In garaj

Scanteia – Chevy Spark 1.2 LT+


Dupa un Valentine`s Day petrecut la volanului Sparkului, pe drumul dintre Brasov si Bucuresti, pot spune cu mana pe inima ca masina asta imi place. Am spus-o si prima data cand am testat masina asta si-am fost sustinut si de doamnele si domnisoarele pe care le-am rugat sa-l conduca pentru revista WhatCar?. S-ar putea sa-mi atrag ceva controverse, dar asta e parerea mea… SPARK E FOARTE TARE!

Spre deosebire de predecesorul sau, Spark-ul de generatie noua e mai sigur (cu 6 airbag-uri in standard), mai incapator, mai bine echipat (comenzi audio pe volan, conexiune auxiliara pentru iPod si USB, senzori de parcare) si poate fi comandat cu doua variante de motorizare: 1.0 litri 68 CP si 1.2 litri 82 CP.

Eu am testat-o pe-a doua, in echiparea LS+ – pretul acestei variante este de 10.295 euro si in banii astia aveti incluse, pe langa cele sase airbag-uri si servodirectia disponibile chiar si in varianta de baza, inchiderea centralizata cu telecomanda, aerul conditionat manual cu afisaj digital, volanul reglabil pe inaltime sau geamurile electrice, oglinzile reglabile electric si incalzite, senzorii de parcare sau comenzile audio pe volan.

De la bun inceput trebuie sa recunosc faptul ca Spark-ul este o masina foarte comoda in oras, iar cele cinci locuri trecute in cartea tehnica sunt veritabile. Pe bancheta spate poate lua loc fara probleme chiar si o persoana de 1,85 metri inaltime. Motorul este destul de zgomotos cand il turezi, dar la ralanti nici nu-ti dai seama ca e pornit. La mers normal, mai ales daca ai muzica pornita, te vei mai uita din cand in cand la turometru ca sa te asiguri ca motorul chiar e pornit si nu te impinge cineva de la spate. Pozitia la volan este foarte usor de personalizat, gratie scaunelor cu reglaje multiple si coloanei de directie care se poate ajusta pe inaltime. Daca vrei sa vezi botul masinii va trebui sa-ti ridici scaunul destul de sus, dar nu va fi nevoie pentru geamurile laterale sunt destul de mari si ofera o vizibilitate buna, iar botul, in ciuda masivitatii aparente, este destul de scurt. Te obisnuiesti foarte repede cu dimensiunile masinii, iar vizibilitatea este foarte buna. Oglinzile generoase sunt un trademark chiar si la Matiz.

La drum lung situatia se schimba putin. Aici Sparkul iti demonstreaza ca a fost gandit 75% pentru utilizarea in oras. Atinge cu usurinta si mentine viteze de 120 de kilometri, dar este ceva mai zgomotos, iar daca stai mult in scaun fara oprire spatele te va durea, fara indoiala. In plus, dumensiunile sale il transforma in victima sigura a rafalelor de vant, pe care le vei simti in volan, dar si in caroserie.

Spark e o masina foarte manevrabila si foarte usor de folosit, aspecte mostenite de la vechiul Matiz. Volanul se invarte foarte usor si schimbatorul de viteze se manevreaza cu mare usurinta, desi uneori mai agata – poate si din cauza inaltimii acestuia. Stopurile si farurile sunt plasate la mare inaltime, astfel ca sunt ferite de micile „capcane” pe care le-ai putea intalni in trafic: stalpisori de parcare, scuaruri inalte sau chiar si alte masini.

In interior vei gasi o plansa de bord moderna, cu instrumentarul de bord parca imprumutat de pe o motocicleta – vitezometrul e analog si restul martorilor se desfasoara in format digital. In plus, toate butoanele sunt mari si usor lizibile, astfel ca indiferent de starea manichiurii sau dimensiunile degetelor tale le vei putea folosi cu foarte mare usurinta. La capitolul spatii de depozitare, Spark este unul dintre campioni. Poti depozita sticle de bautura, atat intre scaune, cat si in usi, cani termos, portofele, telefoane sau chiar si maruntis sau tichete de parcare, in spatii special amenajate. E ca si cum masina te-ar provoca sa-ti iei cat mai multe lucuri la tine.

Consumul de carburant depinde de modul in care exploatezi masina, desigur. In oras, la un mers normal, Spark nu este foarte gurmand si vei scapa usor, cu un minus de aproximativ 6,5-7 litri de carburant la fiecare suta de kilometri parcursa. Iar daca vrei sa iesi din oras, caci Spark-ul poate face fata cu mare usurinte si drumurilor pe distante medii, micul gigant iti va consuma in jur de 5 litri/100 km. O autonomie remarcabila pentru o masina al carei rezervor nu depaseste 35 de litri in volum.

Daca veti vizita showroom-ului Chevrolet asteptati-va sa gasiti o lume plina de culoare, caci designerii au luat-o razna cand au alcatuit paleta de nuante pentru mica lor masina. Pearl Pink, Cocktail Green sau Coconut Champagne sunt doar trei dintre nuantele „nebune”.

Una peste alta, ma repet… Chevrolet e unul dintre brandurile care a crescut si si-a depasit conditia de „masina de buget si atat”. Cu produse mature ca Orlando, Cruze sau chiar si Spark, Chevy este pe calea cea buna inspre succes. FORZA CHEVROLET!!!!

Standard
In garaj

Citroen C1 1.0i 68 CP SX


 

Odata cu Lastun si Tico, Romania a cunoscut masina simpla, mica, de oras, dezgolita de brizbrizuri si solutii complexe de design, practica, economica si usor de intretinut. Departe de popularele Oltcit si 1310, aceste modele au marcat epoci de aur ale masinii de oras in ceea ce priveste mobilitatea si consumul. Timpul a trecut si mostenirea e dusa mai departe de un trio franco-japonez care a inteles perfect care e treaba cu masinile liliput: PSA – Toyota. C1, 107 si Aygo fac aproximativ aceeasi treaba ca Lastunul sau Tico-ul, cu aceeasi simplitate si ceva mai mult condiment in design.

Trio-ul a trecut recent printr-un facelift, destul de discret, iar C1 a fost provocat la un parcours de trei zile prin aglomeratul Bucuresti. Dupa cum sugeram la inceput, C1 este o masina simpla, cu volan si patru locuri, roti si un portbagaj perfect pentru mers la piata sau la supermarket, un consum care umileste multe alte masini cu pretentii si o usurinta in condus pe care ai mai intalnit-o doar in clasa mini. Intr-adevar, usile sunt subtiri, ca si intreaga caroserie, iar motorul, desi mic, isi face simtita din abundenta prezenta. Luneta este practic usa portbagajului si chiar daca sporeste vizibilitatea presupune costuri mari de inlocuire in caz de spargere. Calitatea materialelor este medie, iar combinatia dintre plastic, textil si tabla de la interior ii confera un aer retro. Volanul este placut la atingere si se manevreaza cu mare usurinta. Per total, C1 este foarte manevrabil si destul de stabil, avand in vedere rotile plasate cat mai pe marginile caroseriei. Tubul luminos ce contine sistemul de climatizare are un design placut, unic, insa partea lui stanga este relativ greu de folosit, fiind dificil de apucat. In acelasi capitol se incadreaza si geamurile electrice. La bord exista cate un singur comutator penturu fiecare geam, astfel ca de soferul isi doreste sa lase geamul pasagerului in jos, trebuie sa se intinda dupa butonul aferent acestuia. Global, plansa de bord pare bine inchegata, exceptie facand discul folosit la selectarea vitezei ventilatorului. Acesta este confectionat din plastic si pare destul de fragil cand este manipulat. Pozitia la volan este aproape de ideal… Linia geamurilor este destul de joasa si iti permite sa observi foarte bine imprejurimile masinii. Mai mult decat atat, botul si spatele sunt foarte bine delimitate de faruri si luneta, astfel ca masina se manevreaza foarte ok chiar si in spatii inguste.

C1 este perfect adaptat orasului… Motorasul de 68 de cai consuma undeva la 6 litri de carburant pentru a parcurge 100 de kilometri si este foarte fasnet atunci cand situatia o cere. Schimbatorul cutiei de viteze este la indemana si este destul de ergonomic, desi cutia iti da uneori impresia ca agata sau ca nu intra in viteza.Spatiile de depozitare sunt numeroase si parca te invita sa-ti golesti geanta doar de dragul lor. Culmea e ca pot face si fata cu mare usurinta.

Multumim Citroen Romania. Consulta lista de preturi aici.

Standard
News

Noul C1 acum pe strada ta


C1_facelift_3&5p

Citroen se gandeste once again la noi, tinerii dinamici, cool, studenti cu bani putini in buzunar si ne anunta cu surle si trambite ca noul C1 este acum disponibil in Romania cu preturi incepand de la 8.190 Euro (pret cu TVA pentru versiunea in 3 usi, nivel de echipare X , motorizare 1,0i 68 CP). Cu ce e special noul C1? Pai are un face lift dragut, care-l apropie mai mult de sofisticarea atat de cautata in zilele noastre, in special de publicul tanar, caruia i se adauga o motorizare micuta, de 68 de cai, special facuta pentru oras… Adica, consumu e mic, mic, mic… cam asa ca masina… 4,5 l /100 km in ciclu mixt. Si la interior, Citroën a operat cateva schimbari, in principal in ceea ce priveste gama de tapiterii si finisaje. Dispay-ul aflat sub consola centrala adopta o noua grafica, informatiile devenind mai lizibile si aspectul general mai modern. Accesul la portbagaj este optimizat de asemenea. Dotarile lui C1 sunt de cel mai inalt nivel : frane cu discuri ventilate in fata, ABS, REF, CSC (Controlul Stabilitatii in Curbe) si airbaguri sofer si pasager, in standard, inca de la primul nivel de echipare.

Iata si preturile:

C1 SX 1,4HDi 55 CP (5 usi), cutie manuala in cinci trepte, 10.550 euro cu TVA

C1 X 1,0i 68 CP (3 usi), cutie manuala in cinci trepte, 8.190 euro cu TVA

C1 X 1,0i 68 CP (5 usi), cutie manuala in cinci trepte, 8.490 euro cu TVA

C1 SX 1,0i 68 CP (5 usi), cutie manuala in cinci trepte, 9.290 euro cu TVA

C1 interior

Standard
News

Citroen C1 – face lift in noiembrie


 c1_facelift_1

 

C1 revine in atentia publicului mai fresh ca niciodata. Micul Citroen, rod al colaborarii dintre PSA si Toyota, a trecut printr-un face lift care ii repotenteaza calitatile si design-ul care l-au facut celebru in noua dimensiune Citroen. Conceptul sau (mica compacta citadina, ecologica si economica) subliniaza demersul creativ Citroën, demers ce a fost pe deplin recompensat prin cea mai buna nota la categoria «vehicul esential», acordata in 2008 de J.D. Power and Associates si de revista L’Automobile pe baza studiului de satisfactie a clientilor din Franta. De la lansarea sa in iunie 2005, C1 a reusit sa seduca peste 310.000 de clienti din toata lumea, iar la sfarsitul acestui an se prezinta in fata publicului sub o noua infatisare. Pastrandu-si atuurile care au contribuit la succesul sau–silueta compacta si atragatoare, tinuta de drum buna, siguranta fara compromis si nivelul ridicat de calitate, C1 beneficiaza astazi de un facelift al partii frontale care devine astfel si mai expresiva. In paralel, C1 se remarca prin consumul de carburant si emisiile reduse de CO2: 4,5 l /100 km in ciclu mixt si 106 g CO2 / km pentru versiunea echipata cu motorul pe benzina 1.0i 68 CP dotat cu o cutie de viteze manuala in 5 trepte.

Datorita motorizarilor diponibile, C1 se adapteaza excelent traficului aglomerat din orase. Acestea ii confera performantele necesare unei utilizarii multiple. In plus, datorita dimensiunilor si masei reduse ale berlinei, aceste motoare prezinta si un nivel de consum scazut. Astfel, motorul pe benzina 1.0i 68 CP impune modelul C1 ca referinta pe segmentul sau in ceea ce priveste contributia la protectia mediului inconjurator datorita consumului de doar 4,5 l /100 km in ciclu mixt si nivelului emisiilor de CO2 de 106 g/km.

C1 pastreaza atuurile care i-au adus succesul: calitatile rutiere deosebite, nivelul sporit de siguranta, proportii adaptate traficului urban si costurile de achizitie si de intretinere reduse.

Cu o lungime de 3,43 m, o latime de 1,63 m si o inaltime de 1,47 m, C1 este un mini, foarte agil in oras. In interior, C1 ofera 4 locuri, iar habitabilitatea sa este un avantaj real tinand cont de dimensiunile exterioare. In partea din fata se remarca latimea la coate apreciabila, de 1,38 m, si inaltimea de 0,87 m sub pavilion, care contribuie la confortul pasagerilor. In partea din spate, pasagerii vor aprecia spatiul pentru picioare si inaltimea de 0,84 m.

C1 numara 12 spatii de depozitare, integrate in plansa de bord, consola centrala si in portiere. Toate aceste spatii permit soferului si pasagerilor sa pastreze la indemana diferite obiecte.

 

c1_facelift_2

 

c1_facelift_3

Standard