Articole, EDITORIAL, In garaj, Uncategorized

Amintiri si Volane


Nu aveam doi ani cand am rostit pentru prima oara cuvantul auto si nu mai mult de sase cand, in poalele tatei, am pus pentru prima data mana pe volanul unei masini in miscare. Mergeam pe strada cu tata de mana si ii spuneam marca si modelul tuturor masinilor de pe bulevard – aveam patru-cinci ani. La sapte ani, tata mi-a lasat mostenire o mare colectie de masinute, pe care o pastrez si astazi, dar si o pasiune incomensurabila pentru minunatele, frumoasele, perfectele masini. Am avut doi ursi ca jucarii preferate: un urs de plus fara de care nu puteam adormi si un altul alb, de plastic, primit cadou de la tata. Plusul exista si astazi, dar masinuta ramane vie doar in amintirile copilariei mele.

Am fost unul dintre cei mai tineri redactori de presa auto din Romania si-o spun fara falsa modestie, avand in biblioteca primul cover story publicat la nici 18 ani, in revista AutoMondial. Au urmat ani frumosi in redactie, unde am scris despre pasiunea mea si-am impartasit experientele din spatele volanului cu cititorii mei. De masini ma leaga aminitiri frumoase si le multumesc in fiecare zi oamenilor care au facut posibile toate aceste experiente.

Nu as putea face niciodata un top al celor mai frumoase momente, dar pot impartasi cu voi cateva dintre ele.
Primul drum Bucuresti-Fagaras si retur l-am facut cu Suzuki-ul Swift al redactiei, al carui nume de cod era HAOS, datorita numarului de inmatriculare (AOS). Era o masina veche inca de atunci, de un verde tipator si care uneori scotea un fum alb alb alb, ca laptele. Avea 60 de cai si niste usi subtiri, care te ingrozeau de fiecare data cand te intrebai cat de sigura e de fapt masina asta. Cu HAOS-ul incarcat cu reviste am facut prima pana din viata mea, alaturi de colegul meu, Bogdan Stan si pentru a ajunge la roata de rezerva am fost nevoiti sa descarcam tot portbagajul, in crucea noptii, pe bulevardul Iancului.

Trecuse aproape un an de cand lucram la revista si nu condusesem un BMW, desi imi doream nespus. Imi aduceam des aminte de jucaria mea alba, dar si de prima plimbare cu un BMW: era toamna, 1995, iar un prieten al nasilor mei m-a plimbat 10 minute intr-un E30 break, negru, automat – nu voi uita niciodata. Cu palmele transpirate si-o emotie nespusa in suflet am condus un 335i Coupe in 2008. Culoarea era neagra, exact cum imi imaginasem in copilarie, iar masina avea o frumusete rapitoare si zeci de butoane pe care mi-a fost frica sa le apas. In loc de tort, la 23 de ani am primit un w-end cu BMW X5, iar proiectul cu care mi-am inceput cariera in Mall Baneasa a fost lansarea si difuzarea filmului Adrenalin – un sneak peak in istoria BMW in Motorsport.

De MINI ma leaga multe amintiri frumoase, cum ar fi un drum de Paste la Fagaras cu prietena mea cea mai buna la volanul unui Countryman sau o vizita spontana la Brasov in mijlocul saptamanii, intreprinsa pe Cheia, toamna, cu acoperisul MINI-ului Coopers S Cabrio coborat. Am vazut Timisoara pentru prima data intr-un MINI Coupe, iar la cheile de la casa am ca breloc un MINI Morris albastru primit cadou de la o prietena care-mi cunostea pasiunea.

Am invatat Bucurestiul va volanul unui Smart si toate accidentele pe care le-am avut de cand sofez (doua la numar si minore) le-am patit doar cand am condus Volvo. Cu Dacia mamei am invatat sa conduc si tot in masina aia, pe bancheta din spate, la 10 ani, ma jucam cu un Citroen Xantia rosu gandindu-ma ca in viitor voi conduce o masina identica. Ei bine, 18 ani mai tarziu, nu conduc un Xantia ci un C4 Coupe de aceasi culoare.
Odata ca niciodata am iubit un Opel, pe care il vizitam aproape saptamanal, intr-o sura din Vad, alaturi de bunicul meu. Era trecut de `95 si masina era un Rekord caramiziu al morarului din sat, iar bunicul il ruga pe batran sa ma lase sa ma joc in masina cat macinam bucatele. Mai tarziu, tata mi-a adus un volan de Opel, pe care il „racordam” la canapea si ma prefaceam ca sunt sofer, iar ani mai tarziu una dintre primele masini pe care am folosit-o sa merg la tata in vizita a fost un Opel Corsa GSi.

Colectia mea de masinute numara astazi peste 300 de modele, iar fiecare calatorie importanta pe care am facut-o este legata de o masina. Cel mai frumos concediu in care am fost s-a consumat la mare, in Rimini, si e legat de un Porsche 911 pe care l-am cumparat din apropierea plajei. Am sarbatorit trecerea dintre 2013 si 2014 in Praga cu un Clio RS in buzunar, iar din Budapesta m-am intors cu un Porsche 911 rosu. De colegii din WNS imi voi aduce mereu aminte datorita unui Jaguar pe care l-am primit in utima mea zi acolo, iar un om drag a lasat in urma lui un BMW X1 pe care il expun cu mandrie in biblioteca.

Trag linie si vad ca in toate amintirile mele se intrevede un volan, la fel cum si in toate desenele pe care le faceam pentru scoala trebuia sa existe o masina, cat de mica, pictata undeva. Asta e un semn, un semn ca povestea nu se opreste aici indiferent de drumul pe care o voi apuca. Ne revedem in 2016, cu forte proaspete si pagini noi de blog ce asteapta sa fie scrise, cu povesti despre volane, ce se vor transforma in timp in aminitiri frumoase.

Va pup si va urez un An Nou minunat in care sa ne revedem des si mereu cu zambetul pe buze.

Standard
Articole, EDITORIAL

The date


Incep aceasta scurta, dar placuta, povestire cu o marturisire: nu imi plac date-urile si nu imi place sa ies la date. De indata ce simt contextul ma cuprind o mare anxietate si dorinta de a fugi mancand pamantul. Si nu pentru ca as fi antisocial, sunt chiar oposul, ci pentru ca ma supara presiunea inutila ce vine odata cu primul buna seara si parca nu se termina decat dupa ce te suna sau iti scrie a doua zi. Chiar si asa mi-a fost dat sa intalnesc oameni cu care placerea intalnirii mi-a spulberat temerile facand loc unei experiente de neuitat.

Cel mai frumos date din viata mea s-a consumat neasteptat, intre doi oameni carora spectatorii de pe margine nu le-ar fi dat nicio sansa. Parte a doua lumi diferite, una gri corporatista si cealalta poleita cu praf de film, personajele din povestea mea s-au cunoscut pe o aplicatie de socializare si-au trait date-ul pe care toata lumea si-l doreste: inceput seara si terminat in dimineata celei de-a doua zi cu un sarut, in scara blocului, dupa o noapte plina de povesti, muzica si ocheade inocente.

M-am declarat reticent, insa mi-a placut perseverenta, iar dupa patru ore de inrosit tastura si alte aproape trei de inrosit telefoanele, in jurul orei 4, dimineata, am acceptat o invitatie la o ciocolata calda – una dintre cele mai proaste ciocolate calde ce mi-a fost dat sa o beau.

Am descoperit ce inseamna sa cunosti pe cineva fara sa-l fi primit in viata ta si-am trait niste fiori noi, de iubire adolescentina. Ne-am cunoscut parintii, bunicii si prietenii, am inventariat fiecare urma de buna purtare de pe corpurile noastre si am ras impreuna de pataniile copilariei. Iar cand vremea a venit, intreaga piata a rasunat pe ritmul melodiei noastre preferate…

Am descoperit ca date-ul este doar o idee preconceputa si ca, de fapt, cu persoana potrivita, un date este… un vis frumos care nu trebuie sa se termine sau, atunci cand se termina, se termina frumos: pe treptele blocului, la ora 7:00, cu un sarut si cateva cuvinte simple: Sa nu fugi! Vreau sa te mai vad!

Viata e nedreapta, din pacate, iar eu am ramas asteptand pe trepte pe cineva care nu s-a mai uitat inapoi… din fericire pentru mine am cunoscut de atunci si alte doua iubiri, care m-au intarit si m-au transformat intr-un om mai bun si mai frumos. Am descoperit ca atunci cand iubesti esti capabil sa ierti si sa iti doresti doar binele pentru persoana iubita si-am mai descoperit dragostea care se construieste zi cu zi, dragostea care probabil nu o sa moara niciodata. Insa despre toate acestea vom povesti intr-un episod viitor…

Standard
Articole, EDITORIAL

In general, despre viata si normal…


E joi seara. Inconjurat de patru prieteni ne bucuram de un mare platou de nachos la Hard Rock. Sunt imbracat in negru pentru a treia zi consecutiv, iar colega de peste masa imi spune ca sunt melancolic. De fapt sunt trist si dezamagit. Ma uit in jur, atat in lumea virtuala, cat si in ceea ce fizic ma inconjoara, in cautarea normalitatii despre care o distinsa doamna, al carei aparator am fost pana acum fix patru zile, vorbeste cu atata patos pe blogul personal. Dragilor, normalul e atat de relativ si personal incat e aproape imposibil de atins.

Sunt trist si dezamagit din cauza unui om pe care l-am admirat enorm, unui om de televiziune care in ochii mei a fost pana in data de 5 aprilie si un jurnalist desavarsit. Din pacate, imi dau acum seama ca nu premiile si prestigiul fac omul, ci prestanta si felul in care acesta judeca lucrurile. Andreea Raicu se intreba zilele trecute pe blogul ei cine este aceasta Mihaela Radulescu, aceasta Mihaela Radulescu care a putut sa jigneasca intr-un mod suprinzator, total anormal si brutal o mana de oameni deja aflati pe marginea prapastiei, dar si pe cei din jurul lor. Ii respect opinia Mihaelei, dar ii acuz exprimarea. Un jurnalist de calibrul ei ar trebui sa posede suficient discernamant incat sa nu puna egalul intre oameni si criminali, dar si un vocabular suficient de variat incat sa poata transmite aceasta informatie intr-un mod elegant. Am admirat-o pe Mihaela pentru premiile obtinute ca jurnalist, pentru realizarile ei ca om de televiziune, dar si ca editorialist, insa astazi, Mihaela, imi provoci o mare tristete, caci te-ai transformat intr-o persoana pe care eu nu o recunosc.

Imi pare rau, draga Mihaela, ca doresti sa expui lumii doar fata rujata, pensata, efeminata si zgomotoasa a lumii gay. De ce nu vorbesti in articolul tau si despre homosexualii talentati, directori de multinationale, capitani de vas, barbati mandri si puternici, care nu au legatura cu ce se intampla pe strada la Gay Parade? De ce nu vrei sa vorbesti despre luptele interioare ale tinerilor homosexuali care se descopera acum intr-o lume in care un mare lider de opinie al tarii lor, tu, doamna Mihaela Radulescu, declara ca homosexualii nu sunt normali? De ce nu vrei sa vorbesti despre acesti tineri care sunt scuipati, batuti si abuzati verbal de catre colegii de scoala doar pentru ca sunt diferiti? De ce nu vrei sa vorbesti despre tinerii homosexuali care ajung sa-si doreasca moartea pentru ca societatea, in frunte cu niste lideri de opinie asa ca tine, doamna Mihaela Radulescu, ii considera anormali? De ce? Te rog sa imi spui de ce?

Si te rog sa nu crezi o secunda ca oamenii astia sunt singuri. Intrebai aproape sfidator În câte familii de români, mai ales de prin provincie, părinții sunt fericiți ca băiatul lor începe să-și penseze sprâncenele și sa gesticuleze feminin, când taie lemnele în curte? Câți urmași de daci sunt încântați de ideea de a face nunta fiului lor cu… un alt barbat din sat ?!:))) Iti raspund eu! Parintii adevarati vor dori intotdeauna numai bine pentru copii lor, indiferent de alagerile acestora. Iar un copil care isi iubeste cu adevarat parintele, ii va ierta acestuia furia de moment si cuvintele grele la aflarea vestii, iar totul va merge mai departe. Sa stii, ca in lumea asta exista oameni buni si iubitori, iar originile nu au legatura cu toleranta sau acceptarea.  Rugamintea mea este sa nu mai presupui niciodata ca oamenii din provincie sunt altfel, mai putin toleranti de exemplu, caci departe de marele oras, de bani si de tentatia lor sangele nu s-a facut inca apa si nici substanta cenusie s-a evaporat, ba dimpotriva.

Parintii nu gresesc cu nimic atunci cand copii lor isi asuma homosexualitatea. Homosexualitatea nu este o boala si nici o optiune. Ca barbat heterosexual nu-ti incepi ziua gandindu-te daca vrei sa aduci seara acasa o femeie sau un barbat. Asadar, te rog sa nu asumi ca homosexualitatea este o forma de rebeliune a copilului sau un rateu al educatiei pe care acesta o primeste.  Si sa stii ca tinerii care isi asuma homosexualitatea si se destainuie parintilor o fac intocmai datorita bunei cresteri si al respectului cu care au fost inzestrati. Caci nu e drept si normal sa-ti minti parintii.

Ma intristeaza teribil aceasta eticheta de om anormal. Mi-e teama sa cred ca ai recitit textul inainte de a-l posta fara ca exprimarea sa ti se para inadecvata. Iar sa mergi atat de departe incat sa pui anormalul si bolnavul, adica depresivul, pe picior de egalitate cu teroristul mi se pare atat de trist si demonsteaza cat de mica esti de fapt ca om, ca jurnalist si ca lider de opinie.

As vrea sa intelegem cu totii ca aceasta comunitate de anormali nu se rezuma doar la Gay Parade, Conchita si machiaje stridente, ci contine si oameni inzestrati cu mult bun simt, asezati, linistiti, masculini, ale caror realizari sunt minimizate de articole de acest gen. Fiecare padure are uscaciunile ei si mi se pare total nedrept sa scoti in evidenta doar merele uscate, iar pe cele coapte sa le neglijezi. Crede-ma, Mihaela, cand iti spun ca grotescul din spatele machiajului strident si al barbatului militand pe toc in Piata Unirii nu le face cinste nici homosexualilor “normali”. Manifestarile de acest gen nu definesc comunitatea, iar expunerea exlusiva a acestora este o mare greseala pe care media o comite an de an. Tu in calitate de lider de opinie si de mama responsabila ar trebui sa expui adevaratul sens al ideii, a ceea ce inseamna homosexualitatea per total si nu doar o fata.

Inchei acum spunandu-ti ca eu nu te voi ierta de pacate, dar voi trai cu speranta ca Mihaela Radulescu pe care eu o admiram e undeva acolo si va castiga batalia cu aceasta fiinta urata care ai devenit.

Standard
EDITORIAL, News

Ce-am facut cat am tacut…


Au trecut mai bine de doi ani de tacere si, desi mi-am dorit sa vorbesc de multe ori, nu am simtit ca e momentul sa o fac. Am tacut si-am trait. Cred ca asta a fost cea mai importanta descoperire din acesti doi ani: viata.

Am invatat sa iubesc, am descoperit ca nu sunt capabil de ura. Am cunoscut dezamagirea si am realizat ca, in fond, tu esti singurul tau sprijin, indiferent de oamenii care se perinda in jurul tau. Am descoperit cateva lucruri mici care-mi aduc fericirea adevarata si-acum pot sa garantez oricui ca omul sfinteste intr-adevar locul. Am realizat ca dragostea poate fi constructiva, dar si al dracului de distructiva. M-am acceptat si-am cerut curajos sa fiu acceptat, m-am tatuat si ma simt din ce in ce mai bine in pielea mea.  Descopar in fiecare zi ce inseamna fericirea pentru mine si visez ca intr-o zi sa traiesc doar cu zambetul pe buze.

Am descoperit fotografia, dar nu in sensul profesionist. Nu ma vad cutreierand orasul cu un aparat greoi in cautarea cadrului perfect, dar imi doresc sa surprind frumusetea si ineditul din jurul meu in cea mai simpla forma: cu telefonul. M-am indragostit de Italia si mi-am redescoperit tara. Tara asta frumoasa pe care nu o apreciem deloc. Tara asta verde si parfumata in care traiesc oameni faini si talentati.

Am acceptat sa-mi schimb jobul, am acceptat sa invat ceva nou, sa lucrez cu un client total diferit de ceea ce cunosteam. E greu, recunosc, dar e frumos. E dificil sa te desparti de trecut si sa o iei de la zero intr-un context nou, dar uneori tocmai asta e frumusetea schimbarii.

Lasand trecutul in urma, de astazi voi face si voi vorbi despre ce-am facut. Revin in blogosfera, pe aceasi adresa, dar cu topicuri noi. Raman fidel pasiunilor vechi, masinile raman o constanta a blogului, si le voi introduce incet,incet si pe cele noi. Va voi povesti despre filmele pe care le vad, locurile pe care le vizitez si oamenii pe care ii intalnesc. Voi sta de vorba cu oameni misto pe care voi incerca sa-l descopar in fata voastra si, o data pe saptamana, voi accepta provocarea de a scrie despre un subiect ales de unul dintre voi; asadar, astept provocarile pe adresa redactiei: raducu.borcea@gmail.com.

Le multumesc tuturor celor care au vizitat si revizitat blogul in lipsa unor informatii actualizate, dar si prietenilor care m-au incurajat sa ma reapuc de scris.

Ne vedem pe blog…

Cu mare drag,

Radu

Standard
Articole, EDITORIAL, In garaj

Cele mai frumoase Coupe-uri


Cineva ma intreba zilele trecute care este masina mea preferata, care este genul de masina in care ma vad peste ani si ani. Fara sa stau prea mult pe ganduri i-am spus: „Coupe, desigur”. Nu si-a aratat deloc mirarea, ca si cand asta mi-ar sta scrisa in frunte, ba mai mult m-a provocat la un top… cele mai frumoase 10 coupe-uri din istoria automobilismului. Here goes nothing! Ordinea este aleatorie…

1. VW Karman Ghia – Este masina perfecta, construita manual de niste nemti destepti (Carosierul Karmann) pe o platforma tehnica conceputa de alti nemti brilianti (inginerii VW), dar desenata de un italian, pe numele lui Luigi Segre. Tot Luigi este si creatorul Renault-ului Dauphine, predecesoul Renault-ului 10 si deci a Daciei 1100 – asta ca si side line. Karmann Ghia a fost produs intre 1955 si 1974, a fost  exportat in Americi, unde a fost inclus in topul celor mai bine desenate produse, realizat de Walter Dorwin Teague.

2. Lancia Fulvia Coupe – Acum 40 si ceva de ani, prin 1967, o revista, Road & Track, scria despre Lancia Fulvia in aceeasi maniera in care noi ne referim astazi la BMW-uri… o masinarie precisa, uimitoare, un tur de forta incredibil… Asadar, era o vreme in care Lancia iti provoca si alta placere decat cea vizuala. Chiar si asa, beauty is nothing without brains… Fulvia Coupe ramane una dintre cele mai frumoase masini visate vreodata de italieni.

3. Lancia Stratos – Nu favorizez pe nimeni cu doua pozitii in top. Designerii Lancia o fac pentru mine… Desi locul lui Stratos este pe Pikes Peak si nu pe Coasta de Azur, cred ca masina asta merita sa fie inclusa in top… A fost desenata de Bertone si a castigat Campionatul Mondial de Raliuri de trei ori, in 1974, 1975 si 1976. Lansarea oficiala a masinii a a vut loc in 1971 si a fost salutata in acordurile motorului de 192 de cai imprumutat de la Ferrari.

4. Mercedes 230 SL – Desi voi probabil apreciati mai mult 300 SL-ul Gullwing, as da oricand usile ce se deschis in sus pe acoperisul Pagoda realizat de Bela Barenyi. 230 SL a fost produs de nemti intre `63 si `71, a fost desenat de Paul Bracq si ramane si astazi o masina apreciata de impatimitii frumosului si performantei, oameni ca Sophia Lauren, Kate Moss sau David Coulthard.

5. 2015 Lotus Elise – Desi va lansat abia in 2015, Lotus ne promite ca masinuta asta va suferi schimbari minore fata de concept, iar asta ma entuziasmeaza inainte de vreme. Pozele vorbesc de la sine, nu cred ca mai sunt chestii de spus… ah, de umplutura… cica motorul de 2 litri de sub capota lui Elise va produce 320 de caluti – deci 4.5 secunde pana la prima suta de kilometri la ora.

6. Porsche 911 (991) – Succesul se atinge cu pasi mici si Porsche stie asta. Daca te uiti la 991 comparat cu… primul 911, cel trasat de Ferdinand Butzi Porsche in `63, vei vedea asta… odata cu trecerea timpului formele se umplu, se implinesc, devin mai rotunjoare, iar artificiile estetice si tehnice preiau controlul pentru a da iluzia avansului extraordinar. Asta face din Porsche 911 cea mai buna expresie a retro-futurismului de pana acum si, in acelasi timp, cel mai longeviv design – excludem Beetle, MINI si Fiat 500 din simplul fapt ca au ramas simple interpretari ale predecesorilor.

7. BMW 3.0 CSL – Iata ca nu scapam de Karmann. Carosierul german mai are un coupe superb in portofoliu… Au fost produse in jur de 3o,ooo de exemplare, intre `68 si `75, iar succesul inregistrat de aceasta masina nu s-a limitat doar la atractia exercitata asupra publicului, variantele de competitie 3.0 CSL inregistrand victorie dupa victorie in Campionatul European de Turisme.

8. Citroen DS Coupe – Poate cele mai rare coupe-uri europene, aceste DS-uri au fost produse intr-un numar foarte mic, impreuna cu cateva decapotabile si un model sedan (supranumit Chapron Lorraine) de catre carosierul francez Henri Chapron. Un astfel de model , bine intretinut, costa in 2011 si 110.000 euro.

9. Audi A5 – Este masina preferata a lui Walter De`Silva, desi designerul si-a pus amprenta asupra unor masini cu lipici mult mai mare la public, cum ar fi Seat Tango, Alfa 156 si 166, VW Passat CC si Scirocco… Audi A5 a castigat numeroase premii de design si pentru 2011 si-a pregatit haine noi, neinspirate dupa parerea mea… asadar, votul meu se indreapta catre generatia nemutilata, lansata in 2007.

10. Las in seama voastra ultima pozitie libera… astept propunerile voastre.

Standard
EDITORIAL, Voyeuristic vorbind

Skoda vs Audi


Mi-am privit viitorul de nenumarate ori si tot de atatea l-am vazut linistit. Astfel c-am trait multa vreme cu impresia ca I would have it easy, cum spune englezul. Gresit! Pentru ca vietii nu-i smulgi nimic fara sacrificiu, compromis si nitica sudoare cazuta de pe o frunte legata de o coloana vertebrala mereu inclinata. Intotdeauna am crezut ca pot sa aleg usor, desi documentarea si deliberarea nu sunt procese tocmai usoare in mintea si manualul de utilizare ale unei balante. Am ales bine, am ales si prost, chiar foarte prost si, culmea, din toate rafuielile cu viata si Che Gueverra am iesit cumva mai destept… Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc. Ci despre alegeri…

Astazi plec la drum… si nu stiu daca vreau sa-mi urmez ratiunea pe un drum lin si monoton sau pasiunea, pe serpentinele cele mai intortocheate. Vreau sa plec la drum cu o Skoda 1.9 TDI care consuma putin si are grija de buzunarul meu sau imi doresc un Audi cu motor turbo de 2000, o masina pasionala care sa-mi provoace placere pe termen scurt? Da, Skoda se potriveste mult mai bine bugetului meu, dar, viata asta, nu tine de evolutie, de dorinta de a face din ce in ce mai bine cu fiecare zi care trece? Skoda imi ofera o relatie stabila, bazata pe anduranta, pe autonomie ridicata, in timp ce Audi imi va provoca salturi scurte ale tensiunii, placeri de moment. Dar, oare, viata nu trebuie traita la maxim? Cum sa stiu ce e bine si ce e rau, daca aleg sa merg incet, dar sigur, in detrimentul unei curse nebune la200 km/h. Skoda nu doar ca-ti promite viata lunga si trainica, dar te si sustine in micile tale proiecte. Daca vorbim de o Octavia, atunci ea iti va oferi intotdeauna suficient spatiu pentru a te desfasura si va fi mereu simpla, ti se va potrivi manusa, spre deosebire de Audi, care e construit pentru show. Audi inseamna imagine, inainte de toate, inseamna performanta sportiva – lucruri pe care ai impresia ca ti le doresti pe moment. Si iata cum revin la modul ideatic in care trebuie sa-ti traiesti viata.

Oriunde ai vrea sa ajungi trebuie sa parcurgi un drum, fie el scurt sau lung. Indiferent de distanta esti mai aproape de revizie cu un kilometru, nivelul combustibilului din rezervor scade, iar de pe cauciuc mai sare un strat… si-ajungi la finalul drumului si te intrebi daca merita… Dar de ce sa nu-ti pui intrebarea asta inainte de plecare? De ce sa nu te gandesti cum si de ce sa-ti alegi companionul de drum? Asta incerc acum… sa aleg… and it`s fuckin` hard…

Dragilor, am revenit, dupa o binemeritata „vacanta” de acomodare cu noul loc de munca… Sper ca timpul ce-a trecut de la ultima noastra conversatie sa va fi imbogatit.

Cu mare drag, mereu al vostru…


Standard
Articole, EDITORIAL, Uncategorized

My things… now…


Aseara am primit o provocare draguta pe care as dori sa o impart acum cu voi. Am fost rugat sa enumar 12 chestii, fie ele obiecte, oameni sau locuri, care ma reprezinta, care ma inspira… 12 lucruri pe care le iubesc.

  1. BMW Seria 1 – desi nu conduc inca un Seria 1 sper ca Mos Craciun sa mi-l strecoare cumva sub brad anul asta sau macar sa-l puna de partea mea pe Iepuras. De ce-mi place masina asta? Parca are ceva unic in masa de Focusi, Golfi si Passati… o linie dinamica si in acelasi timp compacta, moderna si in acelasi timp traditional bavareza. Unde mai pui ca se conduce mai mult decat divin.
  2. Bratarile de ata cu pandantiv – am doua, fiecare cu o semnificatie aparte. Trifoiul imi aduce intotdeauna aminte ca dupa orice perioada intunecata vine norocul si odata cu el iese soarele si pe cea mai dosita straduta. Iar Ursuletul este intruchiparea unui prieten care-mi este alaturi de cand ma stiu. Sunt sigur ca fiecare dintre voi aveti sau ati avut o jucarie sau un toy de plus preferat. Ei bine, al meu este un urs de plus pe care il pastrez in vechiul meu dormitor si astazi.
  3. Muzica – Porcelain Black, Jessie J si Melody Gardot – traiesc prin muzica si nu mi-e rusine sa recunosc. Prin muzica m-am exprimat adesea mai bine decat prin cuvinte. Imi amintesc o discutie pe facebook, de anul trecut, cu o persoana tare draga mie… 170 de raspunsuri in piese vechi si noi, toate legate intr-o poveste pe care nu o voi uita prea curand. In ceea ce priveste preferintele muzicale de astazi, Porcelain Black are sunetul pe care il iubesc, iar Jessie J vine cu vocea si cu povestea din spatele cantecelor pe care le-as asculta de un milion de ori… Melody Gardot vine cu povestea de viata impresionanta ce te obliga sa-ti ignori propriile greutati si sa-ti dai seama ca poti iesi cu bine din orice incurcatura, cu o voce superba, care-ti aduce linistea si cateva piese pe care nu poti sa nu te indragostesti.
  4. Gloria – Gloria, culmea, is my boss. Tare mi-a fost frica de multinationala, de hartogaraie si de politically corect. Probabil ca nu mi-as fi dorit sa raman acolo daca n-as fi avut o sefa intelegatoare, care sa ma motiveze in fiecare zi si care sa stie cum sa ma lipeasca de ce aveam de facut. All you bosses of the world keep an eye out for her pentru ca aveti multe de invatat de la ea.
  5. Beth Ditto – As vrea ca someday sa ma simt in pielea mea la fel de bine ca Beth Ditto intr-a ei… nu as vrea sa pozez gol alaturi de kilogramele mele in plus, dar as vrea sa ma pot misca si respira liber alaturi de calitatile si defectele mele… Sunt pe drumul cel bun, dar mai am de lucrat.
  6. Ileana Cosanzeana
  7. CSI, Criminal Minds & Body of Proof –  Serialele mele preferate
  8. Sex and the City & painea cu pateu si ceapa – Placerea mea vinovata
  9. Mancarea – Nu as refuza niciodata o supa crema de branza, o portie de degetele picante cu sos blue cheese si niciodata un mujdei de ustoroi – cu orice.
  10. Bauturi – Salitos, Corrido Sangria sau Desperados… incerc sa ma las de Pepsi, dar tot mai scap o doza pe zi…
  11. Mirosul ierbii proaspat taiate si senzatia picioarelor desculte in iarba
  12. Vadul si ulitele pe care mi-am petrecut verile si pe care le mai bat si astazi
  13. Qwerty – Minunata tastatura a telefoanelor mele, fara de care as fi un om mort
  14. Cartile pe care le re/citesc – Karim Rashid si cartea lui colorata mi-am redeschis apetitul pentru rasfoit ceva ce contine mai mult de barfe si fotografii de moda. Recitesc cu placere Design Yourself si astept sa incep un curs intr-ale puratatului manusilor cu Mihaela Nicola… Cu manusi… Am cumparat-o in week-end si am pus-o la loc de cinste pe noptiera.
  15. Pasiune – Anul asta vreau sa definitivez serialul de povestiri cu care am sperat sa va obisnuiesc pana acum. Urmeaza surprize, rasturnari de situatie si multa pasiune… pentru scris, pentru trait si pentru dragoste si drama…
Standard