EDITORIAL, Voyeuristic vorbind

Barbatul dintre metro, alfa si retro


Stiu ca poate suna ciudat, insa putinul timp liber pe care l-am dobandit in aceasta scurta vacanta l-am alocat lecturii si teancului de reviste de langa pat, pe care n-am apucat sa le citesc – si sunt cateva. Le-am insirat pe covor si-am zis ca din zece restante, trebuie sa parcurg macar doua. Astfel mi-am impachetat frumos cel mai recent numar al revistei The One si Bazaarul dedicat barbatilor. Si, dintr-o data m-a lovit… Aveam langa pat zece reviste, dintre care patru dedicate femeilor, impachetam trei pulovere si patru perechi de ochelari de soare, trei perechi de pantaloni si enspe mii de creme si balsamuri pentru trei zile de stat la munte. Basca, una dintre genti este un Ralph Lauren si in ea am depozitat doar hainele frumoase si accesoriile de pret. Si-acum m-intreb: ce-ar zice tata? Asta e o intrebare de control pe care mi-o pun destul de des, atunci cand fie imi cumpar ceva sau mai pun o esarfa la temelia stilului meu. Ce-ar zice barbatii old school despre matocariile pe care noi le facem astazi?

Intr-un trecut nu foarte indepartat viata de barbat era una simpla, lipsita de griji precum parfumul sau ochelarii potriviti, insa a venit metrosexualul sa dea lucrurile peste cap si unde el el n-a mai putut cu vraja i-a pasat responsabilitatea aslfaestetului despre care citesc eu in One. Cum sa tratam schimbarea, o fi bine, o fi rau? Se poate astazi compara o esarfa superba cu abilitatea de a schimba becul de la baie cu o singura mana? Echivaleaza pielea matasoasa pe care ea o miroase si atinge de fiecare data cand se cuibareste la pieptul tau cu desfundarea chiuvetei de la bucatarie? Probabil ca da… femeile dau din ce in ce mai multe semnale de adaptare… astazi, de exemplu, prietenele mele nu au schitat niciun gest in momentul in care eu si prietenii lor discutam despre cum ne fac sa aratam costumele de ski: mai slabi, mai naturali, mai glam… s-ar putea ca, de fapt si de drept, in fruntea miscarilor de emancipare a masculilor sa va aflati voi, fetelor…

Astazi, pe partia de ski, ponderea celor bine imbracati (si aici ma refer nu la echipament si grosimea acestuia, ci la asortare, gust si alte alea) a fost de partea baietilor. Si, inca ceva, pe langa faptul ca erau imbracati frumos, baietii se comportau civilizat, nu urlau, nu vorbeau urat si se comportau mai ceva ca niste maicute caste. S-ar putea ca 2011 sa fie anul barbatului civilizat, care renunta la mustatile de bere pentru o bautura fina si la noptile pierdute cu baietii in fata unui meci de fotbal in favoarea romantismului de pe partie sau a distractiilor cu beneficii in ograda wellness-ului.

Si-acum sa revenim la intrebarea mea: Unde ne indreptam? O fi bine la capatul tunelului? Iata ca de fapt am doua intrebari, dar chestiunea care ma „arde” cel mai tare este de fapt existenta unui finish line: Fratilor, unde ne oprim. E firesc ca in cursa pentru inima femeii frumoase sa apelam la cateva trucuri menite sa ne scoata din multime si sa arate ca suntem baieti curati, moderni si fashionable, dar ce se intampla atunci cand trebuie sa transformi o camera in dressing sau sa mai adaugi un dulap si o chiuveta in baie? Nu e prea mult? Cine ne spune unde sa ne oprim?

Recunosc, joc cu metrosexualii si alfaesteticii (?!?), dar mi-ar placea sa stiu unde sa ma opresc, pentru ca odata pornit omul nu mai poate fi oprit cu mare usurinta… Imi iubesc hainele, pantofii si apucaturile ce vin cu ele si cred ca mintile luminate ale acestor curente ar trebui sa ne spuna si unde sa ne oprim, nu doar de unde sa incepem un nou capitol…

Probabil va trebui sa ne oprim si pe la bucatarie, caci femeile si al lor nou curent feminist, sunt din ce in ce mai legate de cariera, astfel ca retrosexualii isi smulg parul din cap cand metro si alfa taie cartofi in supa sau isi pun sortuletul sa verifice de placinta cu branza este gata… Si, daca activitatea culinara nu a fost de ajuns pentru a umfla cateva vene de pe fruntile activistilor curentului retro, va spun ca in ultima vreme vad din ce in ce mai multi barbati conducand masini alaltaieri considerate nepotrivite. Metro si Alfa au dat sunetul motorului V8 si cursele de VTM pe smarturi, Fiat-uri 500 si MINI-uri… de dragul trendului, al mediului si al privirilor invidioase…

Cu gandul la metrosexualitate si la noile principii ale masculinitatii va urez un an nou fericit si toate cele bune! Astept parerile voastre! Ah, si de n-ati gasit sensul acestui scurt editorial, picture a head to head fight between Cristiano Ronaldo si Steve McQueen… get the picture?

Reclame
Standard
Niste povesti

Carmen


Se ridica de pe fotoliu si in drum spre usa isi culege sacoul si manusile de pe masuta de langa intrare. Le saluta cu o reverenta dirijorala si iese pe usa inghetata care pocneste din toti rarunchii. Isi aprinde tremurand o tigare si se indreapta cu pasi repezi spre masina. Tenisii scartaie pe zapada inghetata sub presiunea celor -25 de grade, dar parca cel mai urat e vantul… Vantul patrunzator pe care-l resimti ca pe un cutit… La capatul aleii dospesc 37 de ani de istorie, cumparati din Germania cu banii de pe doua tablouri. E statornic si ii plac lucrurile vechi pentru simplitatea si trainicia de care dau dovada. Deschide portiera si priveste luna, luna cea frumoasa, confidentul tacut al tuturor atrocitatilor nocturne. Sta si o priveste cateva secunde dupa care se urca in masina. Baga cheia in contact, iar masina porneste la sfert cu un zgomot ragusit ce aprinde instantaneu luminile casei de langa. Precizia asta ii smulge intotdeauna un zambet satisfacator. Porneste farurile si in lumina lor stralucirea zapezii inghetate e parca o sala de spactacol dominata de mii de aplauze frenetice… Viseaza la ele de pe la 12 ani cand si-a expus prima data picturile in cancelaria scolii, dar niciodata nu au fost suficiente. Mereu si-a dorit mai mult, mai mult, mai lult… Iese in Magheru si se lasa dus de masina… Merge incet, e trei dimineata si pe strada sunt singuri… el si BMW-ul lui din `73. Scoate din buzunar un telefon lipit cu banda adeziva si cauta ceva in memoria lui, o melodie, singura informatie personala din telefonul care fusese trantit de pereti cu fiecare cearta din trecut: Carmen cantata de Maria Callas… Vocea superbei Maria il relaxeaza de fiecare data si ii aminteste de cele mai profunde trairi trecute. Mangaie usor lemnul bordului si degetele ii curg pe inele cromate ale ceasurilor de bord. Se opreste la semafor si priveste contrariat in jur… nu intelege de ce omul poate sa modeleze o bucata dura si inerta de lemn intr-o opera de arta, curbata, fina, care sa se joace cu imaginatia ta si nu poate sa intretina dragostea si relatia… Pana la urma, ambele urmeaza acelasi principiu: pleaca din ceva simplu, natural si se transforma in altceva, trainici si frumos… Clara, el, el Clara…  Femeile si barbatii iubesc diferit… la concluzia asta a ajuns in ultimii ani de framantari intr-un triunghi nefiresc dupa parerea unora. Dragostea e clar lipsita de reguli si, in ciuda celor demonstrate de istorie, nimeni nu poate sa le scrie… Accelereaza brusc si intra ca o sageata in pasajul tineretului. Desi nu mai tropaie cu gloria de alta data, cei 180 de cai de sub capota se trezest la viata si pana iese din pasaj deja trece de 130 de kilometri la ora, desi Maria il indeamna la calm. Sageata de un albastru ireal al cerului, patata de timp si rugina, se opreste brusc in fata unei vitrine parasite de pe langa 11 iunie.

Invarte cheia in lacat si impinge gratiile la o parte. In spatele lor o usa ce sta sa cada, de jumatate arse, doua geamuri innegrite de fum si imaginea lunii intr-un petec de geam ce-a supravietuit. Intra inauntru si da nas in nas cu un peisaj care nu l-a parasit in ultimii doi ani. I-a ramas adanc intiparit in minte… Peisajul si noaptea fatidica de decembrie… Ca oricare om, a avut un prieten bun, de nadejde, de care a ramas alaturi la bine si la greu, in special la greu. De mici au avut un mare vis… sa-si construiasca propriul atelier de arta. Constantin se pricepea la sculptura si modela sticla, lutul, fierul ca si cum materialul ar curge de fapt din mainile lui. El a faurit intr-o singura noapte gratiile de la geamurile atelierului, un cocon ciudat cu brate imperecheata precum cele ale unei mostre de ADN, care o data era vopsit intr-un negru granulat ce stralucea in lumina lunii ca un glob de discoteca. Acum e ars, parjolit si topit pe alocuri… si-a pierdut farmecul… acum plange. In acea noapte el a si tras primele linii ale ierburilor negre si roz care imbraca cei trei pereti interior ai locatiei. Desi mateasa folosita la unele dintre acestea a ars de mult, pe masura ce urmeaza cu degetul aratator conturul uneia o simte ascunsa, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, dupa cenusa. N-a mai intrat de cateva luni aici…vine foarte rar si aduce cu el flori si cate un cadou pe care le pune in spate, langa scaunul si masa la care lucra prietenul lui. Ciudat, focul nu a ajuns pana aici… intr-un colt al camerei din spate doar lumina lunii ajunge. In lumina dorm cateva buchete de flori uscate, un inel, un ceas, cateva creioane, o dalta si un stilou… Constantin era indragostit de dalta si tocmai de aceea, anul asta, in ziua care ar fi trebuit sa fie doar a lui, a primit o cutie speciala de sticla in care sa-si pastreze iubita dalta… Strange din pumn si cateva lacrimi i se inoada in barbie. Inca nu a trecut peste sentimentul de vinovatie si simte ca ar fi trebuit sa fie si el aici cu Constantin cand focul a inceput. Era 23 decembrie 2007, iar Constantin construia un cuier, acel cuier pe care si-l dorea atat de mult in viitoarea casa… masarda pe care Constantin n-a apucat sa vada… Un telefon si un moment de neatentie, o scanteie, au fost de ajuns ca intregul atelier sa fie cuprins de flacari… si totul in timp ce el petrecea Ajunul Craciunului in noua sa casa… Luni de zile nu a avut curaj sa-i priveasca in ochi pe parintii celui ce a fost prietenul lui din copilarie si niciodata nu a avut curajul sa stranga ce-a mai ramas din atelier. Constantin e inca acolo si lucreaza… Toata lumea il asteapta sa vina la petrecere… si, in special, Eva…

Poate ca, intr-o zi, se va intoarce la atelier cu capul sus si-l va reconstrui in memoria prietenului sau. Pana atunci isi intoarce spatele si incuie pentru a cata oara usile ranite de bataia focului… Masina porneste si o ia din loc… Rasaritul o prinde pe Maria Callas cantand Carmen pentru a mia oara in masina albastra parcata in fata unei cladiri parjolite de la 11 iunie…

Standard
Niste povesti

38 de ani…


E ora 10 dimineata si abia a facut ochi. De obicei, duminica, doarme pana tarziu, chiar timp de 13 ore si, deci, e surprins de ora la care s-a trezit. Prin perdelele sangerii adie vantul usor si toata camera are un aer proaspat, de toamna. In aer pluteste un parfum dulceag, dar in acelasi timp electrizant, asa cum e si EL… Firav, dar mereu atent la detalii, se considera inca un copil, desi cei sapte ani de acasa au trecut de cam cincisprezece. In ochii lui, putinele care au stat sa-i priveasca dimineata, au vazut marea si iubirea, dar in dimineata asta nimeni nu vede nimic.  Sub plapuma e cald si, desi a mai trecut o noapte de singuratate, in aer se simt multumire, liniste si relaxare… Chiar si asa, uitandu-se in urma, vedea o viata anosta, plictisitoare, consumata intre servici, casa in care traia si casa in care s-a nascut. Prietenii il contraziceau mereu aducandu-i aminte ca nu de mult s-a urcat pe motocicleta fara sa-l fi atras vreodata ideea si si-a dat drumul cu parapanta fara cea mai mica remuscare, sau cu tiroliana…

Se ridica pe marginea patului si se uita la ceas… si in drum spre bucatarie deschide calculatorul, care porneste greu cu un sunet de rasnita comunista. Se uita in jur si analizeaza dezgustat bagajele pe care nu le-a despachetat de cand s-a mutat aici. Apoi se opreste si se mai gandeste inca o data ce mobila ar vrea si unde ar urma aceasta sa intre. Masarda e ca un vis implinit. Desi exista in oras garaje mai mari, masarda aflata intr-un cartier cochet de case vechi este ca un palat. Aici e liniste mereu… asta e si scopul, sa te auzi cum gandesti… Ajuns in bucatarie porneste filtrul de cafea si-si toarna praf de cacao intr-o cana. Cerul se vede atat de frumos prin geamul cat un pumn al bucatariei, asa ca se aseaza peste niste cutii ramase si ele nedespachetate si lasa soarele sa-i mangaie fata palida si inca somnoroasa. Aproape ca adoarme la loc cand ii revine pofta de cacao cu lapte. Laptele in cana neagra i se pare in dimineata asta cel mai elegant lucru de pe lume… Iese din bucatarie si se aseaza pe jos langa calculator, isi verifica mesageria si messengerul… nimic… absolut nimic… niciun IM de „Buna dimineata”, niciun mail de „Te iubesc”… un singur mesaj necitit… spam…

„O alta zi in paradis…” Laptele s-a racit de mult si cacaua a ramas nebauta. In schimb, a descoperit toate crapaturile si imperfectiunile tavanului si ale peretilor. E trecut de pranz si camera e nemiscata, inghetata ca intr-o poza artistica dintr-un album alb negru pe tema „Singuratate”… Vantul s-a mai intetit si masarda s-a racorit. Ce bine ar fost ca doua inimi sa bata pe acel pat si nu una singura… Linistea e intrerupta de un mesaj… „Salut! Ce faci?!” Indemnat de plictiseala si dorinta de a mai abera cu cineva, ii raspunde necunoscutului si din vorba in vorba atmosfera din masarda se incalzeste… Pe fundal se aude Vama si niste taste care nu contenesc din tacanit, e genul ala de atmosfera specifica indragostitilor care se cearta din orice si in loc sa puna mana pe telefon si sa-si strige „te iubesc”, prefera sa foloseasca emoticoane ieftine pentru a-si exprima frustrarile… La celalalt capat al conversatiei se afla 38 de ani de frumusete, dintre care 18 materializati in constructii civile… un visator, ca si EL, un liber care gandeste cu o viteza ametitoare si care stie sa spuna mereu lucrurile potrivite… daca ar fi fost fata, barbatul asta ar fi printul pe care-l astepta de mult calare pe calul sau alb. Au aceleasi pasiuni, masinile, muzica, frumusetea, design-ul si parca nimic nu ar fi putut opri tacanitul tastelor cand… dintr-o data se lasa linistea peste masarda… „Nu vrei sa ne vedem la o cafea?”… asta era genul de replica pe care EL o folosea sa-si invite prietenele in oras. Dar accepta… Tastele tacane din nou, dar de data asta mai rar, iar pe fundal nu se mai aude Vama, ci muzica italiana venita de la celalalt capat al conversatiei…

A trecut deja o ora, o ora in care EL a ramas inmarmurit in fata computerului si de dincolo nu a mai venit niciun semn. Oare de ce? In mod normal, informatia vine si pleaca, iar conversatiile se inchid cu un salut si un pupic… aici s-a incheiat cu un „… has signed out”… de ce? de ce? De undeva, din pat, se aude soneria unui telefon si pe ecranul lui apare un numar necunoscut… „Coboara…” este singurul cuvant care se aude si in fata casei apare un coupe ciocolatiu, italian, din care coboara 38 de ani… 38 de ani de frumusete, intelepciune si… experienta… si stil… si atitudine… un fel de print pe cal alb pentru un EL ascuns, pentru un EL care in secret isi dorea de mult o clipa ca asta, dar ii era frica s-o recunoasca in fata celorlalti EL crescuti frumos in strana bisericii, cu pantofii proaspat lustruiti si caciulita de lana cu ciucure…

Nimic nu prevestea furtuna pe care cei 38 de ani aveau sa o starneasca… amintirea dulce amaruie este astazi doar o pagina de jurnal. Anii, toti cei 38, l-au hipnotizat si l-au facut sa creada intr-un vis frumos, pe care nu si-ar fi imaginat sa-l traiasca vreodata, insa totul era mult mult mult prea frumos…

Marti/17.11.2009/ 12:00

Noi… Alt cuvant prea mare ce iese din gura lui… noi… noi, doi… adica amandoi… adica doi in drumul spre unul… Doamne ce aiurea suna… Ieri faceam dragoste cu iubirea copilariei mele, cu cea de la care am invatat ce inseamna viata si iubirea, iar astazi, un el, vorbeste despre noi… un noi care a durat o saptamana, un noi, care departe de conventii si prejudecati ar fi trebuit sa fim ceva frumos, desi ciudat… Un noi care in viziunea lui nu se lovea in nimeni si nimic, iar in a mea se lovea de cele mai mai ziduri posibile… noi… Noi-ul asta ma dispera, mai ales cand il spune el… noi ar fi trebuit sa, noi trebuie sa… de parca am vaslit in aceeasi directie pentru mai mult de o partida de sex nebun…

Dupa o luna se vede iarasi pe marginea patului si parca masarda e mai luminoasa. Incepand cu acea duminica, lumina a fugit treptat in fiecare zi cate putin… cu fiecare telefon, cu fiecare discutie, cu fiecare geamat si fiecare cuvant… dar astazi pare ca, timid, revine… N-a plans inca si asta pentru ca a iubit si s-a simtit iubit. Aseara s-a regasit… in bratele iubirii copilariei lui… acum o femeie adevarata, care, pe langa faptul ca l-a facut in sfarsit barbat, i-a demonstrat ce inseamna asumarea si cat de importanta e ea. Nu stie de ce a asteptat pana acum pentru clipa asta, insa e sigur ca a meritat. Cei 38 de ani sunt, dupa o luna, o amintire dulce, dar si amara, atunci cand se uita fascinat la ea, cum doarme… Nu face nimic, pur si simplu sta si o priveste, ii priveste pielea, parul, suspinele si parca timpul s-a oprit in loc acum 6 ani… parca inca se iubesc si urmeaza sa faca lucruri mari impreuna. Dar nu e adevarat… ea si-a refacut viata si actul de aseara a fost actul care ne-a eliberat… primul si ultimul… Ea pleaca, iar EL ramane prins intre doua lumi din care nu intelege nimic, nu intelege cine e si de ce e… de ce s-a intamplat, cum s-a ajuns la asta… Simte ca va urma o perioada cruciala, de regasire si de aceea deschide o agenda si se reapuca de jurnal… un jurnal al sperantei, durerii, bucureiei si regasirii…

………………………………………….

A trecut ceva timp si in masarda lucrurile par sa fii ajuns la o normalitate ciudata… Cei 38 de ani frumosi au fost de mult uitati si viata a prins din nou un curs firesc, o forma… Camera e umana… la intrare stau cateva perechi de pantofi si niste haine sunt atarnate de usa sifonierului. Covorul colorat de langa pat e plin de scame, iar sub pat troneaza praful. Patru sticle goale de suc si niste cani murdare de cacao inconjoara calculatorul, care are acum si o masa, dar nu si scaune. Pe fundal se aude Lhasa, dar EL sta tot in fund pe gresia din bucatarie… Luna e superba, mare, alba, laptoasa; nu e de mirare ca Soarele e nebun dupa ea. Au curs multe pagini de jurnal, despre vrute si nevrute, dar nu l-au ajutat cu nimic… in momentele de singuratate e in continuare confuz si derutat. Nu stie ce vrea, nu stie daca isi doreste un el calare pe cal alb sau o cosanzeana pe care sa o apere cu pretul vietii de zmei. Probabil ca timpul va dicta, insa un lucru este sigur… are foarte multa dragoste de oferit!

Standard
Voyeuristic vorbind

In Pula mea…


Cate ceva despre indrazneala, Oana Zavoranu si cei care ma dispera

Mi-am luat Tabu…e pentru a doua sau a treia oara cand fac asta. Da, a treia…prima data l-am luat pentru Botezatu acum cativa ani, dupa l-am luat pentru Rona si azi l-am luat pentru Zavoranca. Tare Zavoranca…ce-as vrea sa ma bat cu oana-in-tabupumnii peste tate ca ea…Dar e fizic imposibil, caci nu am tate, am doar burta! Imi place de Zavoranca, le zice lucrurilor pe nume si se bate cu pumnii in sanii fara silicoane, mai nou, cu promisiunea unei noi victorii sau cu gandul la principiile ei de nezdruncinat. Cred ca va e deja clar ca nu o sa vorbesc literalmente despre Pula mea…nu merita atentie…nu are stofa de celibritate…Trecand peste socul unora dintre voi, produs de deschiderea unui blog aparent cuminte si impiedicarea peste cuvantul din patru litere, o sa continui sa va povestesc despre ce-mi place mie la Zavoranca si cam la ce concluzii am ajuns citind materialul si reflectand pe baza lui…cam multi si…pula mea, daca asa vin ideile…

Deci imi place de Zavoranca…asa, si? Imi place si de Carmen Serban, dar si de Monica si Luminita Anghel…Citind materialul despre Oana si uitandu-ma peste pozele orgasmice cu scheletul, care ii descrie, din pacate, pe multi dintre barbatii din Romania (coloana vertebrala de gelatina, mereu curiosi sa testeze moliciunea altor sani si funduri, total neimplicati atunci cand femeile vor altceva decat sex si lenesi) am realizat cat de ipocriti suntem uneori. Am cunoscut oameni care in reviste sau in alte cadre oficiale sunt preacuviosi, iar cand stai cu ei la masa injura de sting. Oana din fericire nu pare genul…Oana pare genul miserupist, care cand are ceva de spus chiar spune, nu conteaza cat de spurcate ar fi mijloacele…”bai, o spun, ce poa` sa se intample, ce poate fi rau in asta…eu cred in lucrul asta…si ce-i daca ma cert, macar ma cert pentru dreptatea mea…ce maaa? Asta ma injura si ma persifleaza? Ia, lasa-l pe oligofren ca-l pun eu la punct…” Ma intreb de ce ea poate sa lupte si sa fie sincera si noi nu…Ma uit in jur mereu si vad oameni care aproba o decizie si mai apoi o comenteaza pe la spate, mai vad si oameni care nu au tupeu sa se anunte intre ei de luarea unor decizii importante pana cand este prea tarziu si nu se mai poate face nimc. Si mai sunt si sfintii care fac si nu recunosc…iar cand le pui probele facerii sub nas zici ca le-ai bagat o sula-n cur…Pana nu de mult m-am aflat si eu in randurile lor si mi-am dat seama ca ma mint pe mine…Pentru cunoscatori, ma refer la faza cu fumatul…Am fumat la rev acum cativa ani si am tras cateva fumuri inclusiv vara trecuta….da, stiu, nu stiati pentru ca am zis ca nu am fumat si nici nu fumez…ei bine, povestea e ca am fumat scurt si acum nu mai fumez si nici nu voi mai fuma… Na, c-am zis-o si pe asta…

Cred ca ar trebui sa fim mai deschisi si sa ne exprimam sentimentele, chiar si frustrarile mai des. Astfel nu ne-am mai gasi cu pumnul in claxon sau cu pula bagata in fel de fel de locuri zi de zi. Hai sa facem altceva…toata lumea sa-si faca blog, un spatiu in care sa injure si sa se exprime in fel si chip…apoi, sa iesim in strada, la volan! Orasul ar fi mult mai ordonat…am lasa in pace fetele cu Matiz rosu sa parcheze in ritmul lor si nu am mai claxona doar asa de nesimititi si misgoni fetitele de Dorobanti, cu buzisoarele umflate de mult prea multa concentrare…Atitudinea Oanei e cel mai bun antistres! Pe cat punem pariu ca acasa se intelege de minune cu Pepe? Eu acum ma pregatesc sa-i injur pe cei de la CFR, asta ca sa ma destresez pentru cand o sa ajung in Buc si tre sa o iau cu metroul si tramvaiul 32 inspre casa. Sunt bolnav rupt, ma doare capul si ochii ma pisca pe ritmul melodiei care-mi urla in boxe (Viorica si Marguerita din Clejani-melodia cu stroboscopu si moda, al carei nume nu l-am prins nici acum, da-i tare faina), iar de acasa am plecat nervos pentru ca de la firma de inmatriculari s-a pierdut un act pe care nimeni nu-l mai gaseste (culmea, fisa de inmatriculare, care e vitala pentru noile acte) si fara de care nu o sa mi se poata elibera noile numere si acte. Iar acum, trenul are si intarziere, iar in compartiment sunt pe putin 35 de grade…IMI BAG PULA IN CFR!!! Iata, m-am destresat…ce frumos e afara, suntem opriti in mijlocul campului inghetat…cata liniste, cate pace…si ce frumos ploua…

De azi am hotarat sa pun accent pe lucrurile care ma deranjeaza…si o sa incep de acum..In primul rand ma dispera mitocania si prostia. Nu zic ca (ZIC CA…ce cacat:)) ) as fi perfect, insa nu cred ca cineva s-a facut de rusine cu mine pana acum. Aviz amatorului care m-a abordat de rev in club mirosind a alcool si abia tinandu-se pe picioare…hai fa pasi! Nu mai am nervii sa stau sapte ore la telefon despicand in o suta situatii care de mult nu ma mai intereseaza si oamenii in jurul carora s-au tesut. Asa ca, suna-ma doar daca ai ceva de spus si daca nu raspund nu folosi asta ca pe o scuza…de cand esti bogat si ai doua abonamente, dintre care unul cu sute de minute la Cosmote, ai uitat sa scri mesaje? A, si daca ai de gand sa ma bombardezi cu problemele tale sau issues-uri care nu ma pribvesc de la ce faci? , mai bine las-o balta si eu am probleme si nu ma laud cu ele. Bineinteles ca exista exceptii de la regula, insa casca bine ochii pentru ca s-ar putea sa nu fi una dintre ele…Sunt cam cinci si majoritatea fete, ce zici de asta? Ma dispera oamenii care imi vorbesc de sus, de parca ei ar fi pus coada la pruna…m-a sunat azi unul si l-am rugat frumos sa revina, pentru ca suna pe orange una dintre exceptii, si i-am inchis…Teoretic as fi putut sa resping exceptia sa vad cine este acest necunoscut, insa omul nostru nici macar nu s-a prezentat…m-a luat direct cu Buna ziua, as vrea sa vorbesc cu Radu Borcea….hai sa mori tu? Nu e aici…Acelasi om a revenit in 20 de minute si mi-a spus cum il cheama si ce vrea, iar eu i-am spus politicos ca nu stiu de-l pot ajuta pentru ca programul nu-mi permite pentru moment. Stiti ce mi-a spus?! Ca ar fi bine sa-l anunt acum daca pot pentru ca el isi face timp pentru mine…hai nu zau? Pisi, din moment ce m-ai sunat, tu ai nevoie de mine, nu eu de tine…asa ca, te rog frumos, coboara tonul si hai sa vorbim serios…nu cred ca vorbeai serios, asa-i? Lasand lauda si modestia la o parte, cred ca pana la acesti 21 de ani am facut cateva chestii pentru care sa merit macar un centi de respect…Asadar, ma enerveaza mitocanii si astia care-si dau mare importanta fara sa stie cu cine stau de vorba…si acum imi aduc aminte si de un baiat de la un impotator, care imi spunea cum se porneste un Mondeo cu buton Start/Stop…Stiti, apasati frana si ambreiajul, daca masina e in viteza si apoi apasati scurt butonul de pe bord…Si daca tot am ajuns la acest subiect, am un mesaj pentru o domnisoara superba! Pisi, am carnet de aproape 3 ani si da, stiu sa conduc o masina de 150 CP…nu-ti fa griji ca nu ma omor…Astept un Porsche de 300 si nu as vrea sa patesc ceva cu rasnita ta…


Sa revenim asadar la sentimente mai bune…maine e o noua zi si dupa patru zile de absenta ma reintorc in spatele biroului pentru o noua runda de subiecte aferente numarului 3 din revista Max…Singura bucurie majora? Desi sunt bolnav, de maine o sa conduc noul C5…Tare masina, in Pula mea…

Pe cei care nu au inteles inca de unde pana unde acest material ii invit sa citeasca interviul pe care Oana Zavoranu l-a acordat revistei Tabu.

Standard
News, Voyeuristic vorbind

De azi inainte…


S-a petrecut schimbarea!!!! Chiar daca am fost putin timorat la inceput si scared as hell, inevitabilul s-a produs si iata-ma, la finele procesului de tranzitie. Am facut o schimbare drastica pe care nu o regret, ba chiar o imbratisez cu mare entuziasm si sper sa fac din ea o sarbatoare.

mutu-maxThe Big News e ca am parasit, dupa 22 de luni, echipa AutoExpert si am inceput o noua etapa a vietii si carierei in redactia revistei Max, care in curand se va lansa si la noi. Daca numele va suna cunoscut si nu aveti chef sa dati un simplu search pe google, este vorba despre publicatia italiana care i-a avut anul acesta pe cover atat pe Briliantul Adi Mutu, dar si pe Monicuta Columbeanu (in editia speciala impotriva rasismului-decembrie 2007). E o revista de lifestyle adresata barbatilor intre 25-45 de ani, dinamici cu o atidutine pro-activa, interesati in egala masura de dezvoltarea personala si de pulsul ultimelor tendinte in materie de gadget-uri, fashion, automobile sau cinematografie si entertainment, dar, nu in ultimul rand, de propria imagine.

A trecut deja o luna de cand mi-am luat biroul si noul stil de viata in primire si surprinzator nu duc lipsa masinilor de drive test sau a deplasarilor (si asa raspund la intrebarea care imi este pusa cel mai des). Ba chiar ma simt foarte linistit pentru ca ma trezesc dimineata fara grija locului in care masina este parcata si nu ma obosesc sa mai gasesc raspunsuri la intrebarea: o fi reprezentat interes masina mea pentru hoti?! E super asa…fiecare etapa din viata noastra are ups and downs. Poate ca am pierdut masina, dar am facut urmatorul pas in ceea ce priveste cariera si dezvoltarea mea profesionala, ceea ce poate fi mult mai important decat un morman de fiare sortite ruginirii.

Aici toti suntem tineri si avem o pofta de munca extraordinara, iar target-ul nostru este sa transformam Maxheidi-klum in lider de piata…ceva imi spune ca vom reusi…Primul numar se va lansa in decembrie printr-un party la care colegii mei muncesc 24/7 si care se anunta evenimentul toamnei. Am scris…am scris de toate! Am inceput cu rubrica auto si apoi am continuat cu niste decoratiuni si accesorii interioare! Cu emotiile de rigoare am scris si de ceasuri sau haine, dar se pare ca incep sa ma descurc. Noroc cu Vlad care inca ma suporta si imi spune cam ce si cum ar trebui sa scriu. Cred ca merita o lada mare de bere pentru asta…sau mai bine de sampanie…Important e ca Vlad si Andrei mi-au dat sansa si curajul sa scriu pe mai multe domenii si asta imi place, pentru ca am oportunitatea sa asimilez cat mai multe cunostinte si sa-mi dau seama ce vreau sa scriu pe langa automobile.

De ceva vreme simt ca m-am schimbat. Nu stiu de ce, insa am devenit mai tolerant cu mine si cu cei din jur si parca peste noapte simt nevoia de a-i ajuta si pe altii sa atinga aceasta stare. Primul pas a fost press trip-ul de la Doljesti, despre care ati putu citi mai multe in postul de saptamana trecuta. Promit insa ca voi continua in acelasi stil si sper ca fiecare dintre voi sa contribuie. Promit sa va tin la curent…

Acestea fiind spuse, ma reintorc la munca, Max se pregateste deja cu subiecte pentru al doilea numar. Daca vreti sa faceti cunostinta cu echipa, facebook-ul este poate cea mai rapida cale. Max Romania ii are ca prieteni pe toti redactorii revistei, iar noi suntem mereu pusi pe glume si chef de vorba asa ca nu ar fi exclus sa-ti raspundem.

Standard
News, Uncategorized

Agentul Provocator


Cand vine vorba de cea mai obraznica lenjerie intima, X-.tina, J.Lo sau Kylie aleg un singur nume, Agent Provocateur, iar cand vine vorba de masini provocatoare, producatorul exclusivist de dresuri vede un singur model: Mini Clubman. Clubman-ul unicat creat de Agent Provocateur a fost prezentat pe 17 mai in cadrul celui mai mare eveniment caritabil destinat bolnavilor de SIDA din Europa, Life Ball care a avut loc la Viena. Modelul este inspirat din linia dubitelor vintage de politie londoneze si poarta semnatura celebrului producator, combinatia de roz si negru. Astfel din lina exclusiva de accesorii Agent Provocateur se remarca girofarul roz sau perdelutele si g.ratiile de la geamuri.

Iar pentru ca fanteziile sexuale cu tinere politiste ale barbatilor din lumea intreaga sa fie mai bine alimentate, interiorul Clubman-ului este dotat cu un pat extensibil din piele, catuse si spatii de depozitare pentru diferitele jucarii care ar condimenta seara oricariu cuplu dornic de experiente noi.

Standard