa-ti aduca vestea buna. Si trec doua luni, trec trei, iar porumbelul nici ca se intoarce. Iti dai seama ca nu se mai poate si, tanjind dupa stabilitate, mai scoti din arca un porumbel si-l trimiti spre Vestul Salbatic, zona aia de pe harta pe care nu ti-ai dorit sa o explorezi pana atunci, temandu-te nu de desert sau lipsa apei, ci de oameni in costum, fluturatori de BlackBerry-uri si rapoarte. Si, cu frica reconversiei profesionale in minte, ai vrea, dar parca nu, ca porumbelul tau sa se intoarca cu o veste buna. Ei bine, al meu s-a intors, chiar foarte repede si odata cu el m-am trezit facand primii pasi in desertul vestic, in care cadanele au fost inlocuite de fete cu ochelari si fuste creion sub genunchi, iar camilele s-au transformat in huse pentru scaune de Audi A8 sau Mercedes S-Class.

De aproape, reconversia profesionala, nu e urata si nici proasta, e, dupa cum zice prietenul meu Georgian, o urata-frumoasa… imperfectiunea aia care te atrage, imperfectiunea pe care iti doresti sa o dezmierzi, in cazul unei femei, si pe care vrei sa o domini cand vine vorba de job. Iata un motiv pentru care nu ar trebui sa ne fie frica de reconversia profesionala: SANSA. Ti se da o sansa sa faci si altceva, sa descoperi alte laturi ale personalitatii tale si sa ti le dezvolti pe cele deja existente. Ti se da o sansa la stabilitate.

Asadar, dragii mei, ganditi-va bine si lasati temerile la o parte, caci stabilitatea poate fi atinsa chiar si in desert…

Cu mare drag, de la mine pentru voi…

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s