Articole, EDITORIAL

In general, despre viata si normal…


E joi seara. Inconjurat de patru prieteni ne bucuram de un mare platou de nachos la Hard Rock. Sunt imbracat in negru pentru a treia zi consecutiv, iar colega de peste masa imi spune ca sunt melancolic. De fapt sunt trist si dezamagit. Ma uit in jur, atat in lumea virtuala, cat si in ceea ce fizic ma inconjoara, in cautarea normalitatii despre care o distinsa doamna, al carei aparator am fost pana acum fix patru zile, vorbeste cu atata patos pe blogul personal. Dragilor, normalul e atat de relativ si personal incat e aproape imposibil de atins.

Sunt trist si dezamagit din cauza unui om pe care l-am admirat enorm, unui om de televiziune care in ochii mei a fost pana in data de 5 aprilie si un jurnalist desavarsit. Din pacate, imi dau acum seama ca nu premiile si prestigiul fac omul, ci prestanta si felul in care acesta judeca lucrurile. Andreea Raicu se intreba zilele trecute pe blogul ei cine este aceasta Mihaela Radulescu, aceasta Mihaela Radulescu care a putut sa jigneasca intr-un mod suprinzator, total anormal si brutal o mana de oameni deja aflati pe marginea prapastiei, dar si pe cei din jurul lor. Ii respect opinia Mihaelei, dar ii acuz exprimarea. Un jurnalist de calibrul ei ar trebui sa posede suficient discernamant incat sa nu puna egalul intre oameni si criminali, dar si un vocabular suficient de variat incat sa poata transmite aceasta informatie intr-un mod elegant. Am admirat-o pe Mihaela pentru premiile obtinute ca jurnalist, pentru realizarile ei ca om de televiziune, dar si ca editorialist, insa astazi, Mihaela, imi provoci o mare tristete, caci te-ai transformat intr-o persoana pe care eu nu o recunosc.

Imi pare rau, draga Mihaela, ca doresti sa expui lumii doar fata rujata, pensata, efeminata si zgomotoasa a lumii gay. De ce nu vorbesti in articolul tau si despre homosexualii talentati, directori de multinationale, capitani de vas, barbati mandri si puternici, care nu au legatura cu ce se intampla pe strada la Gay Parade? De ce nu vrei sa vorbesti despre luptele interioare ale tinerilor homosexuali care se descopera acum intr-o lume in care un mare lider de opinie al tarii lor, tu, doamna Mihaela Radulescu, declara ca homosexualii nu sunt normali? De ce nu vrei sa vorbesti despre acesti tineri care sunt scuipati, batuti si abuzati verbal de catre colegii de scoala doar pentru ca sunt diferiti? De ce nu vrei sa vorbesti despre tinerii homosexuali care ajung sa-si doreasca moartea pentru ca societatea, in frunte cu niste lideri de opinie asa ca tine, doamna Mihaela Radulescu, ii considera anormali? De ce? Te rog sa imi spui de ce?

Si te rog sa nu crezi o secunda ca oamenii astia sunt singuri. Intrebai aproape sfidator În câte familii de români, mai ales de prin provincie, părinții sunt fericiți ca băiatul lor începe să-și penseze sprâncenele și sa gesticuleze feminin, când taie lemnele în curte? Câți urmași de daci sunt încântați de ideea de a face nunta fiului lor cu… un alt barbat din sat ?!:))) Iti raspund eu! Parintii adevarati vor dori intotdeauna numai bine pentru copii lor, indiferent de alagerile acestora. Iar un copil care isi iubeste cu adevarat parintele, ii va ierta acestuia furia de moment si cuvintele grele la aflarea vestii, iar totul va merge mai departe. Sa stii, ca in lumea asta exista oameni buni si iubitori, iar originile nu au legatura cu toleranta sau acceptarea.  Rugamintea mea este sa nu mai presupui niciodata ca oamenii din provincie sunt altfel, mai putin toleranti de exemplu, caci departe de marele oras, de bani si de tentatia lor sangele nu s-a facut inca apa si nici substanta cenusie s-a evaporat, ba dimpotriva.

Parintii nu gresesc cu nimic atunci cand copii lor isi asuma homosexualitatea. Homosexualitatea nu este o boala si nici o optiune. Ca barbat heterosexual nu-ti incepi ziua gandindu-te daca vrei sa aduci seara acasa o femeie sau un barbat. Asadar, te rog sa nu asumi ca homosexualitatea este o forma de rebeliune a copilului sau un rateu al educatiei pe care acesta o primeste.  Si sa stii ca tinerii care isi asuma homosexualitatea si se destainuie parintilor o fac intocmai datorita bunei cresteri si al respectului cu care au fost inzestrati. Caci nu e drept si normal sa-ti minti parintii.

Ma intristeaza teribil aceasta eticheta de om anormal. Mi-e teama sa cred ca ai recitit textul inainte de a-l posta fara ca exprimarea sa ti se para inadecvata. Iar sa mergi atat de departe incat sa pui anormalul si bolnavul, adica depresivul, pe picior de egalitate cu teroristul mi se pare atat de trist si demonsteaza cat de mica esti de fapt ca om, ca jurnalist si ca lider de opinie.

As vrea sa intelegem cu totii ca aceasta comunitate de anormali nu se rezuma doar la Gay Parade, Conchita si machiaje stridente, ci contine si oameni inzestrati cu mult bun simt, asezati, linistiti, masculini, ale caror realizari sunt minimizate de articole de acest gen. Fiecare padure are uscaciunile ei si mi se pare total nedrept sa scoti in evidenta doar merele uscate, iar pe cele coapte sa le neglijezi. Crede-ma, Mihaela, cand iti spun ca grotescul din spatele machiajului strident si al barbatului militand pe toc in Piata Unirii nu le face cinste nici homosexualilor “normali”. Manifestarile de acest gen nu definesc comunitatea, iar expunerea exlusiva a acestora este o mare greseala pe care media o comite an de an. Tu in calitate de lider de opinie si de mama responsabila ar trebui sa expui adevaratul sens al ideii, a ceea ce inseamna homosexualitatea per total si nu doar o fata.

Inchei acum spunandu-ti ca eu nu te voi ierta de pacate, dar voi trai cu speranta ca Mihaela Radulescu pe care eu o admiram e undeva acolo si va castiga batalia cu aceasta fiinta urata care ai devenit.

Standard
Niste povesti

38 de ani…


E ora 10 dimineata si abia a facut ochi. De obicei, duminica, doarme pana tarziu, chiar timp de 13 ore si, deci, e surprins de ora la care s-a trezit. Prin perdelele sangerii adie vantul usor si toata camera are un aer proaspat, de toamna. In aer pluteste un parfum dulceag, dar in acelasi timp electrizant, asa cum e si EL… Firav, dar mereu atent la detalii, se considera inca un copil, desi cei sapte ani de acasa au trecut de cam cincisprezece. In ochii lui, putinele care au stat sa-i priveasca dimineata, au vazut marea si iubirea, dar in dimineata asta nimeni nu vede nimic.  Sub plapuma e cald si, desi a mai trecut o noapte de singuratate, in aer se simt multumire, liniste si relaxare… Chiar si asa, uitandu-se in urma, vedea o viata anosta, plictisitoare, consumata intre servici, casa in care traia si casa in care s-a nascut. Prietenii il contraziceau mereu aducandu-i aminte ca nu de mult s-a urcat pe motocicleta fara sa-l fi atras vreodata ideea si si-a dat drumul cu parapanta fara cea mai mica remuscare, sau cu tiroliana…

Se ridica pe marginea patului si se uita la ceas… si in drum spre bucatarie deschide calculatorul, care porneste greu cu un sunet de rasnita comunista. Se uita in jur si analizeaza dezgustat bagajele pe care nu le-a despachetat de cand s-a mutat aici. Apoi se opreste si se mai gandeste inca o data ce mobila ar vrea si unde ar urma aceasta sa intre. Masarda e ca un vis implinit. Desi exista in oras garaje mai mari, masarda aflata intr-un cartier cochet de case vechi este ca un palat. Aici e liniste mereu… asta e si scopul, sa te auzi cum gandesti… Ajuns in bucatarie porneste filtrul de cafea si-si toarna praf de cacao intr-o cana. Cerul se vede atat de frumos prin geamul cat un pumn al bucatariei, asa ca se aseaza peste niste cutii ramase si ele nedespachetate si lasa soarele sa-i mangaie fata palida si inca somnoroasa. Aproape ca adoarme la loc cand ii revine pofta de cacao cu lapte. Laptele in cana neagra i se pare in dimineata asta cel mai elegant lucru de pe lume… Iese din bucatarie si se aseaza pe jos langa calculator, isi verifica mesageria si messengerul… nimic… absolut nimic… niciun IM de „Buna dimineata”, niciun mail de „Te iubesc”… un singur mesaj necitit… spam…

„O alta zi in paradis…” Laptele s-a racit de mult si cacaua a ramas nebauta. In schimb, a descoperit toate crapaturile si imperfectiunile tavanului si ale peretilor. E trecut de pranz si camera e nemiscata, inghetata ca intr-o poza artistica dintr-un album alb negru pe tema „Singuratate”… Vantul s-a mai intetit si masarda s-a racorit. Ce bine ar fost ca doua inimi sa bata pe acel pat si nu una singura… Linistea e intrerupta de un mesaj… „Salut! Ce faci?!” Indemnat de plictiseala si dorinta de a mai abera cu cineva, ii raspunde necunoscutului si din vorba in vorba atmosfera din masarda se incalzeste… Pe fundal se aude Vama si niste taste care nu contenesc din tacanit, e genul ala de atmosfera specifica indragostitilor care se cearta din orice si in loc sa puna mana pe telefon si sa-si strige „te iubesc”, prefera sa foloseasca emoticoane ieftine pentru a-si exprima frustrarile… La celalalt capat al conversatiei se afla 38 de ani de frumusete, dintre care 18 materializati in constructii civile… un visator, ca si EL, un liber care gandeste cu o viteza ametitoare si care stie sa spuna mereu lucrurile potrivite… daca ar fi fost fata, barbatul asta ar fi printul pe care-l astepta de mult calare pe calul sau alb. Au aceleasi pasiuni, masinile, muzica, frumusetea, design-ul si parca nimic nu ar fi putut opri tacanitul tastelor cand… dintr-o data se lasa linistea peste masarda… „Nu vrei sa ne vedem la o cafea?”… asta era genul de replica pe care EL o folosea sa-si invite prietenele in oras. Dar accepta… Tastele tacane din nou, dar de data asta mai rar, iar pe fundal nu se mai aude Vama, ci muzica italiana venita de la celalalt capat al conversatiei…

A trecut deja o ora, o ora in care EL a ramas inmarmurit in fata computerului si de dincolo nu a mai venit niciun semn. Oare de ce? In mod normal, informatia vine si pleaca, iar conversatiile se inchid cu un salut si un pupic… aici s-a incheiat cu un „… has signed out”… de ce? de ce? De undeva, din pat, se aude soneria unui telefon si pe ecranul lui apare un numar necunoscut… „Coboara…” este singurul cuvant care se aude si in fata casei apare un coupe ciocolatiu, italian, din care coboara 38 de ani… 38 de ani de frumusete, intelepciune si… experienta… si stil… si atitudine… un fel de print pe cal alb pentru un EL ascuns, pentru un EL care in secret isi dorea de mult o clipa ca asta, dar ii era frica s-o recunoasca in fata celorlalti EL crescuti frumos in strana bisericii, cu pantofii proaspat lustruiti si caciulita de lana cu ciucure…

Nimic nu prevestea furtuna pe care cei 38 de ani aveau sa o starneasca… amintirea dulce amaruie este astazi doar o pagina de jurnal. Anii, toti cei 38, l-au hipnotizat si l-au facut sa creada intr-un vis frumos, pe care nu si-ar fi imaginat sa-l traiasca vreodata, insa totul era mult mult mult prea frumos…

Marti/17.11.2009/ 12:00

Noi… Alt cuvant prea mare ce iese din gura lui… noi… noi, doi… adica amandoi… adica doi in drumul spre unul… Doamne ce aiurea suna… Ieri faceam dragoste cu iubirea copilariei mele, cu cea de la care am invatat ce inseamna viata si iubirea, iar astazi, un el, vorbeste despre noi… un noi care a durat o saptamana, un noi, care departe de conventii si prejudecati ar fi trebuit sa fim ceva frumos, desi ciudat… Un noi care in viziunea lui nu se lovea in nimeni si nimic, iar in a mea se lovea de cele mai mai ziduri posibile… noi… Noi-ul asta ma dispera, mai ales cand il spune el… noi ar fi trebuit sa, noi trebuie sa… de parca am vaslit in aceeasi directie pentru mai mult de o partida de sex nebun…

Dupa o luna se vede iarasi pe marginea patului si parca masarda e mai luminoasa. Incepand cu acea duminica, lumina a fugit treptat in fiecare zi cate putin… cu fiecare telefon, cu fiecare discutie, cu fiecare geamat si fiecare cuvant… dar astazi pare ca, timid, revine… N-a plans inca si asta pentru ca a iubit si s-a simtit iubit. Aseara s-a regasit… in bratele iubirii copilariei lui… acum o femeie adevarata, care, pe langa faptul ca l-a facut in sfarsit barbat, i-a demonstrat ce inseamna asumarea si cat de importanta e ea. Nu stie de ce a asteptat pana acum pentru clipa asta, insa e sigur ca a meritat. Cei 38 de ani sunt, dupa o luna, o amintire dulce, dar si amara, atunci cand se uita fascinat la ea, cum doarme… Nu face nimic, pur si simplu sta si o priveste, ii priveste pielea, parul, suspinele si parca timpul s-a oprit in loc acum 6 ani… parca inca se iubesc si urmeaza sa faca lucruri mari impreuna. Dar nu e adevarat… ea si-a refacut viata si actul de aseara a fost actul care ne-a eliberat… primul si ultimul… Ea pleaca, iar EL ramane prins intre doua lumi din care nu intelege nimic, nu intelege cine e si de ce e… de ce s-a intamplat, cum s-a ajuns la asta… Simte ca va urma o perioada cruciala, de regasire si de aceea deschide o agenda si se reapuca de jurnal… un jurnal al sperantei, durerii, bucureiei si regasirii…

………………………………………….

A trecut ceva timp si in masarda lucrurile par sa fii ajuns la o normalitate ciudata… Cei 38 de ani frumosi au fost de mult uitati si viata a prins din nou un curs firesc, o forma… Camera e umana… la intrare stau cateva perechi de pantofi si niste haine sunt atarnate de usa sifonierului. Covorul colorat de langa pat e plin de scame, iar sub pat troneaza praful. Patru sticle goale de suc si niste cani murdare de cacao inconjoara calculatorul, care are acum si o masa, dar nu si scaune. Pe fundal se aude Lhasa, dar EL sta tot in fund pe gresia din bucatarie… Luna e superba, mare, alba, laptoasa; nu e de mirare ca Soarele e nebun dupa ea. Au curs multe pagini de jurnal, despre vrute si nevrute, dar nu l-au ajutat cu nimic… in momentele de singuratate e in continuare confuz si derutat. Nu stie ce vrea, nu stie daca isi doreste un el calare pe cal alb sau o cosanzeana pe care sa o apere cu pretul vietii de zmei. Probabil ca timpul va dicta, insa un lucru este sigur… are foarte multa dragoste de oferit!

Standard
News

Bruno


Dupa ce  si-a facut de cap cu Ali G si Borat, Sacha Baron Cohen revine pe marile ecrane intr-un alt alter ego: Bruno – un flamboiant redactor de moda austriac, homosexual. Lansarea filmului va avea loc pe 10 iulie si se anunta incendiara… Iata si trailerul, dar si un interviu pe care Bruno l-a acordat revistei GQ… btw austriacul fashion critic a pozat gol pe coperta revistei… editia internationala, normal!!!!

Standard
Uncategorized

Milk


De cateva zile Oana, Ina si Vlad vorbesc intr-una despre Milk. Iar eu cum prind din zbor toate subiectele si nu reusesc sa asimilez totalitatea informatiei, m-am descis sa caut trailer-ul pe youtube. L-am gasit…Filmul il are in rol principal pe Sean Penn, care intra in pielea lui Harvey Milk, primul gay declarat ales intr-o functie publica. Povestea este adevarata, iar trailerul pare sa anunte un film misto. Pana cand o sa-l decarc de pe DC si o sa scriu probabil ceva mai multe despre el, va las in compania trailer-ului.

A, inca ceva…nu pot sa plec fara a va impartasii replica mea preferata din aceasta scurta prezentare: „Can two men reproduce?! No, but God knows we keep trying!”

Standard