E joi seara. Inconjurat de patru prieteni ne bucuram de un mare platou de nachos la Hard Rock. Sunt imbracat in negru pentru a treia zi consecutiv, iar colega de peste masa imi spune ca sunt melancolic. De fapt sunt trist si dezamagit. Ma uit in jur, atat in lumea virtuala, cat si in ceea ce fizic ma inconjoara, in cautarea normalitatii despre care o distinsa doamna, al carei aparator am fost pana acum fix patru zile, vorbeste cu atata patos pe blogul personal. Dragilor, normalul e atat de relativ si personal incat e aproape imposibil de atins.
Sunt trist si dezamagit din cauza unui om pe care l-am admirat enorm, unui om de televiziune care in ochii mei a fost pana in data de 5 aprilie si un jurnalist desavarsit. Din pacate, imi dau acum seama ca nu premiile si prestigiul fac omul, ci prestanta si felul in care acesta judeca lucrurile. Andreea Raicu se intreba zilele trecute pe blogul ei cine este aceasta Mihaela Radulescu, aceasta Mihaela Radulescu care a putut sa jigneasca intr-un mod suprinzator, total anormal si brutal o mana de oameni deja aflati pe marginea prapastiei, dar si pe cei din jurul lor. Ii respect opinia Mihaelei, dar ii acuz exprimarea. Un jurnalist de calibrul ei ar trebui sa posede suficient discernamant incat sa nu puna egalul intre oameni si criminali, dar si un vocabular suficient de variat incat sa poata transmite aceasta informatie intr-un mod elegant. Am admirat-o pe Mihaela pentru premiile obtinute ca jurnalist, pentru realizarile ei ca om de televiziune, dar si ca editorialist, insa astazi, Mihaela, imi provoci o mare tristete, caci te-ai transformat intr-o persoana pe care eu nu o recunosc.
Imi pare rau, draga Mihaela, ca doresti sa expui lumii doar fata rujata, pensata, efeminata si zgomotoasa a lumii gay. De ce nu vorbesti in articolul tau si despre homosexualii talentati, directori de multinationale, capitani de vas, barbati mandri si puternici, care nu au legatura cu ce se intampla pe strada la Gay Parade? De ce nu vrei sa vorbesti despre luptele interioare ale tinerilor homosexuali care se descopera acum intr-o lume in care un mare lider de opinie al tarii lor, tu, doamna Mihaela Radulescu, declara ca homosexualii nu sunt normali? De ce nu vrei sa vorbesti despre acesti tineri care sunt scuipati, batuti si abuzati verbal de catre colegii de scoala doar pentru ca sunt diferiti? De ce nu vrei sa vorbesti despre tinerii homosexuali care ajung sa-si doreasca moartea pentru ca societatea, in frunte cu niste lideri de opinie asa ca tine, doamna Mihaela Radulescu, ii considera anormali? De ce? Te rog sa imi spui de ce?
Si te rog sa nu crezi o secunda ca oamenii astia sunt singuri. Intrebai aproape sfidator În câte familii de români, mai ales de prin provincie, părinții sunt fericiți ca băiatul lor începe să-și penseze sprâncenele și sa gesticuleze feminin, când taie lemnele în curte? Câți urmași de daci sunt încântați de ideea de a face nunta fiului lor cu… un alt barbat din sat ?!:))) Iti raspund eu! Parintii adevarati vor dori intotdeauna numai bine pentru copii lor, indiferent de alagerile acestora. Iar un copil care isi iubeste cu adevarat parintele, ii va ierta acestuia furia de moment si cuvintele grele la aflarea vestii, iar totul va merge mai departe. Sa stii, ca in lumea asta exista oameni buni si iubitori, iar originile nu au legatura cu toleranta sau acceptarea. Rugamintea mea este sa nu mai presupui niciodata ca oamenii din provincie sunt altfel, mai putin toleranti de exemplu, caci departe de marele oras, de bani si de tentatia lor sangele nu s-a facut inca apa si nici substanta cenusie s-a evaporat, ba dimpotriva.
Parintii nu gresesc cu nimic atunci cand copii lor isi asuma homosexualitatea. Homosexualitatea nu este o boala si nici o optiune. Ca barbat heterosexual nu-ti incepi ziua gandindu-te daca vrei sa aduci seara acasa o femeie sau un barbat. Asadar, te rog sa nu asumi ca homosexualitatea este o forma de rebeliune a copilului sau un rateu al educatiei pe care acesta o primeste. Si sa stii ca tinerii care isi asuma homosexualitatea si se destainuie parintilor o fac intocmai datorita bunei cresteri si al respectului cu care au fost inzestrati. Caci nu e drept si normal sa-ti minti parintii.
Ma intristeaza teribil aceasta eticheta de om anormal. Mi-e teama sa cred ca ai recitit textul inainte de a-l posta fara ca exprimarea sa ti se para inadecvata. Iar sa mergi atat de departe incat sa pui anormalul si bolnavul, adica depresivul, pe picior de egalitate cu teroristul mi se pare atat de trist si demonsteaza cat de mica esti de fapt ca om, ca jurnalist si ca lider de opinie.
As vrea sa intelegem cu totii ca aceasta comunitate de anormali nu se rezuma doar la Gay Parade, Conchita si machiaje stridente, ci contine si oameni inzestrati cu mult bun simt, asezati, linistiti, masculini, ale caror realizari sunt minimizate de articole de acest gen. Fiecare padure are uscaciunile ei si mi se pare total nedrept sa scoti in evidenta doar merele uscate, iar pe cele coapte sa le neglijezi. Crede-ma, Mihaela, cand iti spun ca grotescul din spatele machiajului strident si al barbatului militand pe toc in Piata Unirii nu le face cinste nici homosexualilor “normali”. Manifestarile de acest gen nu definesc comunitatea, iar expunerea exlusiva a acestora este o mare greseala pe care media o comite an de an. Tu in calitate de lider de opinie si de mama responsabila ar trebui sa expui adevaratul sens al ideii, a ceea ce inseamna homosexualitatea per total si nu doar o fata.
Inchei acum spunandu-ti ca eu nu te voi ierta de pacate, dar voi trai cu speranta ca Mihaela Radulescu pe care eu o admiram e undeva acolo si va castiga batalia cu aceasta fiinta urata care ai devenit.
Radu Borcea 