Articole, EDITORIAL, In garaj, Uncategorized

Amintiri si Volane


Nu aveam doi ani cand am rostit pentru prima oara cuvantul auto si nu mai mult de sase cand, in poalele tatei, am pus pentru prima data mana pe volanul unei masini in miscare. Mergeam pe strada cu tata de mana si ii spuneam marca si modelul tuturor masinilor de pe bulevard – aveam patru-cinci ani. La sapte ani, tata mi-a lasat mostenire o mare colectie de masinute, pe care o pastrez si astazi, dar si o pasiune incomensurabila pentru minunatele, frumoasele, perfectele masini. Am avut doi ursi ca jucarii preferate: un urs de plus fara de care nu puteam adormi si un altul alb, de plastic, primit cadou de la tata. Plusul exista si astazi, dar masinuta ramane vie doar in amintirile copilariei mele.

Am fost unul dintre cei mai tineri redactori de presa auto din Romania si-o spun fara falsa modestie, avand in biblioteca primul cover story publicat la nici 18 ani, in revista AutoMondial. Au urmat ani frumosi in redactie, unde am scris despre pasiunea mea si-am impartasit experientele din spatele volanului cu cititorii mei. De masini ma leaga aminitiri frumoase si le multumesc in fiecare zi oamenilor care au facut posibile toate aceste experiente.

Nu as putea face niciodata un top al celor mai frumoase momente, dar pot impartasi cu voi cateva dintre ele.
Primul drum Bucuresti-Fagaras si retur l-am facut cu Suzuki-ul Swift al redactiei, al carui nume de cod era HAOS, datorita numarului de inmatriculare (AOS). Era o masina veche inca de atunci, de un verde tipator si care uneori scotea un fum alb alb alb, ca laptele. Avea 60 de cai si niste usi subtiri, care te ingrozeau de fiecare data cand te intrebai cat de sigura e de fapt masina asta. Cu HAOS-ul incarcat cu reviste am facut prima pana din viata mea, alaturi de colegul meu, Bogdan Stan si pentru a ajunge la roata de rezerva am fost nevoiti sa descarcam tot portbagajul, in crucea noptii, pe bulevardul Iancului.

Trecuse aproape un an de cand lucram la revista si nu condusesem un BMW, desi imi doream nespus. Imi aduceam des aminte de jucaria mea alba, dar si de prima plimbare cu un BMW: era toamna, 1995, iar un prieten al nasilor mei m-a plimbat 10 minute intr-un E30 break, negru, automat – nu voi uita niciodata. Cu palmele transpirate si-o emotie nespusa in suflet am condus un 335i Coupe in 2008. Culoarea era neagra, exact cum imi imaginasem in copilarie, iar masina avea o frumusete rapitoare si zeci de butoane pe care mi-a fost frica sa le apas. In loc de tort, la 23 de ani am primit un w-end cu BMW X5, iar proiectul cu care mi-am inceput cariera in Mall Baneasa a fost lansarea si difuzarea filmului Adrenalin – un sneak peak in istoria BMW in Motorsport.

De MINI ma leaga multe amintiri frumoase, cum ar fi un drum de Paste la Fagaras cu prietena mea cea mai buna la volanul unui Countryman sau o vizita spontana la Brasov in mijlocul saptamanii, intreprinsa pe Cheia, toamna, cu acoperisul MINI-ului Coopers S Cabrio coborat. Am vazut Timisoara pentru prima data intr-un MINI Coupe, iar la cheile de la casa am ca breloc un MINI Morris albastru primit cadou de la o prietena care-mi cunostea pasiunea.

Am invatat Bucurestiul va volanul unui Smart si toate accidentele pe care le-am avut de cand sofez (doua la numar si minore) le-am patit doar cand am condus Volvo. Cu Dacia mamei am invatat sa conduc si tot in masina aia, pe bancheta din spate, la 10 ani, ma jucam cu un Citroen Xantia rosu gandindu-ma ca in viitor voi conduce o masina identica. Ei bine, 18 ani mai tarziu, nu conduc un Xantia ci un C4 Coupe de aceasi culoare.
Odata ca niciodata am iubit un Opel, pe care il vizitam aproape saptamanal, intr-o sura din Vad, alaturi de bunicul meu. Era trecut de `95 si masina era un Rekord caramiziu al morarului din sat, iar bunicul il ruga pe batran sa ma lase sa ma joc in masina cat macinam bucatele. Mai tarziu, tata mi-a adus un volan de Opel, pe care il „racordam” la canapea si ma prefaceam ca sunt sofer, iar ani mai tarziu una dintre primele masini pe care am folosit-o sa merg la tata in vizita a fost un Opel Corsa GSi.

Colectia mea de masinute numara astazi peste 300 de modele, iar fiecare calatorie importanta pe care am facut-o este legata de o masina. Cel mai frumos concediu in care am fost s-a consumat la mare, in Rimini, si e legat de un Porsche 911 pe care l-am cumparat din apropierea plajei. Am sarbatorit trecerea dintre 2013 si 2014 in Praga cu un Clio RS in buzunar, iar din Budapesta m-am intors cu un Porsche 911 rosu. De colegii din WNS imi voi aduce mereu aminte datorita unui Jaguar pe care l-am primit in utima mea zi acolo, iar un om drag a lasat in urma lui un BMW X1 pe care il expun cu mandrie in biblioteca.

Trag linie si vad ca in toate amintirile mele se intrevede un volan, la fel cum si in toate desenele pe care le faceam pentru scoala trebuia sa existe o masina, cat de mica, pictata undeva. Asta e un semn, un semn ca povestea nu se opreste aici indiferent de drumul pe care o voi apuca. Ne revedem in 2016, cu forte proaspete si pagini noi de blog ce asteapta sa fie scrise, cu povesti despre volane, ce se vor transforma in timp in aminitiri frumoase.

Va pup si va urez un An Nou minunat in care sa ne revedem des si mereu cu zambetul pe buze.

Standard
EDITORIAL, News

Ce-am facut cat am tacut…


Au trecut mai bine de doi ani de tacere si, desi mi-am dorit sa vorbesc de multe ori, nu am simtit ca e momentul sa o fac. Am tacut si-am trait. Cred ca asta a fost cea mai importanta descoperire din acesti doi ani: viata.

Am invatat sa iubesc, am descoperit ca nu sunt capabil de ura. Am cunoscut dezamagirea si am realizat ca, in fond, tu esti singurul tau sprijin, indiferent de oamenii care se perinda in jurul tau. Am descoperit cateva lucruri mici care-mi aduc fericirea adevarata si-acum pot sa garantez oricui ca omul sfinteste intr-adevar locul. Am realizat ca dragostea poate fi constructiva, dar si al dracului de distructiva. M-am acceptat si-am cerut curajos sa fiu acceptat, m-am tatuat si ma simt din ce in ce mai bine in pielea mea.  Descopar in fiecare zi ce inseamna fericirea pentru mine si visez ca intr-o zi sa traiesc doar cu zambetul pe buze.

Am descoperit fotografia, dar nu in sensul profesionist. Nu ma vad cutreierand orasul cu un aparat greoi in cautarea cadrului perfect, dar imi doresc sa surprind frumusetea si ineditul din jurul meu in cea mai simpla forma: cu telefonul. M-am indragostit de Italia si mi-am redescoperit tara. Tara asta frumoasa pe care nu o apreciem deloc. Tara asta verde si parfumata in care traiesc oameni faini si talentati.

Am acceptat sa-mi schimb jobul, am acceptat sa invat ceva nou, sa lucrez cu un client total diferit de ceea ce cunosteam. E greu, recunosc, dar e frumos. E dificil sa te desparti de trecut si sa o iei de la zero intr-un context nou, dar uneori tocmai asta e frumusetea schimbarii.

Lasand trecutul in urma, de astazi voi face si voi vorbi despre ce-am facut. Revin in blogosfera, pe aceasi adresa, dar cu topicuri noi. Raman fidel pasiunilor vechi, masinile raman o constanta a blogului, si le voi introduce incet,incet si pe cele noi. Va voi povesti despre filmele pe care le vad, locurile pe care le vizitez si oamenii pe care ii intalnesc. Voi sta de vorba cu oameni misto pe care voi incerca sa-l descopar in fata voastra si, o data pe saptamana, voi accepta provocarea de a scrie despre un subiect ales de unul dintre voi; asadar, astept provocarile pe adresa redactiei: raducu.borcea@gmail.com.

Le multumesc tuturor celor care au vizitat si revizitat blogul in lipsa unor informatii actualizate, dar si prietenilor care m-au incurajat sa ma reapuc de scris.

Ne vedem pe blog…

Cu mare drag,

Radu

Standard
In garaj

Fuckin` Fantastic


  

   Vi s-a intamplat vreodata sa va doriti ca drumul de sub rotile voastre sa nu se termine niciodata… dupa curba asta sa vina o alta si inca o alta si-un pasaj in care evacuarea sa se dezlantuie intr-o melodie perfecta? Mie da… de trei ori… Si de doua ori ma aflam la volanul unui MINI… cred ca asta e un semn… Prima data suieram pe Cheia in drum spre cea mai frumoasa piata din Romania, cea a Sfatului din Brasov, iar a doua oara ma intreceam cu Dunarea. Au fost cele mai frumoase zile de toamna, iar numitorul comun a fost… MINI Cooper S…

  

   Despre aventura mea si a prietenului MINI Cooper S Cabrio ati putut citi in 2009. Va spuneam atunci ca e masina perfecta pentru a-ti stimula dorul de duca. Are 175 de cai, deci e rapida, cand o conduci iti intuieste fiecare miscare si e parca parte din tine sau tu parte din ea, deci e agila, iar designul… designul e motivul pentru care o cumperi si o vei lasa mosternire copiilor…

   La doi ani distanta, alte trei zile de vis mi-au fost date… si le-am trait tot alaturi de Cooper S, dar de data asta alaturi de un Cooper S cum nu s-a mai vazut, alaturi de un Cooper S care nu e un clasic in viata, dar are toate atuurile sadevina obiectul de adulatie al copiilor nostri, exact cum primul MINI a fost pentru parintii si, poate, bunicii pe care ii iubim nespus.

   La volanul lui Cooper S Coupe mi-am dorit ca drumul sa nu se termine niciodata… m-am intrecut cu Dunarea, am transformat tunelele Drobetei in sali de concert si strazile Timisoarei in catwalk… am redescoperit ce inseamna sa conduci o masina adevarata… poate unora vi se pare deplasata declaratia mea, insa asta a fost ce-am simtit si pot spune cu mana pe inima ca m-am indragostit de MINI…

   Va spuneam ca am vizitat Timisoara, dar as fi vrut sa ajung si mai departe de ea… Am parcurs 1200 de kilometri in trei zile, fara dureri de spate si fara oboseala cauzata de masina. Am consumat un rezervor si jumatate de carburant (adica aproape 80 de litri) si-am zburat si cu viteze de170 km/h. Masina e foarte comoda si se aseaza foarte bine la drum lung, desi pentru cei care nu au o pasiune deosebita pentru masini sunetul motorului se poate dovedi deranjant, mai ales daca apesi butonul Sport – pentru mine a fost mana cereasca. Ai sase trepte de viteza la dispozitie, deci daca sti cum s-o conduci, Cooper S Coupe nu-ti va goli buzunarele – consumul mixt variaza intre 6.8 si 8.2 litri/100 km in functie de cadenta rularii – iar daca nu-ti dai seama pe loc atunci fi atent la indicatiile pe care ti le ofera masina – iti spune cand e momentul optim pentru schimbarea treptelor si in ce treapta ar fi indicat sa mergi. In aglomeratie se poate apela si la sistemul Start&Stop. Chiar si asa, ma simt obligat sa va previn… S&S-ul poate deveni enervant daca rulati in coloana…

   Interiorul nu e cu nimic diferit fata de un MINI clasic. Materialele sunt de buna calitate, iar despre finisaje nici nu mai vorbim… nu te intepi in nimic, n-ai deloc impresia ca ai pus mana pe fostul tau Pentium 4 si nici nu miroase a tenisi chinezesti cum se mai intampla pe la case ce se vor la fel de mari si importante. Trecand peste faptul ca noul Coupe este o masina pentru doua persoane si atat, avand doar doua locuri, ajungem la partea practica. Portbagajul are 280 de litri, mult daca stam sa ne gandim ca avem in fata o masina de clasa mica, si are inglobata si o mica plasa pentru amarare ce s-a dovedit a fi foarte utila in transportul catorva cutii de pizza sau a unor sticle cu suc. Dimensiunile nu sunt o scuza, iar MINI demonstreaza asta perfect. Ai tot felul de spatii de depozitare la interior, pentru cam tot ce vrei… in spatele scaunelor iti incap tableta, poseta, camera foto sau doua gecute subtiri, iar in bord ai loc suficient pentru portofel, telefoane sau alte chestiute pe care trebuie sa le ai la indemana cand infrunti orasul. Cand vine vorba despre condusul in oras Cooper S Coupe isi arata cateva dintre minusuri: vizibilitatea in spate ar putea fi mai buna, deci daca aveti de gand sa achizitionati asa ceva – si v-o recomand din toata inima – optati si pentru senzorii de parcare, iar suspensiile sunt cam rigide, astfel ca sunetul emis de ele la trecerea peste obstacole firesti (gropi, sicane) nu este unul tocmai reconfortant. In rest… directia raspunde foarte bine la inputul tau, pedalele sunt folositor de sensibile, iar dimensiunile iti permit sa te strecori cu mare usurinta si sa gasesti loc de parcare foarte repede.

   Si daca tot vorbeam mai devreme despre conexiunea om-masina, pot spune ca simpaticul Cooper S Coupe este foarte uman pentru un automobil, ba chiar actioneaza cum ar face-o constinta ta… iti spune cati litri de benzina mai ai in rezervor si ce autonomie iti pot oferi acei litri, sunetul semnalizarii se poate blenduii in cel al muzicii, iar pasagerul din dreapta nu va sti asta, pentru ca ticaitul acesteia se va auzi doar pe partea ta… Umbla vorba prin targ ca S-ul Coupe ar fi atat de bucuros ca-l pornesti dimineata incat ti-ar ura Good Morning, iar seara, Good Night. Mie unul nu mi-a urat nimic si daca ar fi facut-o n-as fi auzit, preocupat fiind de infinitul drum. MINI Connected este responsabil pentru relatia dintre tine si MINI-ul tau prin intermediul unei conexiuni compatibile cu iPhone regasita in cotiera centrala. Telefonul devine unul cu masina, astfel ca prin intermediul ecranului central poti accesa pagini de internet, dar si paginile tale de Twitter sau Facebook. Sistemul audio este si el unul to die for. Muzica se aude perfect si nu-si pierde din calitate, chiar daca ai vrea sa vezi cum explodeaza boxele.

   Am lasat design-ul ultimul fiind sigur ca masina asta nu mai are nevoie de nicio prezentare din punctul asta de vedere. Ma insel? O veti recunoaste oricum, oriunde si o veti iubi, sunt convins. Unii spun ca este cel mai reusit MINI, dar eu nu merg atat de departe, cu siguranta ca urmatoarele modele vor fi si mai si, mai ales ca anul asta ar trebui sa apara noul MINI. Eu va spun simplu, reiterez ce-am zis mai devreme: masina asta va deveni obiectul de adulatie al copiilor nostri, la fel cum a fost primul MINI pentru parintii si bunicii nostri.

 

Standard
Design&Fashion

Scaunul, man`s best friend


M-am trezit intr-o dimineata si m-am uitat in jur… am realizat ca as fi mort fara scaunul din dormitor… De ce? Pai tot universul meu sta pe „umerii” acestei piese de mobilier construite din fier si plastic. Acolo imi arunc hainele, esarfele, uneori chiar si telefoanele sau ochelarii… geaca ii sade pe spatar si, de sub ea, imi „pica” neglijent gentile…

In numele lui, al scaunului meu lila, am realizat si un shooting. Se intampla cu ajutorul prietenilor mei, Bogdan Tutuneanu, domnu` fotograf, si Spazio Studio, cei care au venit cu scaunele in peisaj, in numarul 3 al revistei Max – pictorialul care mi-a facut prima pereche de Conversi vedeta…

Foto: Bogdan Tutuneanu

Stilist: Radu Borcea

Parteneri: Famous Brands, Mihaela Glavan, BMW Romania, Addidas, clockwise.ro, Police, Fashion Victim, Cellini

Standard
EDITORIAL, Voyeuristic vorbind

Barbatul dintre metro, alfa si retro


Stiu ca poate suna ciudat, insa putinul timp liber pe care l-am dobandit in aceasta scurta vacanta l-am alocat lecturii si teancului de reviste de langa pat, pe care n-am apucat sa le citesc – si sunt cateva. Le-am insirat pe covor si-am zis ca din zece restante, trebuie sa parcurg macar doua. Astfel mi-am impachetat frumos cel mai recent numar al revistei The One si Bazaarul dedicat barbatilor. Si, dintr-o data m-a lovit… Aveam langa pat zece reviste, dintre care patru dedicate femeilor, impachetam trei pulovere si patru perechi de ochelari de soare, trei perechi de pantaloni si enspe mii de creme si balsamuri pentru trei zile de stat la munte. Basca, una dintre genti este un Ralph Lauren si in ea am depozitat doar hainele frumoase si accesoriile de pret. Si-acum m-intreb: ce-ar zice tata? Asta e o intrebare de control pe care mi-o pun destul de des, atunci cand fie imi cumpar ceva sau mai pun o esarfa la temelia stilului meu. Ce-ar zice barbatii old school despre matocariile pe care noi le facem astazi?

Intr-un trecut nu foarte indepartat viata de barbat era una simpla, lipsita de griji precum parfumul sau ochelarii potriviti, insa a venit metrosexualul sa dea lucrurile peste cap si unde el el n-a mai putut cu vraja i-a pasat responsabilitatea aslfaestetului despre care citesc eu in One. Cum sa tratam schimbarea, o fi bine, o fi rau? Se poate astazi compara o esarfa superba cu abilitatea de a schimba becul de la baie cu o singura mana? Echivaleaza pielea matasoasa pe care ea o miroase si atinge de fiecare data cand se cuibareste la pieptul tau cu desfundarea chiuvetei de la bucatarie? Probabil ca da… femeile dau din ce in ce mai multe semnale de adaptare… astazi, de exemplu, prietenele mele nu au schitat niciun gest in momentul in care eu si prietenii lor discutam despre cum ne fac sa aratam costumele de ski: mai slabi, mai naturali, mai glam… s-ar putea ca, de fapt si de drept, in fruntea miscarilor de emancipare a masculilor sa va aflati voi, fetelor…

Astazi, pe partia de ski, ponderea celor bine imbracati (si aici ma refer nu la echipament si grosimea acestuia, ci la asortare, gust si alte alea) a fost de partea baietilor. Si, inca ceva, pe langa faptul ca erau imbracati frumos, baietii se comportau civilizat, nu urlau, nu vorbeau urat si se comportau mai ceva ca niste maicute caste. S-ar putea ca 2011 sa fie anul barbatului civilizat, care renunta la mustatile de bere pentru o bautura fina si la noptile pierdute cu baietii in fata unui meci de fotbal in favoarea romantismului de pe partie sau a distractiilor cu beneficii in ograda wellness-ului.

Si-acum sa revenim la intrebarea mea: Unde ne indreptam? O fi bine la capatul tunelului? Iata ca de fapt am doua intrebari, dar chestiunea care ma „arde” cel mai tare este de fapt existenta unui finish line: Fratilor, unde ne oprim. E firesc ca in cursa pentru inima femeii frumoase sa apelam la cateva trucuri menite sa ne scoata din multime si sa arate ca suntem baieti curati, moderni si fashionable, dar ce se intampla atunci cand trebuie sa transformi o camera in dressing sau sa mai adaugi un dulap si o chiuveta in baie? Nu e prea mult? Cine ne spune unde sa ne oprim?

Recunosc, joc cu metrosexualii si alfaesteticii (?!?), dar mi-ar placea sa stiu unde sa ma opresc, pentru ca odata pornit omul nu mai poate fi oprit cu mare usurinta… Imi iubesc hainele, pantofii si apucaturile ce vin cu ele si cred ca mintile luminate ale acestor curente ar trebui sa ne spuna si unde sa ne oprim, nu doar de unde sa incepem un nou capitol…

Probabil va trebui sa ne oprim si pe la bucatarie, caci femeile si al lor nou curent feminist, sunt din ce in ce mai legate de cariera, astfel ca retrosexualii isi smulg parul din cap cand metro si alfa taie cartofi in supa sau isi pun sortuletul sa verifice de placinta cu branza este gata… Si, daca activitatea culinara nu a fost de ajuns pentru a umfla cateva vene de pe fruntile activistilor curentului retro, va spun ca in ultima vreme vad din ce in ce mai multi barbati conducand masini alaltaieri considerate nepotrivite. Metro si Alfa au dat sunetul motorului V8 si cursele de VTM pe smarturi, Fiat-uri 500 si MINI-uri… de dragul trendului, al mediului si al privirilor invidioase…

Cu gandul la metrosexualitate si la noile principii ale masculinitatii va urez un an nou fericit si toate cele bune! Astept parerile voastre! Ah, si de n-ati gasit sensul acestui scurt editorial, picture a head to head fight between Cristiano Ronaldo si Steve McQueen… get the picture?

Standard
Niste povesti

Carmen


Se ridica de pe fotoliu si in drum spre usa isi culege sacoul si manusile de pe masuta de langa intrare. Le saluta cu o reverenta dirijorala si iese pe usa inghetata care pocneste din toti rarunchii. Isi aprinde tremurand o tigare si se indreapta cu pasi repezi spre masina. Tenisii scartaie pe zapada inghetata sub presiunea celor -25 de grade, dar parca cel mai urat e vantul… Vantul patrunzator pe care-l resimti ca pe un cutit… La capatul aleii dospesc 37 de ani de istorie, cumparati din Germania cu banii de pe doua tablouri. E statornic si ii plac lucrurile vechi pentru simplitatea si trainicia de care dau dovada. Deschide portiera si priveste luna, luna cea frumoasa, confidentul tacut al tuturor atrocitatilor nocturne. Sta si o priveste cateva secunde dupa care se urca in masina. Baga cheia in contact, iar masina porneste la sfert cu un zgomot ragusit ce aprinde instantaneu luminile casei de langa. Precizia asta ii smulge intotdeauna un zambet satisfacator. Porneste farurile si in lumina lor stralucirea zapezii inghetate e parca o sala de spactacol dominata de mii de aplauze frenetice… Viseaza la ele de pe la 12 ani cand si-a expus prima data picturile in cancelaria scolii, dar niciodata nu au fost suficiente. Mereu si-a dorit mai mult, mai mult, mai lult… Iese in Magheru si se lasa dus de masina… Merge incet, e trei dimineata si pe strada sunt singuri… el si BMW-ul lui din `73. Scoate din buzunar un telefon lipit cu banda adeziva si cauta ceva in memoria lui, o melodie, singura informatie personala din telefonul care fusese trantit de pereti cu fiecare cearta din trecut: Carmen cantata de Maria Callas… Vocea superbei Maria il relaxeaza de fiecare data si ii aminteste de cele mai profunde trairi trecute. Mangaie usor lemnul bordului si degetele ii curg pe inele cromate ale ceasurilor de bord. Se opreste la semafor si priveste contrariat in jur… nu intelege de ce omul poate sa modeleze o bucata dura si inerta de lemn intr-o opera de arta, curbata, fina, care sa se joace cu imaginatia ta si nu poate sa intretina dragostea si relatia… Pana la urma, ambele urmeaza acelasi principiu: pleaca din ceva simplu, natural si se transforma in altceva, trainici si frumos… Clara, el, el Clara…  Femeile si barbatii iubesc diferit… la concluzia asta a ajuns in ultimii ani de framantari intr-un triunghi nefiresc dupa parerea unora. Dragostea e clar lipsita de reguli si, in ciuda celor demonstrate de istorie, nimeni nu poate sa le scrie… Accelereaza brusc si intra ca o sageata in pasajul tineretului. Desi nu mai tropaie cu gloria de alta data, cei 180 de cai de sub capota se trezest la viata si pana iese din pasaj deja trece de 130 de kilometri la ora, desi Maria il indeamna la calm. Sageata de un albastru ireal al cerului, patata de timp si rugina, se opreste brusc in fata unei vitrine parasite de pe langa 11 iunie.

Invarte cheia in lacat si impinge gratiile la o parte. In spatele lor o usa ce sta sa cada, de jumatate arse, doua geamuri innegrite de fum si imaginea lunii intr-un petec de geam ce-a supravietuit. Intra inauntru si da nas in nas cu un peisaj care nu l-a parasit in ultimii doi ani. I-a ramas adanc intiparit in minte… Peisajul si noaptea fatidica de decembrie… Ca oricare om, a avut un prieten bun, de nadejde, de care a ramas alaturi la bine si la greu, in special la greu. De mici au avut un mare vis… sa-si construiasca propriul atelier de arta. Constantin se pricepea la sculptura si modela sticla, lutul, fierul ca si cum materialul ar curge de fapt din mainile lui. El a faurit intr-o singura noapte gratiile de la geamurile atelierului, un cocon ciudat cu brate imperecheata precum cele ale unei mostre de ADN, care o data era vopsit intr-un negru granulat ce stralucea in lumina lunii ca un glob de discoteca. Acum e ars, parjolit si topit pe alocuri… si-a pierdut farmecul… acum plange. In acea noapte el a si tras primele linii ale ierburilor negre si roz care imbraca cei trei pereti interior ai locatiei. Desi mateasa folosita la unele dintre acestea a ars de mult, pe masura ce urmeaza cu degetul aratator conturul uneia o simte ascunsa, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, dupa cenusa. N-a mai intrat de cateva luni aici…vine foarte rar si aduce cu el flori si cate un cadou pe care le pune in spate, langa scaunul si masa la care lucra prietenul lui. Ciudat, focul nu a ajuns pana aici… intr-un colt al camerei din spate doar lumina lunii ajunge. In lumina dorm cateva buchete de flori uscate, un inel, un ceas, cateva creioane, o dalta si un stilou… Constantin era indragostit de dalta si tocmai de aceea, anul asta, in ziua care ar fi trebuit sa fie doar a lui, a primit o cutie speciala de sticla in care sa-si pastreze iubita dalta… Strange din pumn si cateva lacrimi i se inoada in barbie. Inca nu a trecut peste sentimentul de vinovatie si simte ca ar fi trebuit sa fie si el aici cu Constantin cand focul a inceput. Era 23 decembrie 2007, iar Constantin construia un cuier, acel cuier pe care si-l dorea atat de mult in viitoarea casa… masarda pe care Constantin n-a apucat sa vada… Un telefon si un moment de neatentie, o scanteie, au fost de ajuns ca intregul atelier sa fie cuprins de flacari… si totul in timp ce el petrecea Ajunul Craciunului in noua sa casa… Luni de zile nu a avut curaj sa-i priveasca in ochi pe parintii celui ce a fost prietenul lui din copilarie si niciodata nu a avut curajul sa stranga ce-a mai ramas din atelier. Constantin e inca acolo si lucreaza… Toata lumea il asteapta sa vina la petrecere… si, in special, Eva…

Poate ca, intr-o zi, se va intoarce la atelier cu capul sus si-l va reconstrui in memoria prietenului sau. Pana atunci isi intoarce spatele si incuie pentru a cata oara usile ranite de bataia focului… Masina porneste si o ia din loc… Rasaritul o prinde pe Maria Callas cantand Carmen pentru a mia oara in masina albastra parcata in fata unei cladiri parjolite de la 11 iunie…

Standard
Niste povesti

1 ianuarie


Sa-ti petreci Anul Nou singur nu e pierdere totala si nici o rusine fara margini pentru ca aceste cateva ore sunt putinul timp pe care ti-l poti petrece chiar cu tine insuti… Si-a petrecut ultimii 26 de ani in acelasi loc, iar anul asta a intervenit schimbarea. De mult simtea nevoia regasirii, iar asta era prilejul ideal. In masarda inghesuita s-a lasat de mult linistea, desi in spatele geamurilor aburite nimeni nu dormea, intr-o sfidare a dorintelor sale. Inca o data navigheaza impotriva fluxului, e departe de agitatie si face ce vrea. Anul asta a uitat si de superstitii si de conventii. A renuntat la lenjeria rosie pentru un cearceaf neglijent infasurat in jurul taliei, iar portofelul e intr-o haine, pe hol… nici el nu mai stie in care… Sta in pat si se uita pierdut in ecranul laptopului alb, iar lumina marului de pe capac e singura care tradeaza prezenta umana din camera. Si-a petrecut toata ziua facand curat si a aruncat mult mai multe decat se astepta. E ceva cu sfarsitul de an ce atrage excesele… si nu si-a dat seama decat acum… cand e prea tarziu…Biblioteca neagra, care miroase a ieftin, odata cocosata de carti, reviste si o colectie de jucarii, e acum goala. Au ramas „sculptate” in praf doar siluetele intelepte sau languroase ale foilor, plasticului si foitelor de tabla pentru care a fost de mult ani casa. P`aici, p`acolo se vad si urme de degete… Au ramas doar cateva jucarii trantite langa pat… o masina de la tata, primul ursulet de plus si niste soldati de Lego ce au luptat in toate razboaiele imaginare ale copilariei. Restul lucrurilor sunt impachetate frumos, cu resentiment, in sacii de gunoi pe care acum cateva ore i-a aruncat la ghena. Pana si singurul scaun din camera se vede acum de sub muntii de haine, care acum si-au gasit locul in dulap. Se pare ca se pregateste sa-si faca ordine in viata…

Se uita gales in monitor si incepe se scrie cand telefonul incepe sa sune, dar nu schiteaza niciun gest. Pentru prima data in ultimele doua saptamani simte ca are despre ce sa scrie. Iar povestea asta nu va fi una oarecare ci una despre libertate, dragoste si sinceritate…

Un om normal, ca parintii lui, de exemplu, ar spune ca pana acum a comis multe greseli. Dintotdeauna a fost boem, astfel ca dragostea si arta au facut mereu parte din viata lui. Obisnuia sa chiuleasca de la orele de mate si dadea fuga la Clubul Elevilor din oras pentru a trage cu ochiul la orele de canto si actorie ale altora. Mai apoi, prin clasa a zecea, a descoperit pictura, iar in a unspea`, arhitectura… Asta se vede in fiecare colt al casei, dar si al vietii lui. Nu a muncit niciodata la program si isi castiga existenta din imaginatie  – aranjeaza interioare, concepe vitrine de magazin sau picteaza. Iar cand nu face asta, apeleaza la prietenele lui instarite. Doamne care i-ar putea fi mame, dar aleg sa petreaca impreuna clipe de placere rezervate pana nu demult doar sotilor lor. De dragoste nu poate fi vorba acum… Insa acum zece ani povestea era alta, zambetele erai altele, iar gemetele starneau o cu totul alta pasiune. A cunoscut dragostea de doua ori pana acum si s-a prapadit odata ce-a lasat-o sa plece… Se intampla acum patru ani pe strazile superbului St. Petersburg. Iubirea era atat de mare incat, impotriva tuturor conventiilor si constrangerilor, a plecat dupa ea tocmai in Rusia. Ea eleva silitoare, el pusti rebel care-a incalcat regulile si-a parasit facultatea pentru a-si urma inima. Nebunia a durat sase luni si s-a declansat imediat ce s-au vazut pe strada. Era vara, ea purta o rochita verde, vaporoasa, scurta, si o palarie cu boruri mari. Se plimba pe Victoriei vorbind la telefon cand el a vazut-o din vitrina unui magazin… Timpul parca s-a oprit si totul i-a cazut din maini. Fuge dupa ea si de sub palarie rasar cei mai frumosi ochi negri pe care i-a vazut – o invita la o cafea, ea accepta si seara se termina la ea acasa… Dimineata incepe frumos… primele raze de zoare patrund prin jaluzele de aluminiu ale apartamentului vechi de pe Brezoianu. Nu-si poate dezlipii ochii de geamul imens ce se intinde pe ambele nivele ale apartamentului. Se simte foarte bine… il mangaie pe spate si ii intinde o cana de ciocolata calda… De atunci nu a mai plecat acasa… a ramas acolo, langa ea… langa patul imens de fier forjat si terasa de pe care seara priveau apusul in spatele Casei Poporului. Treptat locul asta a devenit casa… casa pe care o cauta de mult, cam de cand a plecat din orasul lui de provincie in cautarea fericirii. In sfarsit avea un motiv pentru care sa munceasca mai cu spor, un motiv pentru care sa vina acasa, cineva caruia sa-i poarte de grija… Dupa ani de resentimente si fuga de responsabilitate, acum isi doreste sa intemeieze casa pe care a pierdut-o cu ani in urma. Totul pana cand, din senin, ii propune o excursie in Rusia, la St. Petrersburg.

Era un 1 ianuarie friguros, dar insorit si imprejurimile Vladimirsky Passage-ului abia ca se dezmorteau. Lemnele pocnesc in focul galben si cald din semineu, iar el o soarbe din priviri, ca si cand acum ar descoperi-o pentru prima data. Ii mangaie parul negru, apoi bratul stang si se intinde inspre geanta aflata doi metri mai incolo. Scoate un Leica vechi si ii face cateva poze pe masura ce ea se trezeste. In ochii ei sticleste fericirea… Ii intinde mana si intr-un act de dragoste ii saruta pieptul si barbia, mai apoi il imbratiseaza si adorm impreuna… Peste cateva ore se trezeste si gaseste langa aparat un biletel: „Locul nostru, 13:00”.

Tasetele se opresc … si in camera nu se aude decat ropotul inimii lui ca un val de aplauze la prezentarea unui Oscar…  Cu un sunet fad, marul alb se topeste si camera se cufunda in liniste deplina si intuneric. El e aici, ea… si totul de 1 ianuarie…

Standard