Nu aveam doi ani cand am rostit pentru prima oara cuvantul auto si nu mai mult de sase cand, in poalele tatei, am pus pentru prima data mana pe volanul unei masini in miscare. Mergeam pe strada cu tata de mana si ii spuneam marca si modelul tuturor masinilor de pe bulevard – aveam patru-cinci ani. La sapte ani, tata mi-a lasat mostenire o mare colectie de masinute, pe care o pastrez si astazi, dar si o pasiune incomensurabila pentru minunatele, frumoasele, perfectele masini. Am avut doi ursi ca jucarii preferate: un urs de plus fara de care nu puteam adormi si un altul alb, de plastic, primit cadou de la tata. Plusul exista si astazi, dar masinuta ramane vie doar in amintirile copilariei mele.
Am fost unul dintre cei mai tineri redactori de presa auto din Romania si-o spun fara falsa modestie, avand in biblioteca primul cover story publicat la nici 18 ani, in revista AutoMondial. Au urmat ani frumosi in redactie, unde am scris despre pasiunea mea si-am impartasit experientele din spatele volanului cu cititorii mei. De masini ma leaga aminitiri frumoase si le multumesc in fiecare zi oamenilor care au facut posibile toate aceste experiente.
Nu as putea face niciodata un top al celor mai frumoase momente, dar pot impartasi cu voi cateva dintre ele.
Primul drum Bucuresti-Fagaras si retur l-am facut cu Suzuki-ul Swift al redactiei, al carui nume de cod era HAOS, datorita numarului de inmatriculare (AOS). Era o masina veche inca de atunci, de un verde tipator si care uneori scotea un fum alb alb alb, ca laptele. Avea 60 de cai si niste usi subtiri, care te ingrozeau de fiecare data cand te intrebai cat de sigura e de fapt masina asta. Cu HAOS-ul incarcat cu reviste am facut prima pana din viata mea, alaturi de colegul meu, Bogdan Stan si pentru a ajunge la roata de rezerva am fost nevoiti sa descarcam tot portbagajul, in crucea noptii, pe bulevardul Iancului.
Trecuse aproape un an de cand lucram la revista si nu condusesem un BMW, desi imi doream nespus. Imi aduceam des aminte de jucaria mea alba, dar si de prima plimbare cu un BMW: era toamna, 1995, iar un prieten al nasilor mei m-a plimbat 10 minute intr-un E30 break, negru, automat – nu voi uita niciodata. Cu palmele transpirate si-o emotie nespusa in suflet am condus un 335i Coupe in 2008. Culoarea era neagra, exact cum imi imaginasem in copilarie, iar masina avea o frumusete rapitoare si zeci de butoane pe care mi-a fost frica sa le apas. In loc de tort, la 23 de ani am primit un w-end cu BMW X5, iar proiectul cu care mi-am inceput cariera in Mall Baneasa a fost lansarea si difuzarea filmului Adrenalin – un sneak peak in istoria BMW in Motorsport.
De MINI ma leaga multe amintiri frumoase, cum ar fi un drum de Paste la Fagaras cu prietena mea cea mai buna la volanul unui Countryman sau o vizita spontana la Brasov in mijlocul saptamanii, intreprinsa pe Cheia, toamna, cu acoperisul MINI-ului Coopers S Cabrio coborat. Am vazut Timisoara pentru prima data intr-un MINI Coupe, iar la cheile de la casa am ca breloc un MINI Morris albastru primit cadou de la o prietena care-mi cunostea pasiunea.
Am invatat Bucurestiul va volanul unui Smart si toate accidentele pe care le-am avut de cand sofez (doua la numar si minore) le-am patit doar cand am condus Volvo. Cu Dacia mamei am invatat sa conduc si tot in masina aia, pe bancheta din spate, la 10 ani, ma jucam cu un Citroen Xantia rosu gandindu-ma ca in viitor voi conduce o masina identica. Ei bine, 18 ani mai tarziu, nu conduc un Xantia ci un C4 Coupe de aceasi culoare.
Odata ca niciodata am iubit un Opel, pe care il vizitam aproape saptamanal, intr-o sura din Vad, alaturi de bunicul meu. Era trecut de `95 si masina era un Rekord caramiziu al morarului din sat, iar bunicul il ruga pe batran sa ma lase sa ma joc in masina cat macinam bucatele. Mai tarziu, tata mi-a adus un volan de Opel, pe care il „racordam” la canapea si ma prefaceam ca sunt sofer, iar ani mai tarziu una dintre primele masini pe care am folosit-o sa merg la tata in vizita a fost un Opel Corsa GSi.
Colectia mea de masinute numara astazi peste 300 de modele, iar fiecare calatorie importanta pe care am facut-o este legata de o masina. Cel mai frumos concediu in care am fost s-a consumat la mare, in Rimini, si e legat de un Porsche 911 pe care l-am cumparat din apropierea plajei. Am sarbatorit trecerea dintre 2013 si 2014 in Praga cu un Clio RS in buzunar, iar din Budapesta m-am intors cu un Porsche 911 rosu. De colegii din WNS imi voi aduce mereu aminte datorita unui Jaguar pe care l-am primit in utima mea zi acolo, iar un om drag a lasat in urma lui un BMW X1 pe care il expun cu mandrie in biblioteca.
Trag linie si vad ca in toate amintirile mele se intrevede un volan, la fel cum si in toate desenele pe care le faceam pentru scoala trebuia sa existe o masina, cat de mica, pictata undeva. Asta e un semn, un semn ca povestea nu se opreste aici indiferent de drumul pe care o voi apuca. Ne revedem in 2016, cu forte proaspete si pagini noi de blog ce asteapta sa fie scrise, cu povesti despre volane, ce se vor transforma in timp in aminitiri frumoase.
Va pup si va urez un An Nou minunat in care sa ne revedem des si mereu cu zambetul pe buze.
Radu Borcea 