News

500 L vs. Countryman si B-Max si Picasso


 

   Se facea 1956 si Fiat  abia gustau din prima lingurita a succesului mondial in care aveau 500 si 600 sa se transforme. Sa fii fost elanul, sa fii fost dorinta de imbogatire, sa fii fost dorinta de mult… nu conteaza ce-a fost pentru ca Multipla, primul si adevaratul Multipla, a fost lansat si-a devenit primul monovolum din categoria musca. Simpaticul monovolum, ale carui usi se deschideau in directii diferite cu mult inaintea Merivei, a fost produs pana in 1969 in aproape 130.000 de exemplare, avand doar 32 de cai bucata.

   Fiat a reinventat 500 in toata splendoarea lui, astfel ca un succesor demn de pionieratul Multiplei ar fi fost demn de luat in seama. Iata ca asteptarea a meritat si la Geneva peste doar cateva luni, ne vom putea bucura de 500L. Chiar daca
nu vorbim despre un concept radical si trebuie sa vanam atent similitudinile dintre masina anilor 60 si asta, genele comune exista si L arata chiar interesant. Desi partea din spate aduce destul de mult cu MINI Paceman, consola fata poate trai si fara logo-ul Fiat, atat de bine este reprezentata identitatea de brand. Farurile mari si plasate pe trei nivele de inaltime aduc aminte atat de 500 cat si de Multipla-ul fabricat in anii 2000. Pasajele rotilor sunt proeminent accentuate, aspect regasit si pe prima Multipla, la fel ca si acoperisul nervurat. Suprafata vitrata este un alt punct comun intre vechiul si mai vechiul Multipla si 500 L.

   Spre deosebire de 500, care isi imparte venele cu Panda, 500L este bazat pe Punto, avand o lungime de 4.2 metri. Astfel, 500L se va bate parte in parte cu viitorul B-Max si cu Citroen C3 Picasso. Prin extensie putem vorbi chiar si despre o rivalitate cu Countryman One si Cooper. Vor exista doua variante de lungime pentru 500L. Prima, comuna pentru Europa si America, va avea doar cinci locuri, in timp de modelul in sapte va fi comercializat doar pe Batranul Continent. In oferta de motorizari vor exista doua propulsoare TwinAir, un 1.4 aspirat, tot pe benzina si 1.3 litri diesel.

Standard
Design&Fashion, News

Sculpturile Range Rover domina Parisul


Parisul va fi, saptamana asta, gazda unui eveniment foarte important: lansarea noului Range Rover Evoque. Pentru a celebra acest eveniment, Range Rover a invitat patru mari artisti sa personalizeze tot atatea sculpturi confectionate din sarma, care infatiseaza noul model.

Designer-ul Jean-Charles de Castelbajac a ales ca tema LUXUL si-a adaugat o pereche de aripi din neon sculpturii sale. Aceasta poate fi admirata in fata restaurantului Yachts de Paris, punctul de plecare al unor croaziere luxoase pe Sena, marcate de petreceri exclusiviste sau cine fastuoase. Monsieur Andre este un celebru graffiti artist francez, iar tema aleasa de el a fost bineinteles DESIGNul. Sculptura sa personalizata cu elemente grafice de culoare roz poate fi vazuta zilele astea in fata in vecinatatea Palais de Tokyo. Yurgo Tloupas este mintea luminata din spatele revistei Intersection, un produs revolutionar, considerat inainte de mijloc informativ piesa de arta. Creatia sa dezvoltata in jurul TEHNOLOGIEI poate vi admirata in fata Centrului Pompidou si se distinge prin baghetele luminoase ce traseaza aerodinamica masinii ca intr-un tunel de vant. Surface to Air au lucrat cu conceptul SUSTENABILITATE si rezultatul se afla on display in fata Musee des Artes et Metiers.

Range Rover Evoque este primul Cross-Coupe din lume si isi are originile in conceptul LRX prezentat de britanici in 2008, la Detroit. Este destinat clientilor dinamici, brand conscious, care-si doresc un SUV mic, perfect pentru a fi condus in oras, dar si o masina care sa le exprime individualitatea si dragostea pentru arta. Prezentarea oficiala a masinii a avut loc pe data de 1 Iulie anul trecut intr-un eveniment realizat in parteneriat cu revista Vogue. Amfitrioana show-ului a fost nimeni alta decat Victoria Beckham, prima posesoare de Evoque.

Standard
Articole, In garaj

Abarth – Legatura dintre performanta si fluturasi


Va propun sa vorbim astazi despre oameni senzationali, dar nu genul de senzational pe care il gasesti in revistele orei, ci genul ala de senzational pe care il invocam cu admiratie de fiecare data cand realizam rolul definitorui pe care acesta il are in desfasurarea normala a vietii si pasiunilor noastre. Datorez trei zile de placere cuplului Carlo Abarth – Armando Scagliarini, cei care in 1949 au pus bazele companiei constructoare de masini sport Abarth. Daca ei nu ar fi fost si daca nu ar fi luat aceasta initiativa, astazi nu v-as mai putea povesti, cu fluturi in stomac, despre frumosul si puternicul 500 Abarth…

Pentru mine, oamenii astia sunt un fel de…Jacob Rueff pentru medicii ginecologi. Nu o sa va plictisesc cu detalii legate de istoria brandului sau cea a modelului, daaaar… primul 500 care a purtat logo-ul Scorpionului a fost creat undeva la inceputul anilor `70, la doar cateva luni dupa ce torinezii de la Fiat au preluat oficial controlul asupra Abarth. Abarth 595, caci acesta este numele primului 500 tupeist, a avut ca punct de plecare ultima generatie a popularului liliput italian, versiunea R sau Rinnovatta.

Am petrecut trei zile la volanul acestei masini si-am realizat ca nu-ti iei Abarth c-ai vrea sa te dai la semafor si de fapt nici nu-ti cumperi Abarth daca ai varsta mea… Abarth e un fel de Porsche al masinilor de 20.000 de euro… E o parte fita si-o parte pasiune. Nu e foarte practic, dar e masina cult ce i-a marcat visele tatalui tau, pe langa fascinatia legata de istoria masinii in sporturile cu motor. Iti cumperi Abarth pentru ca esti relaxat si pasionat, iar in garaj mai ai inca o masina mai mare sau nevasta-ta conduce una, o Giulietta Quadrifoglio Verde, sa zicem, sau un 159 Sportwagon Turismo Internazionale.

Am vazut odata un Abarth si mi-a ramas in minte… La capatul strazii mele e o gradiniti, cu puslamale instarite, aduse la gradi in Qsepti, cinci sau Leoni FR, dar intr-o dimineata am ramas paf cand in fata institutiei am vazut un Abarth… Gri cu rosu, in varianta EsseEsse, cu jante mari si sofer+copil atasati: copilul in car seat Ferrari, iar tatal, la 30 ani, in Ray-Ban si geaca de piele Harley… cu manusi de condus, crem, si mega atitudine…

Dar sa revenim la Abarth-ul meu… O masina mica, de pana in 4 metri lungime, cu un motor turbo de 135 cp si program de condus sport… Da, au loc doar doi oameni in ea si, da, are o cutie de viteze in numai cinci trepte, dar who cares? Sta pe curbe foarte bine, accelereaza de n-ai treaba (0-100 km/h – 7.9 secunde) si, basca, are un consum rezonabil de carburant. Nu are cum sa nu-ti placa directia Dualdrive… Pe loc si la viteze mici volanul se invarte nesperat de usor, iar la viteze mari se rigidizeaza. Daca iti doresti un plus de sportivitate in ceea ce priveste raspunsul directiei, apesi butonul Sport si volanul, care oricum iti sta lipit de palme gratie fasonarilor foarte precise, va deveni una cu tine – doar sa nu-l bruschezi pentru ca 500 e mic si unu-doi sare de pe sosea dupa tine.

Directia ofera un feedback foarte bun, iar cutia in cinci trepte nu agata si schimba foarte bine, pacat ca la 5 te opresti, uneori simti ca ai nevoie si de a sasea treapta – mai ales daca telul tau este sa-ti demonstrezi ca viteza maxima din talon e chiar cea pe care masina o poate atinge – 205 km/h. Suspensia este foarte rigida si asta te face sa simti soseaua foarte bine chiar si atunci cand nu-ti doresti, dar tinuta de drum este exemplara indiferent ca drumul merge drept sau te pregateste pentru niste viraje. In modul Sport turbina intra in actiune mai repede si Abarth-ul alearga de parca i-ai fi dat sa pape jaratec. Am ajuns la concluzia ca masina asta este perfecta pentru strecuratul prin aglomeratie, dar asta  doar daca esti foarte sigur pe tine si sti sa o manevrezi cum trebuie, caci odata ce ai tras de volan si ai apasat acceleratia there`s no way back – desi franele cu discuri pe toate rotile sunt foarte prompte. Sunetul motorului te apropie de orgasm, dar doar te apropie, caci big bang-ul suprem poate fi atins doar de Cooper S sau de Cayman, in cazul meu…

Asadar, per total, Abarth poate fi cu usurinta masina ideala de oras…si nu vad nicio problema in a aborda drumuri scurte, gen Bucuresti-Constanta. Suspensiile o lipesc de drum, motorul de Passat-ul 2.0 TDI din fata care merge constant cu 130, iar consumul ce variaza intre 8 si 10 litri, in functie de stilul de condus, nu te da afara din casa…Ziceam ca o recomand doar pentru drumuri scurte… Pai, are portbagajul destul de mic, daca vrei sa calatoresti in doi, romantic, acolo iti incape doar strictul necesar, scaunele sunt tari si s-ar putea sa va apuce spatele, iar zgomotul motorului te poate enerva la un moment dat… plus, suspensia foarte tare…

 

Standard
In garaj

Hyundai i20


Salut, sunt Radu si imi plac masinile inteligente. E ceva gresit in a spune ca i20 e o masina inteligenta? Nu cred… E o masina ideala pentru un tanar: costa putin, consuma mai nimic, are un motor Euro 5 care te scuteste de taxe si impozite, 78 de cai intremati, e bine dotata si are un design dragut, usor sablonat dupa Corsa, dar dragut. Poate ca Hyundai se supara cand spun asta, dar nu poti acoperi soarele cu un deget.

Per total mi-a placut Hyundai-ul. E mic si se manevreaza usor, nu consuma mult in oras, in pofida aglomeratiei si e destul de spatioasa la interior. La 10.000 de euro are tot ce ti-ai putea dori de la o masina. Are oglinzi electrice incalzite si rabatabile electric, are inchidere centralizata cu telecomanda si cheie rabatabila, are geamuri electrice fata si computer de bord, jante de aliaj si cablu pentru iPod, comenzi pe volan si ABS, MP3 si proiectoare. Iar daca mai ai niste rable, trei, pretul scade pana la 8.000. Asta pentru mine e o investitie care merita. Spuneam ca per total… aici intra in scena compromisul. Materialele de la interior au o calitate medie iar scaunele puteau fi mai moi. Mi-ar fi placut o pozitie la volan ceva mai joasa, dar asta sunt eu, putin mai sportiv. Sunt convins ca plusul de vizibilitate dat de scaunul inalt o sa fie indelung apreciat, mai ales de incepatori.

Da, designul iti aduce usor aminte de Corsa (pe principiul seamana, dar nu rasare), dar asta nu mai conteaza atunci cand esti multumit de masina ta. Iar i20 are toate atuurile. Spuneam ca este spatioasa. Cinci pasageri pot lua loc fara probleme la interior, dar doar pe distante scurte sau medii, gen deplasari in oras sau pana la mare – dupa cum spuneam scaunele sunt cam tari. Chiar si asa, pasagerii din fata stau in deplin confort. Ca sofer nu te lovesti de usi sau bord si ai la dispozitie o gramada de spatii pentru depozitare. Ai cinci spatii de depozitare doar pe tunelul median. Trei sunt pentru sticle sau doze de bautura (sunt masini care nu le au nici macar pe astea – rusinica C5 si Seria 1), unul pentru portofel, iPod sau doua telefoane si un altul mai mic pentru tichete de parcare, carduri sau maruntis. In portbagaj exista si o plasa de amarare foarte ultila cand mergi la piata sau cand ai de transportat chestii mici si fragile, gen patru cani si un set de farfurii de la Ikea… Bordul nu e foarte nemtesc… Partea de sus curge foarte frumos si se unduie dupa consola centrala… Imi place asta… Te calmeaza si-ti da un sentiment de liniste. Treaba asta e valabila si pentru exterior. Usile si bara fata au o forma cursiva, usor kinetica ceea ce da foarte bine, mai ales pe o masina ieftina. Masinile ieftine erau in trecut niste chestii plictisitoare, cu o forma anosta, dar practica. I20 e si practica si frumoasa, fara a fi anosta.

Dinamic vorbind, n-am simtit nicio clipa ca m-as afla la volanul unui 1.2 litri. Cand spui 1.2 litri te gandesti la pacanitul celor trei cilindri ai grupului VW sau la sunetul de rasnita incinsa pe care il scoteau primele generatii de Aveo sau Yaris. Ei bine, 1.2-ul asta merge fara probleme in regim de 1.4. Are aproape 80 de cai si are un consum mediu de 6-8 litri, in functie de turatia preferata si aglomeratia din trafic.

Asadar, desi nu este cea mai buna cand vine vorba de materiale si anumite artificii de design, i20 este o masina echilibrata, perfecta pentru un tanar sau o utilizatoare clasica de Sandero, Aveo/Spark sau Swift. Este spatioasa, consuma putin, este foarte bine dotata si, cel mai important, usor de intretinut.

 

 

 

 

 

Standard
In garaj

ix35 – Day 2


De dimineata am fost la piata, ocazie cu care am descoperit ce nu-mi place la portbagaj… nu are carlige de amarare sau spatii suplimentare de depozitare carora as putea sa le incredintez, fara mari emotii, rosiile mult iubite. Exista o plasa de ancorare, prinsa in cele patru colturi ale planseului, dar ma tem ca ar „scoate” viata din alimentele moi pe care le cumperi de la piata. Marginea de incarcare este destul de inalta, asta datorita rotii de rezerva care a fost adusa inauntru, la caldurica si adapostul portbagajului. Chiar si asa, suprafata este complet plana si uniforma, ceea ce inseamna ca poti cara fara probleme un televizor si multe alte acareturi pe langa – adica poti utiliza spatiul la maxim.

Cu ocazia asta am ajuns si prin aglomeratia tipica parcarilor de piata sambata dimineata. Imi place ca simt masina foarte usoara in volan;  se invarte cu minim efort si-ti da impresia ca te afli intr-o masina de oras si nu in ditai SUV-ul. Senzorii de parcare posteriori (ce vin in serie pentru GLS Style – primul nivel de echipare al motorizarii de 180 CP) sunt bineveniti, insa va recomand sa dati un ban in plus si sa optati pentru camera de luat vederi montata in spate. Ea vine in tandem cu sistemul de navigatie si va permite sa utilizati spatiul de parcare mult mai inteligent si eficient. Semnalul acustic al senzorilor de parcare se intensifica mult prea devreme, parerea mea, astfel ca te trezesti ca mai ai loc in spate – asta pentru ca ei sunt calibrati sa calculeze si distanta de care portbagajul are nevoie pentru a se dechide complet, atunci cand masina este cu spatele la un perete sau la un alt automobil.


Cea mai tare varianta de echipare, GLS Premium, este dotata in standard cu sistemul de acces si pornire fara cheie, tare practic si utilizat de mai toti constructorii ce se respecta. Dupa parerea mea, pseudo-cheia aduce usor a Audi,  dar ignorand asta, ea are un design placut si este finisata foarte bine, in sensul in care nu pare deloc ieftina.  Spre deosebire de masinile Toyota, la care este suficient sa tragi de manerul usii si sa ai cheia in buzunar pentru a intra in masina, principiul Hyundai presupune apasarea aceluiasi buton de care „te-ai luat” cand ai plecat de langa ix35 si mai apoi actionarea manerului. Experimentand simplitatea Toyota, vad in solutia de pe ix35 o oarecare doza de complicat, insa procesul nu e deloc anevoios.

N-am apucat sa subliniez aseara cat de mult imi place bordul. Forma lui e tare misto si consider ca plasarea butonasului de reglare a intensitatii luminii ceasurilor pe bord e un mare plus. Iti vine mult mai usor sa te “joci” cu luminile bordului si nici nu-ti obosesti ochii – combinatia alb+albastru poate fi tare misto, dar noaptea poate cauza discomfort… Ai spatii de depozitare ample si cotiera e suficient de comoda pentru doua coate medii. Poti sa “arunci” doze de bauturi sau sticle prin usi, pe tunelul median sau in torpedoul refrigerat.

Comenzile pentru geamuri si oglinzi sunt plasate foarte ergonomic, pe manerul usii, intr-o pozitie foarte comoda, intalnita si la VW Tiguan sau noul Golf. Fata de nemtoaice, la ix35 butonasele in cauza sunt asezate ceva mai jos, adica fix cum trebuie. Si mai tare mi-a placut manerul efectiv al usii. Este inchis in partea de jos si destul de ridicat, astfel ca, in timpul mersului, iti poti depozita telefonul mobil in el. Daca ai casca cu fir, cum am eu, nu te incomodeaza deloc. Ba mai mult, ai telefonul in fata si acolo va sta indeferent de frane si viraje, iar firul nu sta intins, astfel ca te poti misca firesc.


Standard