Niste povesti

Carmen


Se ridica de pe fotoliu si in drum spre usa isi culege sacoul si manusile de pe masuta de langa intrare. Le saluta cu o reverenta dirijorala si iese pe usa inghetata care pocneste din toti rarunchii. Isi aprinde tremurand o tigare si se indreapta cu pasi repezi spre masina. Tenisii scartaie pe zapada inghetata sub presiunea celor -25 de grade, dar parca cel mai urat e vantul… Vantul patrunzator pe care-l resimti ca pe un cutit… La capatul aleii dospesc 37 de ani de istorie, cumparati din Germania cu banii de pe doua tablouri. E statornic si ii plac lucrurile vechi pentru simplitatea si trainicia de care dau dovada. Deschide portiera si priveste luna, luna cea frumoasa, confidentul tacut al tuturor atrocitatilor nocturne. Sta si o priveste cateva secunde dupa care se urca in masina. Baga cheia in contact, iar masina porneste la sfert cu un zgomot ragusit ce aprinde instantaneu luminile casei de langa. Precizia asta ii smulge intotdeauna un zambet satisfacator. Porneste farurile si in lumina lor stralucirea zapezii inghetate e parca o sala de spactacol dominata de mii de aplauze frenetice… Viseaza la ele de pe la 12 ani cand si-a expus prima data picturile in cancelaria scolii, dar niciodata nu au fost suficiente. Mereu si-a dorit mai mult, mai mult, mai lult… Iese in Magheru si se lasa dus de masina… Merge incet, e trei dimineata si pe strada sunt singuri… el si BMW-ul lui din `73. Scoate din buzunar un telefon lipit cu banda adeziva si cauta ceva in memoria lui, o melodie, singura informatie personala din telefonul care fusese trantit de pereti cu fiecare cearta din trecut: Carmen cantata de Maria Callas… Vocea superbei Maria il relaxeaza de fiecare data si ii aminteste de cele mai profunde trairi trecute. Mangaie usor lemnul bordului si degetele ii curg pe inele cromate ale ceasurilor de bord. Se opreste la semafor si priveste contrariat in jur… nu intelege de ce omul poate sa modeleze o bucata dura si inerta de lemn intr-o opera de arta, curbata, fina, care sa se joace cu imaginatia ta si nu poate sa intretina dragostea si relatia… Pana la urma, ambele urmeaza acelasi principiu: pleaca din ceva simplu, natural si se transforma in altceva, trainici si frumos… Clara, el, el Clara…  Femeile si barbatii iubesc diferit… la concluzia asta a ajuns in ultimii ani de framantari intr-un triunghi nefiresc dupa parerea unora. Dragostea e clar lipsita de reguli si, in ciuda celor demonstrate de istorie, nimeni nu poate sa le scrie… Accelereaza brusc si intra ca o sageata in pasajul tineretului. Desi nu mai tropaie cu gloria de alta data, cei 180 de cai de sub capota se trezest la viata si pana iese din pasaj deja trece de 130 de kilometri la ora, desi Maria il indeamna la calm. Sageata de un albastru ireal al cerului, patata de timp si rugina, se opreste brusc in fata unei vitrine parasite de pe langa 11 iunie.

Invarte cheia in lacat si impinge gratiile la o parte. In spatele lor o usa ce sta sa cada, de jumatate arse, doua geamuri innegrite de fum si imaginea lunii intr-un petec de geam ce-a supravietuit. Intra inauntru si da nas in nas cu un peisaj care nu l-a parasit in ultimii doi ani. I-a ramas adanc intiparit in minte… Peisajul si noaptea fatidica de decembrie… Ca oricare om, a avut un prieten bun, de nadejde, de care a ramas alaturi la bine si la greu, in special la greu. De mici au avut un mare vis… sa-si construiasca propriul atelier de arta. Constantin se pricepea la sculptura si modela sticla, lutul, fierul ca si cum materialul ar curge de fapt din mainile lui. El a faurit intr-o singura noapte gratiile de la geamurile atelierului, un cocon ciudat cu brate imperecheata precum cele ale unei mostre de ADN, care o data era vopsit intr-un negru granulat ce stralucea in lumina lunii ca un glob de discoteca. Acum e ars, parjolit si topit pe alocuri… si-a pierdut farmecul… acum plange. In acea noapte el a si tras primele linii ale ierburilor negre si roz care imbraca cei trei pereti interior ai locatiei. Desi mateasa folosita la unele dintre acestea a ars de mult, pe masura ce urmeaza cu degetul aratator conturul uneia o simte ascunsa, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, dupa cenusa. N-a mai intrat de cateva luni aici…vine foarte rar si aduce cu el flori si cate un cadou pe care le pune in spate, langa scaunul si masa la care lucra prietenul lui. Ciudat, focul nu a ajuns pana aici… intr-un colt al camerei din spate doar lumina lunii ajunge. In lumina dorm cateva buchete de flori uscate, un inel, un ceas, cateva creioane, o dalta si un stilou… Constantin era indragostit de dalta si tocmai de aceea, anul asta, in ziua care ar fi trebuit sa fie doar a lui, a primit o cutie speciala de sticla in care sa-si pastreze iubita dalta… Strange din pumn si cateva lacrimi i se inoada in barbie. Inca nu a trecut peste sentimentul de vinovatie si simte ca ar fi trebuit sa fie si el aici cu Constantin cand focul a inceput. Era 23 decembrie 2007, iar Constantin construia un cuier, acel cuier pe care si-l dorea atat de mult in viitoarea casa… masarda pe care Constantin n-a apucat sa vada… Un telefon si un moment de neatentie, o scanteie, au fost de ajuns ca intregul atelier sa fie cuprins de flacari… si totul in timp ce el petrecea Ajunul Craciunului in noua sa casa… Luni de zile nu a avut curaj sa-i priveasca in ochi pe parintii celui ce a fost prietenul lui din copilarie si niciodata nu a avut curajul sa stranga ce-a mai ramas din atelier. Constantin e inca acolo si lucreaza… Toata lumea il asteapta sa vina la petrecere… si, in special, Eva…

Poate ca, intr-o zi, se va intoarce la atelier cu capul sus si-l va reconstrui in memoria prietenului sau. Pana atunci isi intoarce spatele si incuie pentru a cata oara usile ranite de bataia focului… Masina porneste si o ia din loc… Rasaritul o prinde pe Maria Callas cantand Carmen pentru a mia oara in masina albastra parcata in fata unei cladiri parjolite de la 11 iunie…

Reclame
Standard
Niste povesti

38 de ani…


E ora 10 dimineata si abia a facut ochi. De obicei, duminica, doarme pana tarziu, chiar timp de 13 ore si, deci, e surprins de ora la care s-a trezit. Prin perdelele sangerii adie vantul usor si toata camera are un aer proaspat, de toamna. In aer pluteste un parfum dulceag, dar in acelasi timp electrizant, asa cum e si EL… Firav, dar mereu atent la detalii, se considera inca un copil, desi cei sapte ani de acasa au trecut de cam cincisprezece. In ochii lui, putinele care au stat sa-i priveasca dimineata, au vazut marea si iubirea, dar in dimineata asta nimeni nu vede nimic.  Sub plapuma e cald si, desi a mai trecut o noapte de singuratate, in aer se simt multumire, liniste si relaxare… Chiar si asa, uitandu-se in urma, vedea o viata anosta, plictisitoare, consumata intre servici, casa in care traia si casa in care s-a nascut. Prietenii il contraziceau mereu aducandu-i aminte ca nu de mult s-a urcat pe motocicleta fara sa-l fi atras vreodata ideea si si-a dat drumul cu parapanta fara cea mai mica remuscare, sau cu tiroliana…

Se ridica pe marginea patului si se uita la ceas… si in drum spre bucatarie deschide calculatorul, care porneste greu cu un sunet de rasnita comunista. Se uita in jur si analizeaza dezgustat bagajele pe care nu le-a despachetat de cand s-a mutat aici. Apoi se opreste si se mai gandeste inca o data ce mobila ar vrea si unde ar urma aceasta sa intre. Masarda e ca un vis implinit. Desi exista in oras garaje mai mari, masarda aflata intr-un cartier cochet de case vechi este ca un palat. Aici e liniste mereu… asta e si scopul, sa te auzi cum gandesti… Ajuns in bucatarie porneste filtrul de cafea si-si toarna praf de cacao intr-o cana. Cerul se vede atat de frumos prin geamul cat un pumn al bucatariei, asa ca se aseaza peste niste cutii ramase si ele nedespachetate si lasa soarele sa-i mangaie fata palida si inca somnoroasa. Aproape ca adoarme la loc cand ii revine pofta de cacao cu lapte. Laptele in cana neagra i se pare in dimineata asta cel mai elegant lucru de pe lume… Iese din bucatarie si se aseaza pe jos langa calculator, isi verifica mesageria si messengerul… nimic… absolut nimic… niciun IM de „Buna dimineata”, niciun mail de „Te iubesc”… un singur mesaj necitit… spam…

„O alta zi in paradis…” Laptele s-a racit de mult si cacaua a ramas nebauta. In schimb, a descoperit toate crapaturile si imperfectiunile tavanului si ale peretilor. E trecut de pranz si camera e nemiscata, inghetata ca intr-o poza artistica dintr-un album alb negru pe tema „Singuratate”… Vantul s-a mai intetit si masarda s-a racorit. Ce bine ar fost ca doua inimi sa bata pe acel pat si nu una singura… Linistea e intrerupta de un mesaj… „Salut! Ce faci?!” Indemnat de plictiseala si dorinta de a mai abera cu cineva, ii raspunde necunoscutului si din vorba in vorba atmosfera din masarda se incalzeste… Pe fundal se aude Vama si niste taste care nu contenesc din tacanit, e genul ala de atmosfera specifica indragostitilor care se cearta din orice si in loc sa puna mana pe telefon si sa-si strige „te iubesc”, prefera sa foloseasca emoticoane ieftine pentru a-si exprima frustrarile… La celalalt capat al conversatiei se afla 38 de ani de frumusete, dintre care 18 materializati in constructii civile… un visator, ca si EL, un liber care gandeste cu o viteza ametitoare si care stie sa spuna mereu lucrurile potrivite… daca ar fi fost fata, barbatul asta ar fi printul pe care-l astepta de mult calare pe calul sau alb. Au aceleasi pasiuni, masinile, muzica, frumusetea, design-ul si parca nimic nu ar fi putut opri tacanitul tastelor cand… dintr-o data se lasa linistea peste masarda… „Nu vrei sa ne vedem la o cafea?”… asta era genul de replica pe care EL o folosea sa-si invite prietenele in oras. Dar accepta… Tastele tacane din nou, dar de data asta mai rar, iar pe fundal nu se mai aude Vama, ci muzica italiana venita de la celalalt capat al conversatiei…

A trecut deja o ora, o ora in care EL a ramas inmarmurit in fata computerului si de dincolo nu a mai venit niciun semn. Oare de ce? In mod normal, informatia vine si pleaca, iar conversatiile se inchid cu un salut si un pupic… aici s-a incheiat cu un „… has signed out”… de ce? de ce? De undeva, din pat, se aude soneria unui telefon si pe ecranul lui apare un numar necunoscut… „Coboara…” este singurul cuvant care se aude si in fata casei apare un coupe ciocolatiu, italian, din care coboara 38 de ani… 38 de ani de frumusete, intelepciune si… experienta… si stil… si atitudine… un fel de print pe cal alb pentru un EL ascuns, pentru un EL care in secret isi dorea de mult o clipa ca asta, dar ii era frica s-o recunoasca in fata celorlalti EL crescuti frumos in strana bisericii, cu pantofii proaspat lustruiti si caciulita de lana cu ciucure…

Nimic nu prevestea furtuna pe care cei 38 de ani aveau sa o starneasca… amintirea dulce amaruie este astazi doar o pagina de jurnal. Anii, toti cei 38, l-au hipnotizat si l-au facut sa creada intr-un vis frumos, pe care nu si-ar fi imaginat sa-l traiasca vreodata, insa totul era mult mult mult prea frumos…

Marti/17.11.2009/ 12:00

Noi… Alt cuvant prea mare ce iese din gura lui… noi… noi, doi… adica amandoi… adica doi in drumul spre unul… Doamne ce aiurea suna… Ieri faceam dragoste cu iubirea copilariei mele, cu cea de la care am invatat ce inseamna viata si iubirea, iar astazi, un el, vorbeste despre noi… un noi care a durat o saptamana, un noi, care departe de conventii si prejudecati ar fi trebuit sa fim ceva frumos, desi ciudat… Un noi care in viziunea lui nu se lovea in nimeni si nimic, iar in a mea se lovea de cele mai mai ziduri posibile… noi… Noi-ul asta ma dispera, mai ales cand il spune el… noi ar fi trebuit sa, noi trebuie sa… de parca am vaslit in aceeasi directie pentru mai mult de o partida de sex nebun…

Dupa o luna se vede iarasi pe marginea patului si parca masarda e mai luminoasa. Incepand cu acea duminica, lumina a fugit treptat in fiecare zi cate putin… cu fiecare telefon, cu fiecare discutie, cu fiecare geamat si fiecare cuvant… dar astazi pare ca, timid, revine… N-a plans inca si asta pentru ca a iubit si s-a simtit iubit. Aseara s-a regasit… in bratele iubirii copilariei lui… acum o femeie adevarata, care, pe langa faptul ca l-a facut in sfarsit barbat, i-a demonstrat ce inseamna asumarea si cat de importanta e ea. Nu stie de ce a asteptat pana acum pentru clipa asta, insa e sigur ca a meritat. Cei 38 de ani sunt, dupa o luna, o amintire dulce, dar si amara, atunci cand se uita fascinat la ea, cum doarme… Nu face nimic, pur si simplu sta si o priveste, ii priveste pielea, parul, suspinele si parca timpul s-a oprit in loc acum 6 ani… parca inca se iubesc si urmeaza sa faca lucruri mari impreuna. Dar nu e adevarat… ea si-a refacut viata si actul de aseara a fost actul care ne-a eliberat… primul si ultimul… Ea pleaca, iar EL ramane prins intre doua lumi din care nu intelege nimic, nu intelege cine e si de ce e… de ce s-a intamplat, cum s-a ajuns la asta… Simte ca va urma o perioada cruciala, de regasire si de aceea deschide o agenda si se reapuca de jurnal… un jurnal al sperantei, durerii, bucureiei si regasirii…

………………………………………….

A trecut ceva timp si in masarda lucrurile par sa fii ajuns la o normalitate ciudata… Cei 38 de ani frumosi au fost de mult uitati si viata a prins din nou un curs firesc, o forma… Camera e umana… la intrare stau cateva perechi de pantofi si niste haine sunt atarnate de usa sifonierului. Covorul colorat de langa pat e plin de scame, iar sub pat troneaza praful. Patru sticle goale de suc si niste cani murdare de cacao inconjoara calculatorul, care are acum si o masa, dar nu si scaune. Pe fundal se aude Lhasa, dar EL sta tot in fund pe gresia din bucatarie… Luna e superba, mare, alba, laptoasa; nu e de mirare ca Soarele e nebun dupa ea. Au curs multe pagini de jurnal, despre vrute si nevrute, dar nu l-au ajutat cu nimic… in momentele de singuratate e in continuare confuz si derutat. Nu stie ce vrea, nu stie daca isi doreste un el calare pe cal alb sau o cosanzeana pe care sa o apere cu pretul vietii de zmei. Probabil ca timpul va dicta, insa un lucru este sigur… are foarte multa dragoste de oferit!

Standard